Poezii dragi (1)

 

Nu se poate să nu recitim.

Iar Sorescu este preferatul meu, deci… vă voi bombarda cu el. L-am descoperit în liceu, (nu se studia), prin intermediul unei prietene – Laura. Stăteam pe gărdulețul liceului, prin curte și citeam extaziate Sorescu. Se asorta cu tinerețea, sentimentele, naivitatea, visele noastre, puritatea noastră.  Seriile vor cuprinde, cred, cam trei poezii sa le puteM ”mesteca”.

Câte gânduri  Marin Sorescu

”Câte gânduri îmi trec prin cap
Le las să-mi treacă.
Este placerea lor
Să se starneasca din senin,
Ca norii,
Și să se destrame la întâmplare,
La marginea orizontului.

Unele revin,
Cuprinse parcă de-o remuscare:
Au uitat să se atinga de cuvinte!
Cuvintele le îmbrățișează,
Le cuprind în potir de flori carnivore.

Și eu mă pomenesc punând pe note
Plânsul gândurilor fără iesire.”

Capriciu de Marin Sorescu

”În fiecare seară
strâng de prin vecini
toate scaunele disponibile
şi le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
la poezie,
dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
eu mă emoţionez,
şi timp de câteva ore
le povestesc
ce frumos a murit sufletul meu
peste zi.

Întâlnirile noastre
sunt de obicei sobre,
fără entuziasme de prisos.

În orice caz,
înseamnă că fiecare
ne-am făcut datoria,
şi putem merge mai departe.”

Dacă nu cer prea mult Marin Sorescu

”- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.

– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.

Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.

– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul, 
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.

Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.

– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai, 
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?”

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com