Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Iarna copilăriei (6)

      Sărbători Mari pentru copiii mici

Eram copii și maia ne lua de-o șulfă și de Sărbătorile Mari, ne căra  la biserică. Nu ne dadea voie să facem gălăgie, să vorbim. Auzeam cântările din biserică ca pe un fond sonor. Nu ne deranjau, căci noi ne jucam privind într-o lumânare pân’ ne dureau ochii și părea că vedem aura sfântă. Imediat, conștientizând rătăcirea ne uitam spășiți la câte se ‘ntâmplau în jurul nostru. Nu ne era greu, căci învățasem ”căderea” (ce aveam voie și ce nu..).

Îmi plăceau scaunele sculptate, frumos orânduite pe marginea bisericuței mici, cu pernele lor moi (de închinăciune), unde ne făceam veacul. Candelabrul plin de becuri prelungi, feeric aprins ne stârnea imaginația, mirosul de tămâie arsă ne îmbăta. Icoanele împărătești erau fascinante.. Sfinții ce erau pictati pe pereti păreau aproape înlănțuiți într-o horă – a credinței. Învățasem rugăciunile de copii, ne plăceau deniile privite tot ca o joacă, corul acela de femei simple, ce te însuflețea nițel, ne plăcea să trecem pe sub masă… erau niste Sărbători Mari pentru copii mici...

Se făcea brad plin de covrigi și lanțuri de hârtie creponată, ce-i drept, nu-mi amintesc să-l fi atins vreo’dată.  Devenisem de-ai casei, ne plăcea coliva, dar nu ne plăceau deloc discuțiile, nici când cineva ne cântarea din priviri, când deveneam centrul atenției oamenilor mari… Era obositor pentru noi…

Tușa Fira

În paralel cu biserica, vedeam cu ochii minții, în desfășurare poveștile ce ni le spunea bătrânica cocârjată  de ani de la ”evangheliști ”, ce  ieșea în fiecare  seară de vară, afară la poartă, pe  scăunel, cu șorțul plin de fructe cirese mari, foarte bune și mere găunoase, pere și ce mai era de sezon. Era Tușa Fira. Așa ne aduna, pe lângă ea, ca o cloșcă,  dându-ne un măr sau cireșe, sau  pere și începând să depene povești  cu  sfinți, numa’ bune să  ne îndrepte pe noi  zvăpaiații. Ai noștrii – părinții, bunicii – nu aveau nici o problemă legată de diferențe religioase, faptul că cineva ne putea ține în frâu, fie și pentru o juma’ de oră, era perfect.

Pocinoage n iarnă

Văzându-ne, ascultând-o pe tușa, ai fi zis că eram îngerași, nu cei ce îi luam Sidoniei din geacul de colind banul mare,  păcălind-o că cel mic e mai  valoros. Nu eram cei ce i-am dat  tot Sidoniei, ce avea 2-3 ani (era cea mai mică dintre  verișori), să bea vinul împărțit fiecăruia dintre noi, pân’ am îmbătat-o. Și stând la căldură, lângă sobă, s-a moleșit rău copilul. Noi o țineam în picioare și ea cădea ca o cârpă. Asta ne amuza rău. Noroc că ne a auzit taie. Când auzeam o scârțâitură sau auzeam pe cineva, ne cumințeam brusc,  oprindu-ne din jocuri sau prostii.  Și când auzeam o ’njurătură spusă cu drag ”..tu’Ti lucerna  mă’tiiii‘ era taie. A luat-o pe Sido și-a ținut-o n ger, bine ‘nfofolită, bătea pas de defilare cu păpușa în brațe pân’ și-a revenit.

”..tu-vă lucerna mă’tii! să omorâți  copilu’ ‘‘!! Maia venea, ca și ariergarda, cu  chelfăneala de rigoare. Cu vre’o nuielușă bine pusă la uscat,  tocmai bună pentru năzbâtiile noastre.   

Nu eram noi, cele care atunci când ne certam (de câteva ori pe zi), ne luam păpușile handicapate și plecam. (Le lipsea câte o mână sau un picior sau și câte un ochi, ce nu mai avea vopseaua corespunzatoare.  Erau păpușile noaste de cauciuc, pentru care deveneam mari croitorese!?   

Nu eram noi cele, care luam din pomii de pe stradă, ba prune de la Vada lui ‘Anti, ce ne apostrofa, că îi întărâtăm câinii: ”Da’ ce voi nu  aveți??  De la voi de ce nu mâncați?? ” Era simpla explicația, la noi la poartă nu era o grămadă de nisip ca la ea la poartă, să putem da direct cu nasul în fructe:P. 

Nu eram noi cele ce strigam cât ne ținea gura după câte un alt copil pân’ sculam mahalaua?  

Bunicii mei erau vecini și noi pendulam de colo colo…. Ades, noi ne luam tălpășița dincolo, la mamaia, la maia, când era ros de nervi mulți ”aici”. 

Dincolo, oriunde, în copilaria mea, era scăparea noastră, evadam din conflict, în  celălalt tărâm, unde eram privite  îngerași, iar pân’ la prima boacănă. Voi aveați ”dincolo”??? 

Iarna

Sursa foto reprezentativa: Pexels;

Sursa foto: arhiva personala.

Puteti reciti:

Iarna trecuta (5)

Zile de iarna reanviate (4)

Iarna aceea (3)

Iarna de demult (2)

Zapezile de altădată (1)

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.

Publicitate

8 gânduri despre „Iarna copilăriei (6)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am savurat cu multa placere, aceasta lingurita de dulce miere. Eu cred în tinerete fara batrânete, în bucurie, pace, dragoste eterna si în frumusete.
    O seara si o saptamâna sublima, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: