Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Valea de la Turu

Câteva văi brăzdau periferia localității spre vest.

Valea de la Turu… avea farmecul ei. Dinspre Dunăre, prima vale era ”la bâlci”, mai spre noi, urma valea noastră, apoi altele erau spre Ohaia și tot așa.

Eiii valea în care ne simțeam complet liberi. Acolo alergam desculți, până ne ridicam tălpile n cer, să ne scoatem spinii și opream sângerarea cu puțin scuipat și un praf de țină. Continuam alergarea, nimic, nici timpul nu ne ținea în loc.

         Pe vale, ne dădeam jocului făr’ griji, trebuind să trecem de bariera de spini, ciulini cu care debuta valea, dar și de ochiului vigilent al fr’unui adult ce ne apostrofa, făcându-ne să ne întoarcem ‘’Unde vă duceți, fa??? Bunică ta știe?? Că doar ce întreba de voi..’’

         Apoi venea zona gunoaielor, de unde rar ne atragea ceva atenția. Era epoca aceea în care aproape nimic nu era aruncat, ci valorificat.

Canalul de pe vale

         În fine, ajungeam la canal. Aici priveam înapoi și curțile pareau mici desene dreptunghiulare, iar oamenii de sus păreau mici, mici.

Ori canalul ne atragea în toi de vară -ca apă, să ne mai racorim, ori ne doream ”aventura”, alergând ca besmeticii pe țeava rece și brumată ce tăia perpendicular canalul, la cel puțin doi metrii înălțime. Și nu pot să spun că eram curajoasă, dar erai admonestat ‘‘nu te uita n jos, ci în față!!”, ” nu te opri!!”. Cum să râdă băieții de tine?? Strângeai din dinți, închideai ochii, dar continuai echilibristica.

Uneori alergam pe țeavă, alteori o îmbrățișam (țeava) și ajutandu-ne de picioare avansam. Închipuiți-vă ca și cum te-ai cocoța în copac…dar pe orizontală .. Câte căzături_sărituri pe pietrele din canal n-au fost, câte zile n-am stat la uscat…

După ce treceam de canal și de relicvele cetatii Tugis, ajungeam în câmpul de lucerna. Locul se numea ”la furat” (de lucerna) ce-i drept noi (eu și Nela) nu prea ne înghesuiam să intram aici în lucernă. Noi aveam iarba în gradina cât să n-o poți curăța și mamaia era speriată, ca de bombe, de pândari. Se vede treaba ca eu îi cam semăn.

Tot pe vale, într-o zi ne-am trezit cu japonezii, ce venisera la Combinat. ”Combinat” e un fel de cod și se referă la combinatul apropiat orașului de lângă noi. Japonezii, caci despre ei este vorba, aveau crose și își făcuseră un mic teren de golf, printre ciulinii nostrii.
Veneau din când în când, probabil voiau să faca mișcare.

Și ei erau atenți observați de copii-santinele ce  eram, volens nolens.

După ce plecau, ne duceam în inspecție pe terenul lor. Unii copiii mai norocoși găseau vre’ o minge, noi ceilalti găseam doze goale de bere Tuborg cu care jucam fotbal zdrăngănitor. Și noi eram destul de mândrii, de descoperirile noastre.

Valea ‘noastră’ iarna era pistă de săniuțe, loc de bulgărit, de hârjoană n zăpadă. Nu era prea circulată-n iarnă.

Valea, cea cu șatrele de țigani, ce făceau chirpici, ce reparau căldări sau faceau vrăji… Asta era în mintea noastră , dar rămâne să va povestesc altă dată.

Și mă uit înapoi și nu pot să nu mă consider norocoasă pentru ce am trait, că am ce vă spune.

O alta vale, memorabilă, era pentru mine, valea de la Lisa. Dupa linia lui tata’mare (străbunicul), dacă mergeai drept spre vest, ajungeai pe mal*, sus. De aici păreai stăpânul lumii, poate pentru că era mai înaltă decât oriunde. Dar va urma..

* mal – un mic deal de pământ, surpat pe alocuri

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com

Sursa foto arhiva personala

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres

Publicitate

12 gânduri despre „Valea de la Turu

Adăugă-le pe ale tale

    1. Si acum, revad valea de cateva ori pe an, macar, dar farmecul de atunci nu mai exista. Ma uit cu jind, in jur sa redescopar cateva vechi repere. Unele nu mai exista. Era tare frumos atunci. 🙂 Multumesc. Numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: