Iarna de demult (2)

Iarna mea și a Nelei

De m-aș putea întoarce aș fii nițel mai atentă. Câte n-aș avea de rememorat privind  înapoi. Parcă mă văd micuță. Parca mă văd împreună cu sora mea. Eram două mogâldețe. NEla era o păpușa_copil, mușcată-n obraji de gerul năprasnic.

 Înfofolite în pulovărele noi, grena – vișină putreda, de lână, pe care ni le lucrase mamaia (mama tatei), cu o iarnă ‘n urmă și legate cu broboade de iarnă, în cap și apoi la spate, ca niște chimonouri, nici nu ne puteam îndoi și totuși ieseam afară. Ne chema ziua, lumina, iarna așa cum era ea.

Ieșeam să scrutăm iarna n obor, ieșeam pân’ la colț, să ne uitam ”de vale”… cum ar fi zis mamaia sau să tropăim în zăpadă, lăsând urme mici mici. Eu, fiind mai mare, din ce lână-i mai rămăsese bunicii, primisem și un fes lung, împletit cu ciucure, ce se lega sub barbă, ca de pitic. Eram tare mândră de el. Îl purtam când se mai domolea geru’ și scăpam de broboada_mantou.

În iarnă, printre îndeletnicirile de bază erau împletitul și cusăturile. Împletiturile erau la loc de cinste, iar materia de bază era lâna. Lâna fuior, primită de la dărac. (Dăracele, eu nu le-am mai prins decât cu numele, n-am văzut niciodata activitatea din ele, eram mult prea mică. Stiu doar că se ducea mamaia la dărac să ”faca” lâna, vara – toamna. O vedeam venind cu câteva basmale de lână dărăcită legate-n colțuri. O spăla, o vopsea-n vară în căzănelul ce-l ținea doar pentru asta și toată iarna avea ce face. Răsucea lâna pe fusul de lemn, cumpărat din bâlci, o punea în vârtelniță și apoi o făcea scul sau ghem, în funcție de nevoi. Șosetele de lână erau la mare căutare atunci. În fiecare iarnă se tricotau câteva perechi și se căputau cele vechi, remediate fiind, deveneau aproape noi. Cârligele, andrelele făcute din spițe de bicicletă sau din alte ”metalice” erau la mare căutare si ele. Mamaia, spre primăvară, le lega cu un căpătâi de lână și le punea în cutia mesei, avertizându-ne pe noi copiii, ”să vă vedeți de treabă, să nu vă pună necuratu’ să le schimbați locul sau să le desperecheați sau să vă jucați cu ele, că nu-s de joacă si’a fi vai de fundul vostru!!”.

Și n primavara_vară, se ieșea la ”Patus”, o bancă vis-a vis de noi, în fața casei, la alde SaLus, unde-ți arătai comorile lucrate n iarnă. Ba câteva pulovăre, ba ceva ”foi”, cusute-n iarnă. (Foile sunt cuverturi_macate țesute sau cusute, de obicei, din lână sau/si cu melană, de pus pe perete, cu diverse modele.) Și croșetaturile erau la mare căutare. Iar noi copiii am învățat a coase sau a împleti, încurcându-ne printre picioarele bunicelor. Ne pregăteau din vară, de la bâlciul de S’nta Maria ne luau petecuțe de etamină pictate, să avem ce face-n iarnă… Ne cumparau și niște ațe colorate rău, din oraș și ne mai lăsau să facem gheme în joacă, dar cam atât. Restu’ erau treburi serioase…

Casa de la Turu e o dovada vie a iernilor … ce au trecut peste ea.

Așa am moștenit câteva perdele (nu numai) lucrate-n iarnă, când mamaia era foarte tânără si tata mic, iar Tonică (bunicul) aducea de la Rotiori trăiști cu toate cele, dar si cu ațe de lucrat. Și-s mândră de ele și din când în când îmi împodobesc dormitorul cu ele, la fereastră, în memoria lor, a tuturor, cu drag!!!

Chiar și eu sunt o moștenire … de se poate spune așa.

Sursa foto reprezentativa: Pexels

sursa foto: arhiva personala.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar si a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.