Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Zăpezile de altădată (1)

Și pentru că este iarnă și pentru că nu se putea o iarnă în care să nu mă copilăresc sau nu era copilărie fără iarnă sau pentru că zăpada e pură, ca varsta copilăriei – ce o aveam atunci sau pentru că îmi trebuie un preambul (acum) sau sau sau…. vă spun impresii, amintiri, trăiri de atunci, ce-mi amintesc brusc la o chemare inedită, la o introspecție rapidă. Poate și pentru că mi-e dor???

Iarna urărilor de Sărbători, a sorcovei, a covrigilor, a cârnaților..

Fleșcăiala

Într-un Octombrie – premonitoriu, ne trezeam cu câte o zăpadă răzleață, ce ne hlizea pe noi copiii.  Începeam să ne gândim la  sănii. Până a doua zi  dimineața, peste noapte, se așternea, nițel, cât să ne jucam tropăind în drum spre  școală,  gureși, încercând să facem câte un bulgăre, ce nu se lipea defel. Când terminam școala și ne ntorceam, se ‘negrea pe jos și fleșcăială o  simțeam,  mai ales, în  încălțări. Dezamagirea era prezentă, dar si speranța că va reveni zăpada, curând, doar se apropie iarna.

O ploaie cârcotașă, ce nu se mai termina, încet încet se transforma în câțiva fulgi mici și pleoștiți pe hainele noastre. Ne gâdilau liNba. 

Hora fulgilor – minunea..

Dintr-odat’, pe geam, când îți  aruncai ochii, vedeai hora fulgilor de nea.  Mari, veseli, jucăuși. Tropoteam, irupea bucuria în noi. O luam de-a valma pe scările școlii să ne jucăm cu fulgii, ce nu se puteau așeza în covoru’ ploios. Noi începeam o trântă, o veselie, o alergare, un zâmbet al copilului fără griji,  căruia i se ‘ntâmpla o minune.  

 Și minunea continua în orele urmatoare. Se aseza zăpada, noi chirăiam cât puteam, era o veselie sinceră. Când era așezată cum_se_cade, începea munca: să facem ”lunecușuri”, să facem  bulgări.  Începea și  frecușul  cu zăpadă, te puteai trezi cu parul plin de zăpadă, fața rosie ca maru’  și munca de a strânge nea pentru un om de zăpadă, inutil risipită, în vălmășagul trântei.

Cred că zăpezile de altadat‘ erau mai mai… Ne ‘nghețau mâinile, nasu’,  mintea, dar tot veseli, nimic nu ne stergea de pe față, asta! Și energia. Și Și… 

Sărbătorile în iarnă erau pline de tradiții..

Începeau sărbătorile de la Sfântul Andrei, când maia punea fiecărui copil sau om matur, al casei, grâul la încolțit – grâul ce arăta cum îți va merge în anul ce vine…

Și am păstrat obiceiul. De Sfântul Andrei se pune încă grâul în vase și se pun și crenguțe de pomi fructiferi în vaze, la înverzit – înflorit.

Când eram fffoarte mică, la Desevu și nu  uram noi, ci alții veneau să ne colinde, mă tot urmarea o capră de sărbători și mă  speria grozav.  Era mareee. Țăcănea ”tza, tza tza, căpriță tza, și la anu’ tot așa”…etc avea un dans specific și mă apuca  plânsul când o vedeam.  Degeaba încercau ai casei – mama, să mă potolească. Eu plângeam și mă ascundeam după picioarele lor sau chiar mai departe.

Pe lângă asta, crescând, vacanța de iarnă, când începea, însemna – pentru noi copii – colinde nesfârșite – iar și iar...

De la Ajun ne pregăteam cu cântările: ”Mos Ajun pribeag sosește/  niciodată n-a lipsittttt”.             Și să nu mă întrebați ce voce am. Ne agăța mamaia o trăistuță  de gât, în diagonală și  începeam să numărăm ”casele ce ne primeau” (un fel de-a zice).

Nu-mi amintesc să nu ne fi entuziasmat covrigii, merele sau nucile. Primeam uneori, copii cum eram și câte un pahar de vin, de la vreun  petrecăreț. Dar banii strânși erau la loc de cinste, aveam numai mărunți de 15 si 25 de bani. Așteptam să se ‘ntunece  nițel, nu ne puteam duce pe lumină, apoi oprește-ne de  poți.  Unde era o ușa deschisă hop și noi…. Uneori ne  întâlneam cu alți copii ce plecau și-i întrebam ce  primiseră, să stim de-i mai colindam or’ ba.  Deveneam selectivi doar când eram bocnă-înghețați. Fructificam mai bine tiNpul. Alteori, ne atașam la jumatatea  cântărilor altor copii. La numărat eram și noi. ”Câți sunteți??? 5 :P”.  Când nu ne mai simțeam picioarele,  mâinile sau nasu’ o luam înapoi, încercind să ne amintim unde  nu cântasem, să le mai încercăm odată  poarta. Zăpada ne limita  cântările si gerul ne trimitea acasă mintenaș. Rezistența noastră fizică era cea care ne scurta frumoasa seară de ajun.

Banii strânși la colindat de cele mai multe ori ni-i lua mamaia și ne lua ceva gros de imbracat, dar și un șir mare de covrigi, ce-l atârnam după soba la uscat. Iarna ne părea mai frumoasă după ce mâncăm câte un covrig copt în gura sobii, înmuiat și bun. Merele și nucile stăteau la rece în sală și când ne încumetam acolo, după așternuturile de noapte sau cu alte ocazii – ne umflam în pene, era un coșuleț strâns cu drag. Și sorcovele ce ni le lua moașa -ma’marea din piața și ni le mai petecea mamaia cu flori de hârtie creponată din sorcovele vechi, ne zâmbeau cuminți, colorate rau, în așteptare, intr-o vaza, după oglinda tot din sală.

Ne dădea la grinda ma’marea și mamaia, primeam câte un capot și treceam in Noul An vesele, sănătoase și voioase, ca toți copiii din jur.

Vor fii sărbători mai reușite?? Voi vi le amintiți pe ale voatre?? Atmosfera lor nu-i mirifică?? 

Brazii copilăriei

Bradul de la maia

 Câteva globuri, câțiva covrigi. Si câtă frumusețe ‘n priviri. 🙂  

Maia (mama mamei), an de an făcea bradul, parcă-l văd ”sulighiat” pe scrin, alteori la rece, în camera bună, unde noi copii nu puteam intra decat foarte rar și cu un motiv bun. Aveam restrictii totale. Era bradul evenimentÎl vedeai de cateva ori și erai fericit, oricum. Punea în el, maia, șosete pentru toțimarimile difereau. Avea maia mania egalității, nu voia să nedreptățească nici un copil (nepot). Bradul era plin de mere, nuci, beteală, vată și doar câteva globuri vechi și puține bomboane. Acestea din urmă nu se prea găseau. În schimb, se păstrau ani de zile șicul unor foste bomboane și în el împachetau nucile. Asa era bradul bunicilor mei, din partea mamei, o bucurie perfectă.

Bradul de la Desevu

Îmi amintesc la Desevu, acum celebru, atunci uitat, dar prezent cu mine. Era primul An Nou ce-l știu. Aveam un brad până-n tavan. Mama și tata erau mândrii și se străduiseră să-l împopoțoneze. Avea lumânări, vată, beteală, globuri, instalatie de plastic –  fabricată din beculete – departe de ce știți astăzi. Îmi amintesc și acum globul de sticlă ‘Pisica„, portocaliu, oval, cu urechi și mustăți. Avea ochii migdalați pisica dragă. Și-n frenezia iluminarii bradului de lângă ușă, ai mei au aprins lumânările frumos și diferit colorate, cu suport de agățat pe crenguța de brad, parcă le vad, luminițe ici colo. Deodat’ am văzut flacara_lumină întinzndu-se spre vata_zăpadă într-o vâlvătaie. Am mai privit puțin cum se aprinde bradul meu, de care nu mă bucurasem îndeajuns și apoi l-a înșfăcat tata rapid și l-a scos pe ușă val_vârtej. A ajuns fix la gunoi. Au fost salvate câteva  globulețe afumate, printre ele și ”Pisica”. De ea, ne-am bucurat mult timp de-atunci. Îl numesc în amintirile mele – bradul înflăcărat. 

Bradul de la Casara

Noi copii voiam zăpadă și Moș, deși nu prea ne aducea cine știe ce. Apropo, moșul acelor ani era Gerila, cei mai multi tineri nu-l stiti. Moș Gerilă, la fel de simpatic, de darnic și de așteptat. Unii îl hăituia pe Crăciun atunci, doar. Îmi amintesc bradul de la Casara. Era normal, plin de globuri și beteală, cumva firesc să fie acolo, asa cum era. Si noi mai crescusem putin, eram tot de-o șchioapă.  S-a pastrat o fotografie de atunci, uimitoare. M-a urmarit ani la rand această poză cu ai mei, erau fffoarte tineri, păreau zglobii dar aveau ziare pe masă. Noi copii aveam rochițe și șoșoni noi. Eram aproape noi nouțe și noi, aveam doar câțiva anișori. Și brăduțul era lângă noi, ca și cum poza și el.

Noi, într-un An Nou!

Bradul de la Turu

Sau la Turu, mamaia (mama tatei) – nu reusea să-și calce peste legendara, deja, zgârcenie, să ne ia un brad – molid, ceva mai ieftin. Deși ai nostrii mutaseră tot arsenalul de împodobit bradul aici, mamaia inspectase totul și se minunase până în străfundurile ei de copil, pan’ la urma a hotărât dictatorial: ”lasă că și leandrul e verde și tot un fel de brad e, îl împodobim pe el”. Și uite așa, mulți ani, la mamaia am împodobit leandrul, ce-l baga în sală, să nu înghețe de frig afar’. Noi copii nu înțelegeam bine diferențele. Ne învățasem așa.

Bradul mare din curtea casei fusese tăiat când eu eram încă copil, dar îl stiu. Era în fața balcunului casei, mandru. Deși era adus și plantat de Tonică (bunicul), deci avea o legătură sentimentală, mamaia aflase, de nu știu unde, ca bradul aduce rău. Asociind cu faptul ca Tonică nu mai era, a pus toporul pe el. Și nu mai eram casa cu brad. Ne-om fi pierdut identitatea??? 

Am avut de atunci o puzderie de brazi, dar cei descriși aici au fost memorabili.. Nu??

sursa foto reprezentativa : Pexels.com

sursa foto:arhiva personala.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală a textelor si a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat/(protejate) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.

Publicitate

9 gânduri despre „Zăpezile de altădată (1)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Amintirile tale au cam rupt zagazurile amintirilor mele: brad cu vata si instalatie din plastic cu beculete, pofta de joaca in zapada si multe altele.
    Ai scris atat de frumos incat am trait (as zice) ceea ce ai descris – am simtit pana si parfumul iernilor copilariei. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: