Zapezile de altadata (1)

 Iarna cantarilor de Sarbatori, a sorcovei, a covrigilor, a carnatilor..

In prag de iarna, ne trezeam cu flori la fereastra – inghetau geamurile. Acum nici ele nu mai sunt si realizez cat imi lipseste dantelaria de pe geam. Dantela n geam si mirosul de muscate… Uneori puneam liNba, alteori scoteam fum pe nari sa topim minunea. Azi as  imortaliza-o. Da’ de unde nu-i…na. 

Intr-un octombrie, premonitoriu, ne trezeam cu cate o zapada razleata, ce ne hlizea pe noi copii. Incepeam sa ne gindim la sanii. Pana a doua zi dimineata, peste noapte, se asternea, nitel, cat sa ne jucam tropaind in drum spre scoala,  guresi, incercind sa facem cite un bulgare, ce nu se lipea defel. Cand terminam scoala, ne ntorceam, se negrea pe jos si flescaiala o simteam, mai ales, in incaltari. Dezamagirea era prezenta, dar si speranta ca va reveni zapada curand, doar se apropie iarna.

O ploaie carcotasa, ce nu se mai termina, incet incet se transforma in cativa fulgi mici si plostiti pe hainele noastre. Ne gadilau liNba. 

Dintr-odat’, pe geam, cind iti aruncai ochii vedeai hora fulgilor de nea.  Mari, veseli, jucausi. Tropoteam, irupea bucuria in noi. O luam de-a valma pe scarile scolii sa ne jucam cu fulgii, ce nu se puteau aseza in covoru’ ploios. Noi incepeam o trinta, o alergare, un zimbet al copilului fara grija,  caruia i se ntimpla o minune.  

 Si minunea continua in orele urmatoare. Se aseza zapada, noi chiraiam cat puteam, era o veselie sincera. Cand era asezata cum_se_cade, incepea munca: sa facem ”lunecusuri”, faceam bulgari.  Incepea  frecusul cu zapada, te puteai trezi cu parul in zapada, fata rosie ca maru’  si munca de a strange nea pentru un om de zapada, inutil risipita, in valmasagul trantei.

Cred ca zapezile de altadat’ erau mai mai… Ne nghetau mainile, nasu’,  mintea, dar tot veseli, nimic nu ne stergea de pe fata, asta! Si energia. Si Si… 

Sarbatorile in iarna erau pline de traditii.  

Incepeau sarbatorile de la Sf. Andrei, cand maia punea fiecarui copil sau al casei, graul la incoltit – graul ce arata cum iti va merge in anul ce vine…

Vacanta de iarna, cand a inceput a fii, insemna pentru noi colinde, iar si iar…

De la ajun ne pregateam cu cantarile: ”Mos Ajun pribeag soseste/  niciodata n-a lipsittttt”. Si sa nu ma intrebati ce voce am.

Ne agata mamaia o traistuta de gat, in diagonala si incepeam sa numaram ”casele” ce ne primeau (un fel de-a zice).

Nu mi amintesc sa nu ne fi entuziasmat covrigii, merele sau nucile. Primeam si cate un pahar de vin de la vreun petrecaret. Dar monetarul era la loc de cinste, aveam numai marunti de 15 si 25 de bani. Asteptam sa se ntunece nitel, nu ne puteam duce pe lumina, apoi opreste-ne daca poti. Unde era usa deschisa hop si noi…. Uneori ne intilneam cu alti copii ce plecau si-i intrebam ce primisera, sa stim de-i mai colindam or’ ba.  Deveneam selectivi cind eram bocna-inghetati. Fructificam mai bine tiNpul. Alteori ne atasam la jumatatea cantarii altor copii. La numarat eram si noi. ”Citi sinteti??? 5 :P”.  Cand nu ne mai simteam picioarele, mainile sau nasu’ o luam inapoi, incercind sa ne amintim unde  nu cantasem, sa le mai incercam odata poarta. Zapada ne limita cantarile si gerul ne trimitea acasa. Rezistenta noastra era.. cea care ne scurta seara de ajun.

Maia, destul de des, facea bradul, parca l vad ”sulighiat” pe scrin, alteori la rece, in camera buna, unde nu puteai intra decit foarte rar. Noi copii aveam restrictii totale. Era bradul eveniment. Il vedeai de citeva ori si erai fericit, oricum. Punea in el sosete pentru totimarimile diferind. Avea mania egalitatii, nu voia sa defavorizeze nici un copil, nepot. Bradul era plin de mere, beteala, vata si doar citeva globuri vechi si  bomboane. Acestea din urma nu se gaseau. In schimb, se pastrau ani de zile sicul unor foste bomboane si in el impachetau nucile. Asa era bradul bunicilor mei, din partea mamei, o bucurie perfecta.

 Citeva globuri, citiva covrigi. Si cita frumusete in priviri. 🙂  

Imi amintesc la Desevu, acum celebru, atunci uitat, dar prezent cu mine. Era primul An Nou ce-l stiu. Aveam un brad pina n tavan. Mama si tata erau mandrii si se straduisera sa-l impopotoneze. Avea lumanari, vata, beteala, globuri, instalatie de plastic –  fabricata din beculete – departe de ce stiti astazi. Imi amintesc si acum globul de sticla ‘Pisica”, portocaliu, oval, cu urechi si mustati. Avea ochi migdalati pisica ‘. Si-n frenezia iluminarii bradului, ai mei au aprins lumanarile frumos si diferit colorate, cu suport de agatat pe crenguta de brad, parca le zaresc, lumini ici colo. Deodat’ vedeam flacara_lumina intinzindu-se spre vata_zapada intr-o valvataie. Mai privim putin cum se aprinde bradul meu, de care nu m-am bucurat indeajuns si apoi e insfacat de tata si scos pe usa val_virtej. A ajuns fix la gunoi. Au fost salvate citeva  globulete  insignifiante, dar si ”Pisica. De ea, ne-am bucurat mult timp de-atunci.

Am avut de atunci o puzderie de brazi, dar cei descrisi aici au fost memorabili..

Noi copii voiam zapada si Mos, care nu prea ne aducea cine stie ce. Apropo mosul acelor ani era Gerila, cei mai multi nu-l stiti. Mos Gerila, la fel de simpatic, de darnic si de asteptat. Mi amintesc bradul de la Casara, mai crescusem putin, eram tot de-o schioapa si ai mei aveau ziare pe masa. E o foto aici, uimitoare. M-a urmarit ani la rind o foto cu ai mei, erau fff tineri, pareau zglobii. Noi copii aveam rochite si sosoni noi. Eram aproape noi noute si noi, aveam doar citiva anisori. 

Noi, intr-un An Nou!

Cind eram fff mica si nu  uram noi, ci altii, ma tot urmarea o capra de sarbatori ce ma speria grozav.  Ea mareee. Tacanea ”tza, tza tza, capritza tza, si la anu’ tot asa”…etc avea un dans specific si ma apuca plansul cind o vedeam. Degeaba incercau ai casei, mama, sa ma potoleasca. Eu plangeam si ma ascundeam dupa picioarele lor sau chiar mai departe.

Vor fi sarbatori mai reusite?? Voi vi le amintiti pe ale voatre?? Atmosfera lor nu-i mirifica?? 

Sau la Turu, mamaia -mama tatei – nu reusea sa-si calce peste legendara, deja, zgarcenie, sa ne ia un brad – molid, ceva mai ieftin. Desi ai nostrii mutasera tot arsenalul de impodobit bradul aici, mamaia inspectase totul si se minunase in strafundurile ei de copil, pan’ la urma a hotarit dictatorial: ”lasa ca si leandrul e verde, tot un fel de brad e, il impodobim pe el”. Si uite asa, multi ani, la mamaia am impodobit leandrul, ce-l baga in sala, sa nu inghete de frig afar’. Bradul mare din curtea casei fusese taiat cind eu eram inca copil, pentru ca, desi era adus si plantat de Tonica, deci avea o legatura sentimentala, mamaia aflase de nu stiu unde, ca bradul aduce rau. Asociind cu faptul ca Tonica nu mai era, a pus toporul pe el. Si nu mai eram casa cu brad. Ne-am pierdut identitatea??? 

sursa foto reprezentativa : Pexels.com

sursa foto:arhiva personala.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.

6 gânduri despre „Zapezile de altadata (1)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Amintirile tale au cam rupt zagazurile amintirilor mele: brad cu vata si instalatie din plastic cu beculete, pofta de joaca in zapada si multe altele.
    Ai scris atat de frumos incat am trait (as zice) ceea ce ai descris – am simtit pana si parfumul iernilor copilariei. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REME STIE

de Andreea Remetan

JURNALUL ZINEI

Jurnal de femeie obișnuită

Pur si simplu eu

Trăiește fiecare clipă, ca și când ar fi ultima!

Praf de stele

"Am citit undeva odată că praful putea să fie chiar particule de stele care au explodat şi care cad pe pământ."

E un mic secret

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Abisuri

Un blog profund

Experientia docet

Ce nu ne omoară - ne face mai puternici, doar dacă credem în Dumnezeu!

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Turist prin Romania

Aducem Romania mai aproape de tine

Daniele Peluso

Fotografia amatoriale, scrittura amatoriale, minimalismo, voli pindarici, nebbie ed utopie.

Qisqis și fericirea din clipă

Fericirea se compune din acele clipe în care simțim

Paul Militaru

Photography Portfolio

tudor chirilă

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

FlorinaMM

....despre viata.....si nu numai....

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: