Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Zile de iarnă reînviate (4)

Părintele de la Turu

Și nu pot să nu spun, ceva și de părintele, ce venea cu  icoana, de Crăciun, dar și cu cădelnița și busuiocul, de Bobotează.   Înainte de Craciun, se ‘ntâmpla să-i închidă mamaia ușa n nas, să-l  firuiască nițel și să zică ”n-am nici cârnați și nici ouă, de dat”. Nu prea se întâmpla să vină părintele și să plece cu mana goală de niciunde.

Dar la Bobotează, când toți erau îngâlviți de cărnuri, îl primea cu dragă inimă, îl punea să-i stropească toată casa și bătătura, ba-i intra în grații cumpărându-i un călindar chiar. Nu se omora să-l plătească decât cu  niște mărunțiș ce-l arunca iute. Făcea asta în căldărușa de argint, cu apa și busuiocul de iordănit, ce-o purta  țârcovnicul, să moară, de năcaz, popa.  

Pe cât de anti_popă era mamaia, pe atât era maia (mama mamei) de blândă cu el. Îl prețuia cu un pahar de vin, cu puțin șoric, să se ncălzească  ”bietul”, chiar îl cadorisea și cu o bucățică de cârnaț. ”Deh nu sărăcești într-un an odat’ ”.

Și ce pomeni, ce împărțeli făcea maia, în zilele de sărbătoare, dă’mite acum de Crăciun!

Dimineața începea cu noaptea n cap, ‘nainte să se crape de ziuă, făcea  turte, ce le stampila cu un fel de pisalog plin cu hieroglifele  bisericești. Și le arunca în cuptorul de pământ, încins, cu o lopată groasă din lemn. Limbile de foc, ale cuptorului, descriau pe pereti un joc ciudat de umbre, în ochii nostri de copii la pândă, în bucataria încă prost luminată. Apoi sfârâiau  vasele cu toate cele de gătit. Taie (tatăl mamei) se ‘nvartea pe lângă ea, îi făcea focurile, o ajuta cu cele trebuincioase.  După ce plecaseră copii de pe lângă ei, iar unchiul  Nicu își gasise altceva de făcut, învățaseră să se bazeze și mai mult unul pe celălalt. Defapt, nu doar atunci, așa au fost de când s-au luat, acum era mai evident.  Maia hotăra și taie era executantul șef. Ce-i drept că și ea muncea ca un rob. Niciodată nu aveai ceva să-i reprosezi. Poate, doar, că la bătrânețe  începuse să se calmeze cu o ceșcuță de țuică, ce-i da ”putere” și iluzia că a ramas aceeasi zmea, de mai ‘nainte.  

Eiii aroma de țuică fiartă a iernilor de sărbătoare, cu piper în ceainicul cu formă rusească. Multe nu se găseau pe vremea lui Ceaușescu, în copilaria  mea, dar exista acest ceainic cu căpăcel și gât ca de lebădă, din care se adăpau dorurile oamenilor obosiți.

Și vinul fiert cu cuișoare sau  scorțișoară avea mare că’tare ‘n iarna.
Și ce arome și ce mireasmă!

Noi copii ne strâmbam atunci. Acum mă minunez de înțelepciunea lor. Cum să bei înainte de masă o țuică sau cum să mănânci ciușca aia, așa iute la ciorbă?

Mamaia în ultimii ei ani, trăgea de-o bătrânețe, în grădină, să-și îngrijească via. Și când noul bărbat al mătușii mele, proaspăt venit, a văzut-o, a taxat-o: ”eiii mult că ți place băutura de te chinui atât”.
Mamaia a zâmbit… Și acum eu zâmbesc amintirilor  din priviri… Era un sacrilegiu să lasi curtea încurcată și munca nefăcută. Bătrânețea nu era o scuză. Mamaia niciodat’ n-a băut mai mult de o ceașcă de țuică și un strop de vin și doar la masă. Vindea însă vinul, ce devenise o sursă acceptabilă de venit, pentru un trai decent în vre’mile grele. Ce știți voi?? gândea zâmbind pierdută lumilor de ea știute..

Dar ne întoarcem la maia, care poate acum, la bătrânețe își pierduse  nițel din diplomatie, unele ”spuneri” îi mai scăpau,  mai deranja în stânga și-n dreapta, uneori dreptate avea.  

Având un familion mai numeros – cinci copii, nu i se ntâmplase să nu crească porc, chiar porci și pasari. Avea uneori o scroafă ce o da la vier, creștea și purcelușii.  Nu degeaba avea global, primise lot în folosință, muncea zi lumină. (Global – lot în folosință – însemna un petic de pământ, împrumutat, pe care l cultivi cum vrei, îl lucrezi și dai ceva bir la statul comunist, cât să-ți rămână și tie ceva.) Asta după ce pământul tau a fost ‘colectivizat’… Uff!

Taie se repezea cu o bicicletă ”explodată” și reeșapată peste tot, fie și ”fuguța pân’ la vie” (via era ‘la câmp’), să ia doar un dovlecel, de tăiat la ciorbă. Maia era comandantul, de a cărei strategie depindeau cu totii. Și auzeai porcul țipând, odata în primăvară, când era scopit, apoi de Ignat, a doua oară, când își dădea obștescul sfârșit. Și ce cartaboși, mațe umplute cu zeamă, lebărvurști, cârnați, tobe. Te ngretoșai nu glumă. Aaa și nu exista iarnă, fara topit de untură, fără să pui carne la gârniță, fără sarmale și gratare. Mirosea într-una mahalaua a porcării. 

Însă maia prepara de toate ținând postul de Crăciun, cum altfel? Era strașnică în privinta asta. Imi amintesc lingurile ei de lemn, de post și ața de tăiat mămăliga,  agățată sus lângă coșul vetrei,  păstrată cu sfințenie.  Până nu trecea postul maia nu trecea la alta veselă și tacâmuri. Ce ”veselă”, – vorba vine: câteva străchini și linguri de lemn… Așa știa a mulțumi pentru ce primise în viața. Maia fusese copil sarac, cu mulți frați și al carei tată murise în razboi.  Avea și copii ”duși” acolo. Toți erau în pomelnicele ei de morți,  sfârșiți de prea devreme. Așa că, maia și conștiința ei, trebuia să se uite și-n lumea de dincolo.  

 Și taia maia porc și împărțea fiecarui copil o plasa cu ceva porcarii. Și noi primeam una, dar mamaia_cucoana_fata de la tara, fara oboseala creșterii porcului – o zeciuia. Nu putea să nu le miroasă. Mama se necajea uneori.

Și treceau sărbătorile noastre.. 

Iarna pe ulita


Iarna la Turu, era o alta lume. Și acum este încă o lume altfel, nițel mai pragmatică față de lumea copilariei mele, nițel mai înapoiată, mai arhaică, mai înțepenită, (no offense), dar tot dragă sufletului meu. 

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com,

Sursa foto: arhiva personala

Puteti reciti:

Iarna aceea (3)

Iarna de demult (2)

Zapezile de altadata (1)

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.

Publicitate

16 gânduri despre „Zile de iarnă reînviate (4)

Adăugă-le pe ale tale

  1. O poveste simpla, originala, naturala, atemporala, a vremurilor de odinioara, care pastrate în sertarele mobilierului si pe rafturile bibliotecii din încaperile casei inimii, trezesc în Suflet vii si înflacarate doruri, dupa cei plecati mai devreme „acasa” la Tatal si pe care speram ca într-o *ZI* îi vom întâlni, si vom sari si dansa de bucurie si veselie la marea sarbatoare a *UNIRII* cerului cu pamântul, al copiilor cu parintii, al parintilor cu bunicii, al bunicilor cu strabunicii, si tot asa pâna la …sfârsit. 🙂
    O ZI bunecuvântata, Suflet cald !

    Apreciat de 1 persoană

  2. fermecatoare descriere a zilelor de sarbatoare de odinioara… am citit savurând fiecare rând!
    Unde este localitatea Turu, iertata sa-mi fie întrebarea? încerc sa incadrez datinile unei regiuni… mi se par obiceiuri transilvanene.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce frumos ne povestești amintirile din copilărie! Și mă regăsesc într-atâtea din cele ce ți-ai amintit cu drag aici. Mă întrebam pe unde vine satul copilăriei tale și am văzut în comentarii că esti tot „sudistă”.
    Să mai continui seria amintirilor din copilărie, căci tare frumos povestești.
    Zile minunate, Ina! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la CARMEN Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: