Zoriță al lui Stanca

Vă povestesc acum de Zoriță țiganul vecin, și de cum mă furișam după gard să-l văd

Îl auzeam cântând o muzică numai de el știută, îngânată, ritmică, aproape șoptită, însoțită de bătăile și țipetele fierului pe fier.

Tiptil, fără să spun cuiva, atrasă ca de un magnet, mă furișam pe lângă gard și mă urcam lângă cutia mare, de lemn, o ladă ce fusese cândva  cuibar de ouat, sus, pe latura șofrului* din spate. Încremeneam acolo, nemișcată.

Și mi se oferea privirii colțu’ unde Zoriță, cu o prelată soioasă deasupra, avea un univers numai al lui, ce nu-l mai găsisem niciunde. Uneori ploua șiroaie și ritmul continua. O nicovala ce țipa cât era ziulica de lungă, un clește mare și lung ce-l băga în foc ades, foalele ce se umflau cu aer, jăratecul din spuză, ce-l înfoia din când în când, apa ce sfârâia de numa’ numa’, când fierul încins poposea acolo, ciocane și ciocănele, până la barosul greu cu care abia se uzmea…

Eiii dar să fi vazut și mustățileeee lui îngălbenite de vremi. Mustățile și mâinile lui muncite, dibace ieseau în evidență. Ochii erau înfundați și mici licariri aruncau spre meșteșug, când fierul părea mai încrâncenat ca el. Și cântecu-i părea mai plin de viață, mai puternic sau mai accentuat când se contorsiona spre bucata aceea gri roșiatică aprinsă neascultătoare.

Jăratecul și sunetul apei, aburul ce stingea fierul încins le vad aievea și acum de nchid ochii. Mirosul acela de incins îl am în nări.

Și așa asistând, îl vedeam transformând din nimic, din niște fiare fără formă, prindeau viață grătare, mânere de ceaune, pirostrii și alte nimicuri metalice.

Fotografie de c1n3ma pe Pexels.com

Și caynd mă prindea mamaia cocoțată pe gard, zgâindu-mă cât e ziulica de lungă, să te ții papară. Mă lua de-o sulfă de pe gard și mă apostrofa. ”Ce te tot uiți acolo??? ce-i de văzut?? niste țigani!!”

Și Zoriță se auzea cât îi ziulica de lungă, bocănind și țăcănind și cântând.

Îmi amintesc odată, ca noi fetițele, ne jucam cu papusile sub dud  și în creația noastră s-a înfipt acul fix în piciorul meu. Și la văicărelile bunică’mii, ghiciți cine a fost cel mai rapid? Zoriță a sarit gardu’ și mi-a smuls acul din picior.

Probabil și el era foarte atent, ca și mine, la ce era în jurul lui.

Altceva nu mai știu, nu mi-a atras atenția.

Uneori, în căsuța din spatele casei noastre se mai auzea rumoare. Erau destule generații acolo. Zoriță și Stanca, nevastă’sa, ce fuma în lume și la vremea aceea îmi părea un sacrilegiu. Avea Stanca niște degete galbene de nicotină, fața deschisă, plină de ani și riduri, cu doi ochi albastrii frumoși, puțin tulburi. Dar trăiau aici și copii lor, Angel și Lucia, fiecare cu familiile lor. Nepoții, Dona și Elvi erau partenerii mei de joacă ocazionali. Dona era de-un leat** cu mine, vorba lui bunică’mea. Scria foarte frumos și crescând imi amintesc că dactilografia perfect. De Elvi cine mai știe? Era un țigănuș tuciuriu rău și mai mic ca noi, nu-l băgam în seamă.
Câteodată se sfădeau în limba lor repezită, ori Sabrina cu bărbatu’ so Angel, ori Lucia cocoșata aveau un ghimpe împotriva cuiva.

Sabrina, din spate și Ligia, din fața, casei noastre, erau surori, ficele sau nepoatele Răcoririi (nu știu fix), pe care mamaia o suspecta că făcea farmece. Asta până ntr-o zi, când venind din vale sau din oras, Răcorica a căzut lată pe drum, cât era de mare, și era, a paralizat și dusă a fost. Și așa mamaia a scăpat de temerile ei.  Sabrina era măritată cu brutalul copil al lui Zoriță, Angel țiganul, Ligia era măritată cu Micu, a carei soacra îi ceruse douăzeci de curcani albi, despagubire că nu fusese fată mare. 

Astea erau zvonisticile mahalalei. Noi copii am crescut cu ele, adevărul însă se pierde în negură

*șofrul (în unele zone șopru) – magazie de lemne, cu acoperiș, fără pereți;

**leat- vârstă.

Sursa foto si foto reprezentativă: Pexels.com

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.

14 gânduri despre „Zoriță al lui Stanca

Adăugă-le pe ale tale

    1. Zorila nu se pricepea la cai. Dar fierul ii era frate. Lipsea din post in zilele cand se ducea-n targ sa vanda ce muncise: vatraie, gratare, pirostrii. Ma bucur ca de la el pornesc alte amintiri. Multam. Numai bineee! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: