De atunci

Cine         Marin Sorescu 

”Să cercetăm bine  
Cine se ascunde sub noi,  
Să fim foarte atenţi  
Pe cine numim  
Eu. 

Că nu mai poţi  
Avea încredere oarbă  
În nimeni,  
Să fim atenţi, mai ales,  
Pe cine numim  
Eu. 

Îndesaţi cu genunchiul  
Sub nişte măşti,  
Atât de convenţionale,  
Râsul, plânsul, iubirea,  
Ne căznim, stângaci,  
Să fim familiari cu noi. ” 

Culorile ochilor mei sondand in urma, sunt pline de lumina, cu sclipici, cu accente, tuse de corectura. Nu-i nici o dezordine, niciunde. Toate s frumos asezate, ca scoartele bunicii pe paturi, peste cearsafurile cu coltunasi, adevarate bijuterii crosetate. Imi place ideea lui Sorescu, ginduri- scoarte,   ”…. Cand privesti prin fruntea mea/ Vezi gandurile stratificate/ Ganduri pentru tine-zestre/ Cum stau scoartele maramuresene pe sarma./….”

Etajerele erau pline de cutii, unele goale, metalice, ale fostelor vremi demult apuse, altora dindu-li-se folsinta ceaiurilor uscate, puse la pastrare. Ele, etajerele erau imbracate cu mileuri serpuite, valurite, brodate sau crosetate. Tot aici tronau pahare, cesti, cescute de pamint, dar si bomboanele cumparate, cu litra si ascunse prin vre’o cana. Primeai cu portia sau chiar erai premiat cu o bomboana. Oh! bomboanele cu lapte ale copilariei mele. Si condimentele, tot pe etajera zaceau. Sub etajera, pe coltul dinspre usa era periera, cu pieptanul si atele de cusut, foarfecele si periile de par.

Etajera
Cutia cu musetel

Fotele  de costum popular, din lana, tesute, nitel mai groase, cele scoase din uz, erau puse pe scaune sau pe jos, pe la praguri sa nu se faca curent.  

Fota refolosita

Pitoresc, la Turu, cand eram copil, era reparatul doagelor de la butoaie. Imi suna si acum in cap, strigatul acela strident, putin ragusit: ”butoaieeeeeee, reparam butoaieeeee, punem doageeeee la butoaieee”. Era un nene mester, nitel vetust, prafuit, nitel altfel, ce se plimba, strigand prin mahala, cu o geanta ca de postas. Cand il chemai in curte, sa cantareasca operatia ce avea de facut, ca un chirurg, pretuia din ochi butoiul, apoi dadea un verdict. Se tocmea la pret si daca cadeai la intelegere, il vedeai desfacandu-si geanta minune. Tacticos muta butoiul in centru, cu o dalta ii scotea doagele, ii desfacea capacul si stinghiile butoiului se desprideau ca o coaja de portocala ”inflorita”. Vorba cuiva, il impedicam, da’ nu ma lasam dusa de la ”spectacol”.

Fiecare stinghie era atent studiata, inlocuita, ici colo, unde era nevoie, curatata, rindeluita, apoi venea randul doagelor. Si ele erau studiate, inlocuite, reparate, remediate. Nu mai era mult si butoiul prindea viata. Trestia era pusa din belsug intre stinghii, doagele intregeau minunea. Apoi urma proba cu apa, o nvarteala prin batatura. Plata omului, ca sa se poata duce n treaba lui. Urma pretuirea bunica’mii. Care-l alinta, il pretuia, il plimba cu apa (si ma refer la butoi). Golea, punea, apa fierbinte, frunza de nuc, uMfla butoiul, si totul se facea cu delicatete. Nu cumva sa spargi butoiu’. 😛 

Plimbat butoi…

Uneori, chiar ades, il chemai pe dogar doar sa curete butoiul.

Cand era gata, cu plata la baiera pantalonului, il intuiai ndepartat, dupa tonalitatea cantecului ”butoaieeeeeee, reparam butoaieeeee, punem doageeeeee la butoaieeeee”.

Incet, incet, se pierdea in zare si noi ne reluam jocurile de copii.

Sursa fotografie reprezentativa: Pexels.com

15 gânduri despre „De atunci

Adăugă-le pe ale tale

      1. Dacă toba e singuralul de la tobe la care bate toboşarul, da 😀 La noi îi zicea dobă.
        Era un nene, singurul care făcea asta, care mergea prin sat, se oprea cam din 20 în 20 de metri şi făcea diverse anunţuri, le striga adică. Făcea un zgomot infernal cu doba aia, lovea-n ea de ziceai că e război, mie îmi era frică de el, mă ascundeam. Şi după ce lovea cu putere cam un minut, striga ce avea de strigat, în genul: „atentie, atenţie, vineri, doăzăcişidoi februarie, la oara 9 dimineaţă, tătă lumea să hie prezent în capu’ satului, la primărie, să face adunarea că să discută despre adunatu’ oilor. Din fiecare familie trăbă să vie măcar unu” şi iar bătea un minut şi pleca şi se oprea şi iar o lua de la capăt. Bunica mi-a explicat că e cu şmecherie bătutul ăsta, că dacă e anunţ de nu ştiu ce, bate nu ştiu cum, că dacă e de la nu ştiu unde bate diferit. Ca la cloppte 😀 Eu nu am priceput.
        Ce m-a şocat când am mai crescut şi am avut curaj să ies la poartă şi să-l văd, omul ăla avea cam un metru şi foarte puţin peste, era doba mai mare ca el. După zgomotul făcut, eu îl credeam un căpcăun 😀

        Apreciat de 2 persoane

      2. Îţi dai seama că era, pe lângă preot şi dascăl, omul de bază-n sat.
        Nuuu, a murit demult. S-au pus telefoane-n sat, veştile circulau mai rapid, mulţi au murit, mulţi au plecat deci s-a concluzionat că nu e nevoie să fie înlocuit.
        Dar da, el anunţa orice venea de la comună, legat de primărie, de pământuri, de împărţeli, de adunat, de decizii luate tot pe la comună.
        După ce am mai crescut şi deja gustam altfel totul, el nemaiavând atâta putere să strige, urma spectacolul de după: ieşeau oamenii la porţi să audă mai bine şi când termina, cu tot cu bătut deşi erau toţi afară deci nu mai era nevoie, mai era unul de întreba: când ai zâs, la ce oară, une să merem, da di ce să merem? 😀
        Fantastică lume! Dacă ar fi putut fi păstrată măcar o mostră undeva, într-o eprubetă, cumva… ca un strop de parfum iubit la care te întorci când şi când numai să mai simţi…

        Apreciat de 2 persoane

  1. Eu am vazut tobosar cu stiri la Sighisoara. Doar ca el spune pentru turisti…
    Vizavi de Braila, la Ghecet, era o dogarie. Noi faceam o expeditie la Ghecet in fiecare vara. Si ori de cate ori treceam pe langa dogarie, varul meu intreba careia dintre noi ii lipseste o doaga, sa ne ducem mai aproape, ca mai avem o sansa…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ce frumos! Parafrazand eu cred ca ”toti suntem putin sariti” :D. Dobari, in sud, la mine nu-s, doar Potecuta stie… La mine, dogari erau munteni, adica coborau din munte la ses si doar ei stiau mestesugul. Aveam si noi tamplari, de-un scaun, de-o masa, dar dogari nu. Mi-ai amintit dogarii si merarii, erau plimbareti, strigand in gura mare. Merarii veneau de pe dealuri, cu carute si faceau un schimb in natura. Iti dadeau o galeata de mere, pe o galeata de grau sau porumb, cum negociai. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cred ca societatea mondiala, asa cum evolueaza azi, se îndreapta spre autodistrugere, iar noul început al omenirii se va realiza tot cu doagari, dobosari, agricultori si „trocuri” de marfuri, pe un pamânt nou si un cer nou, în care tehnica de vârf a înselaciunii universale, relative, false, a competitiilor EGO-urilor umanist-materialiste se va autodizolva, prin propria-i nebunie a goanei dupa vânt, uitând ca omul e creat din apa, aer si pamânt… 🙂
    O zi binecuvântata draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

      1. Pai, tocmai optimism maxim, reflecta comentariul meu precedent ! O lume ideala naturala, fara imitatii surogat, falsi înlocuitori si minciuni gogonate, colorate strident, ireale, virtuale… 🙂 🙂 )))

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Istoria cu Mari

"Ma misc intre Dumnezeu si neamul meu" - Petre Tutea

Copper Attitude

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Les Jumelles

Le blog des Jumelles - Passionnées par la communication, l'événementiel et le tourisme, nous sommes ravies de vous partager ici notre quotidien (Lifestyle). Nous vous souhaitons une bonne visite ! :)

APort

"Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale

Adrian Petrisor

p h o t o g r a p h y

Dungha

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Lluís Bussé

Barcelona's Multiverse | Art | Culture | Science

DOSAR CU SINE

Povestiri cu final neterminat

Mulțumesc

Cel ce mulțumește e liber

simply bucharest: a league of gentlemen

despre ce se maninca in Bucuresti - si cu ce se maninca Bucurestiul

Atipica

Mereu altfel....

MARIANAROMANICA.RO

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Vultureşti

Auf einmal ist alles relativ

rezonanțe dincolo de pixeli

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: