La indemnul unui bun prieten,
Povestind de-ale mele, uneori interlocutorul mă apostrofa ”De ce nu scrii?”. Iar când bunul meu prieten I. ce știa că scriu uneori mici notițe, a întrebat curios cum mai stau cu scrisul.. și mi-a sugerat – blogul punându-mă pe gânduri.
Ideea blogului s-a lipit undeva în subconștient.
Nu știu dacă am atat de multe de spus, nu știu cât de bine scriu, departe de mine ideea de scriere pretențioasă, dimpotrivă. NEla e cel mai bun critic al meu. Am trăit împreună tot ce voi veți citi din ”spatele” meu, iar acum suntem, încă, la sfârșit de săptămână, împreună. Ea este sora mea. Și când am rugat-o să și arunce ochii pe scrierile mele, s-a amuzat pe seama mea, nepărându-i-se important. A zis ca toți au trait banalitățile astea și să nu uităm …eu încurc ”cozonacul cu mamaliga”, deci greu de presupus că am vre-un talent ascuns. Deci nu mi fac iluzii…
Pentru mine sunt mici însemnări, mici urme, mici trăiri ce le împart. De când am pierdut ”fetele”, la un interval scurt – cinci luni, una de cealalta, am simțit nevoia să nu le las sa se piardă… amintirile. Mi-a fost clar că-n scurt timp memoria îmi va juca feste, voi uita.
”Contabilitate – de Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi.
Câteva momente când era să fim frumoşi.
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu acceaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi).”
Deci a venit vremea sa contabilizam… 🙂
cu Ina hai_hui 
Lasă un răspuns