Elena

Mama mea draga

Eram mica si o necajeam. M-am nascut in Braila, in Lanca si .. eram singuri, in trei. Nici un bunic in apropiere, nici un ajutor pentru mama. Nu am nici o amintire din copilaria_bebelus, doar povesti.

Mama renuntase la serviciu cand a venit, dupa tata, aici, unde fusese repartizat. Strabateau destul, prin sudul tarii sa ajunga acas’. Acas’ nu era la Lanca, nu-si creasera inca un ”cuib”. Dupa nunta il insotise aici si era complicat. Primisera doua camere intr-o vila, dar nu le aveau mobilate. Mama urma sa primeasca, ca si zestre, o mobila de dormitor, ce a ajuns mai tarziu. Aceasta, mobila, a poposit apoi prin toate casele unde am locuit, fie si reconditionata. Treptat si-au luat cele necesare, injghebasera un camin.

Stiu din povestile mamei, ca in primul ei an acolo, a fost o iarna grea si zapada era pana la streasina cum nu mai vazuse. Sapau tunele in zapada si topeau zapada in loc de apa. Grupul de vile nu erau in sat, erau langa el. Ajungea greu la magazinul din sat sau la medicul de acolo, cu bicicleta. Mama graviduta pedala aproape zilnic si-ar fi trebuit s-o ajute la nastere. Poftea la zarzare si la prune si deseori se anina de copacii revarsati peste garduri, umplandu-si buzunarele. Cum credeti ca am capatat un semn din nastere pe spate si pe piciorul drept??

A nascut greu, cu o moasa ce s-a purtat acceptabil. Tata nu a murit de drag, afland ca are o fata.

In vara m-am nascut eu si am fost un copil crescut dupa carte. (Cu Nela, ce a aparut la cativa ani dupa mine lucrurile au capatat o lejeritate sanatoasa.)

Mama ma rasfata si cand intamplator, poposeam in bratele tatii, ma puneam pe chirait. Tarziu, eram mare, iar tata recunostea ca ma ciupea, uneori, de pulpitele bebelus dolofan si ma punea pe ”fuga”. Mama avea atitudine de closca. Isi recupera puiul si nu ma mai pierdea din priviri.

Vecinele si prietenele mamei, mi-au fost moase si nase, neoficiale, in primele mele zile. Ele m-au scos din spital, ele m-au dus la biserica prima dat’. Nu le cunosc dar, parca sa zic ca, mai maricica fiind, m-a pus sa spal usile, caci venea cineva in vizita si mama voia protocol zero – moasa sau nasa… N-am pastrat amintirea aceea…

La cateva luni, crescand putin am putut pleca, la Turu, inopinant, cu trenul, facand furori in jur, ca orice jucarie mobila. De obicei, isi anuntau sosirea, cu o telegrama, dar atunci s-a ntamplat ceva, a fost o sosire fortuita. Doar Androne – Tone, bunicul meu ce avea o pareza, era acas’. Obosite, dupa drumul lung, ne odihneam in camera de la strada, iar mamaia intorcandu-se incerca sa afle, dupa semnele lui Tone, ce s-a intimplat. El arata costumul de marinar, ce mi-l luasera ( deh! cate fete cu costum de marinar stiti!!??) si mima leganatul unui copil. Mamaia il tot apostrofa ”Eiii ce sa spun, nu poti spune, lasa-ma, ce marinar zici , nu vezi ca-s obosita???” Pana ne-a zarit printre perdelutele crosetate ale camerei. A amutit. Asa ne-am cunoscut…

Eiii, sa nu credeti ca a tinut mult linistea. Eu m-am speriat si mamaia a prins glas. S-a apucat sa faca planuri. Cert e, ca am doua nume de botez, de la cei doi frati ai bunicii mele, ce ar fi trebuit sa fie nasii parintilor mei, de cununie. Mama a vrut asa sa impace familia. Intodeauna se straduia sa nu supere pe nimeni.

Si tot din perioada aceea, zicese ca eu incurcam cozonacul cu mamaliga, spre amuzamentul tuturor..

Iar Lanca a fost doar un popas, ai mei s-au apropiat de ”casa”. Eu n-am mai fost niciodata in locul acela, desi uneori il gandesc…

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com

Sursa foto : arhiva personala.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright 2010-2014 – Toate drepturile rezervate” .