Elena

Mama mea dragă

Eram mică și o necăjeam. M-am născut în Braila, în Lanca și .. eram singuri, în trei. Nici un bunic în apropiere, nici un ajutor pentru mama. Nu am nici o amintire din copilaria_bebeluș, doar povești.

Mama renunțase la serviciu când a venit, după tata, aici, unde fusese repartizat. Străbăteau destul, prin sudul țării să ajunga acas’. Acas’ nu era la Lanca, nu-și creasera încă un ”cuib”. După nuntă îl însoțise aici și era complicat. Primiseră două camere într-o vilă, dar nu le aveau mobilate. Mama urma să primeasca, ca și zestre, o mobilă de dormitor, ce a ajuns mai târziu. Aceasta, mobilă, a poposit apoi prin toate casele unde am locuit, fie și recondiționată. Treptat și-au luat cele necesare, înjghebaseră un cămin.

Știu din poveștile mamei, că în primul ei an acolo, a fost o iarnă grea și zăpada era până la streașină cum nu mai văzuse. Săpau tunele în zăpadă și topeau zapada în loc de apă. Grupul de vile nu erau în sat, erau lângă el. Ajungea greu la magazinul din sat sau la medicul de acolo, cu bicicleta. Mama graviduță pedala aproape zilnic și-ar fi trebuit s-o ajute la naștere. Poftea la zarzăre și la prune și deseori se anina de copacii revărsați peste garduri, umplându-și buzunarele. Cum credeți că am căpătat un semn din naștere pe spate și pe piciorul drept??

A născut greu, cu o moașa ce s-a purtat acceptabil. Tata nu a murit de drag, aflând că are o fată.

În vară m-am nascut eu și am fost un copil crescut după carte. (Cu Nela – ce a apărut la câțiva ani duypa mine lucrurile au căpătat o lejeritate sănătoasă.)

Mama mă răsfăța și când întâmplător, poposeam în bratele tatii mă puneam pe chirăit. Târziu, eram mare, iar tata recunoștea că mă ciupea, uneori, de pulpițe bebeluș dolofan și mă punea pe ”fugă”. Mama avea o atitudine de cloșcă. Își recupera puiul și nu mă mai pierdea din priviri.

Vecinele și prietenele mamei, mi-au fost moașe și nașe, neoficiale, în primele mele zile. Ele m-au scos din spital, ele m-au dus la biserică prima dat’. Nu le cunosc dar, parcă să zic că, mai măricică fiind, m-a pus să spăl ușile, caci venea cineva în vizită și mama voia protocol zero – moașa sau nașa … N-am pastrat amintirea aceea…

La câteva luni, crescând puțin am putut pleca, la Turu, inopinant, cu trenul, făcând furori în jur, ca orice jucarie mobilă. De obicei, își anunțau sosirea, cu o telegramă, dar atunci s-a ntamplat ceva, a fost o sosire fortuită. Doar Androne – Tone, bunicul meu ce avea o pareză, era acas’. Obosite, după drumul lung, ne odihneam în camera de la stradă, iar mamaia întorcându-se încerca să afle, dupa semnele lui Tone, ce s-a întâmplat. El arata costumul de marinar, ce mi-l luaseră ( deh! câte fete ce au costum de marinar_baiat știți!!??) și mima legănatul unui copil la puept. Mamaia îl tot apostrofa ”Eiii ce să spun, nu poți spune, lasă-mă, ce marinar zici , nu vezi că-s obosită???” Până ne-a zarit printre perdeluțele crosetate ale camerei. A amuțit. Așa ne-am cunoscut…

Eiii, să nu credeți că a ținut mult liniștea. Eu m-am speriat și mamaia a prins glas. S-a apucat să facă planuri. Cert e, ca am două nume de botez, de la cei doi frați ai bunicii mele, unul ar fi trebuit să fie nașii părinților mei, de cununie și unul chiar a fost. Mama a vrut așa, să împace familia. Întotdeauna se străduia să nu supere pe nimeni.

Și tot din perioada aceea, zicese că eu încurcam cozonacul cu mămăliga, spre amuzamentul tuturor..

Iar Lanca a fost doar un popas, ai mei s-au apropiat de ”casă”. Eu n-am mai fost niciodată în locul acela, deși uneori îl gândesc…

Sursa foto reprezentativă: Pexels.com

Sursa foto : arhiva personală.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright 2018-2020 – Toate drepturile rezervate” .