Hibernam?

Hibernăm  Marin Sorescu

”Traim din amintiri, hibernam în vizuina
Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza.
Intre vinovatie si – asteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Asteptam cu mana streasina la inima.
Si ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne pastram calmul. ……….. ”

          Ca si imprejurimi, la Turu, doar ”cazanul” si ”moara” erau interesante, dar si plimbarea ”la Lucica” si ‘‘pe vale”. Va povestesc eu.

Cazanul de la capu’ satului

Cazanul’‘ era locul ce-l intuiai, mai mult dupa miros, dupa simtul cailor de-a se opri singuri acolo, in toiul noptii, ca asa era mersul. Din caruta tocmita de cu ziua, sa ne duca acolo, desartam in fuga, lemnele de ars, mai mult vreascuri si craci taiate. Iti dadeai jos bidoanele cu borhotul*, destul de mirositor, hainele de munca si eliberai caruta omului, ce urma sa revina dupa pranz, daca nu-i trimiteai, cumva, vorba mai devreme, sa te ia napoi, cu licorile.

Cazanul avea doua reprezentari: locul unde se facea tuica, un spatiu agitat, plin de oameni adormiti, ba taciturni, ba veseli si vorbareti, dar si echipamentul propriu zis, ce producea tuica.

Cand inca nu se mijea de ziua, ”Cazanul” prindea viata. Era o cladire spatioasa, cu trei cazane mari, inalte, alamite, cu serpentine si tevi. Ceva de nevazut, pentru mine. In spate, era un loc imens pentru desartat ”lava” incinsa, ce ramanea dupa ce se facea tuica. Un fel, de vulcan_noroios ce inca mai clocotea in aer liber. Intr-un spatiu, bine inchis clocotea, mirosind acid a alcool, pe masura ce se varsa samburi_borhotului, deja valorificat. Eu cu ochi de copil, vis a vis de cazan aveam impresii de imensitati – ca distante si marimi. Oricum ”cazanul” era ca un furnicar. Toti venitii aici aveau ceva de spus celuilalt, fie legat de tehnologia data ‘’mai pune vreascuri, sa nu se stinga’’ sau vis-a vis de cunoscuti ‘’o stii pe-a lui cutareasca?? Ea a facut ieri la cazan si zicea ca au iesit trei vedre**, la cazan, poti sa crezi??’’ sau ‘’uite ce barish*** colorat are Maritza’’, ‘’Asta e nora’ta??’’ etc. Se vorbea tare ca la balci.

 Veneau familii intregi la cazan, noi eram, doar eu si bunica’mea. Nu vad cum ar fi putut avea vre’un ajutor din partea mea, poate cel mult o grija in plus, sa nu ma ard pe undeva. Drept e, ca am fost un copil, asa_si_asa de cuminte. Daca-mi explicai si eu intelegeam, nu puneam mana ”acolo”. Poate o alertam, pe bunica’mea, daca curgea tuica sau daca nu erau vreascuri sub cazan – nu prea mi amintesc, altfel…. mamaia se uzmea**** cu toate. Mamaia era o femeie barbata si ca fizic, nu a fost slaba decat in tinerete, pin’ sa se marite a fost aschie, apoi era mai ”balena”- cum ii placea ei sa zica, mai implinita.

Cazanul din curte

In timp, cand am mai crescut, ”cazanul” s-a transformat. Se schimbau proportiile. Din magaoaia de la capul satului, s-a transformat in caldarea cu capac, de cupru, cumparata de la tigani, ce mamaia o instala in curte. A mesterit nitel pentru asamblare, tiganu’, ce i-a vandut-o bunca’mii, i-a aratat cum si ce. Devenise mai simplu, facutul la cazan. In mare, in curtea din spate, spre gradina, sapa mamaia o mica groapa n pamant, fixa bine pirostriile, sa poata tine caldarea ceea mare de cupru. In ea punea, cu atentie, fructele macerate, dar si cateva pietre pe fund sa nu se prinda. Ufff, urma lipirea capacului cu pamant galben, a tevilor si montarea racitorului cu apa. Aici incepea corvoada. De cate ori nu o lua de la capat, daca nu erau prinse in unghiurile potrivite! Decojea pamantul, si-l repunea pana cand asamblarile pareau a fii ce trebuie. Uneori, obosita de repetitia operatiilor, mamaia incepea sa planga invocand forta divina, ”o Doamne! cu ce ti-am gresit de ma chinui atat??’‘.
La stricatul vremii, cand picaturi razlete se transformau in ploaie zdravana se intampla la fel, plansu’ de ”biata femeie”cu tot tacamu’”. Oricum punea foc sub caldare, cat putea de incet , sa nu dea peste cap cazanu’ si cu rabdare, in mijlocul bataturii, producea licoarea magica. Spalatul, curatatul era alta corvoada, dar acceptata mai usor, dupa ce gusta din ”fruntea” tuicii. Pusul la uscat si ascunsul in pod, al cazanului, incheia temporar facutul tuicii in curte.

Mamaia se bucura, dar traia si o spaima permanenta, ca o vor prinde ca face tuica in curte. Ne punea sa acoperim gardurile cu macate, sa nu vada vecinii sau strada. Noi ne amuzam, ii explicam ca-s alte vremuri, ca poti face ce vrei in curte, ca-i de uz personal. Nimic! Era prevazatoare, ‘‘daca se gaseste fr’un perceptor si bate-n poarta???” Cu toate ”ascunzisurile” mirosea a tuica, de te trasnea, de la cinci poste! 🙂

Simtiti mirosul???

borhot* = amestecul de fructe lasate la macerat cateva saptamani, urat mirositoare, din care se prepara tuica;

vedre** = galeti;

barish*** = batic;

uzmea****= chinuia.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.

20 de gânduri despre „Hibernam?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Amintiri minunate, din vremuri in care, parca, oamenii erau mai blanzi, mai buni.
    Imi place tare mult cum ai descris totul – am simtit mirosul tuicii si mirosul fumului de lemne arse, i-am vazut pe cei adunati la „cazan” (si le-am completat comentariile) 🙂 si mi-am amintit ca eu am vazut cum face vinul o matusa a mamei. Sticlele cu vin le tinea ingropate in pamant, langa coltul casei.
    Cand eram copii, tata facuse un alambic pentru a face tuica „la bloc”, pe aragaz. :)) I-a iesit atunci aproape un litru de tuica, dar n-a mai facut apoi – dura muuult prea mult timp si… mirosea de numa’-numa’. 🙂
    Zile senine iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Asta era activitatea bunicului. Şi de câte ori stătea lângă cazan, spune o poveste, plasată în sat, dar cred că-i din genul celor universal valabile: tată şi fiu, făceau ţuică, fiul la prima experienţă de genul ăsta. Tatăl pleacă să mai aducă lemne, moment în care ţuica începe să curgă în găleată. Fiul ia cu păhăruţul, bea, mai ia unul, îl bea şi tot aşa. La un moment dat, fiul începe să strige: tătucă, vină iute, tătucă, că ne răzghieşte cazanu’ 😀

    Apreciat de 1 persoană

  3. Un déjà vu putin bizar, trait si experimentat personal ! 🙂 Când ma gândesc la locul nasterii mele, parca era destul de rustica atmosfera, si chiar romantic „iadul” de la „horincie”, unde cel mai mult, focul si jaraticul îmi placeau mie, chiar daca nici câte o dusca de „tzuzla” oferita de batrânii „diavoli” ce-nvârteau la manivela, nu-mi displacea, cu tot gerul de afara, în gât se facea dintr-odata …vara. 🙂 ))
    O seara superba, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Fotografia aceea mi-a adus aminte de bunica mea, care cu muuuulți ani în urmă, încerca să valorifice fructele de prin grădină și din care îi ieșeau câtiva litri de țuică. Amintiri de demult… Chipuri dragi, cărora le ducem dorul…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Blogul Vesel

Smile, because life is beautiful 💙😍💜

Barry max mind

self motivation

Iubesc orasul meu

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

MOARA DE VÂNT

BLOG UMORISTIC |"Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul" - MARK TWAIN

Gigi Ţepuş

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

clipe de reverie

un blog despre acele momente pe care ai vrea să le prelungești într-o eternitate, dar și despre momente de încercare

Viata ca o limonada

Site de umor și poezie

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REME STIE

de Andreea Remetan

JURNALUL ZINEI

Jurnal de femeie obișnuită

Pur si simplu eu

Trăiește fiecare clipă, ca și când ar fi ultima!

Praf de stele

"Am citit undeva odată că praful putea să fie chiar particule de stele care au explodat şi care cad pe pământ."

E un mic secret

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Abisuri

Un blog profund

Experientia docet

Ce nu ne omoară - ne face mai puternici, doar dacă credem în Dumnezeu!

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: