Vara la Turu

Si cum  sa nu ma minunez, cand am trait atatea nimicuri, ce mi le amintesc, de atunci..

Dimineata devreme, o nsoteam pe mamaia, eu si Nela, la piata, alteori la vie, pe deal, altadat’ mergeam la Lisa, la strabunici. Majoritatea zilelor si erau destule, cand ramaneam in batatura.

Mancam pe fuga un biscuite, doi, sau un mar cu paine, sau putina branza si asta era. Nu ma stiu decat copil astenic, fara vreo pofta, vis-a vis de mancare, cu rochite, fustite scurte din care se iveau genunchii mari ai unui copil scheletic. Si Nela arata la fel.

Ne dadeam jocului si intamplarii, de cum faceam ochi. Ori mergeam la maia, sa ne intalnim cu celelalte verisoare pentru fr’un joc, ori ne duceam cu mamaia in gradina, sa-i tinem de urat, cat ea planta rosii sau ardei sau vre’o vanata. Uneori cred ca le ajuta cu privirea sa creasca.. ”ia uite ardeiul a legat si fasolea de pe gard are floare”, bucurandu-se. Avea semintiile ei, ce vara, cat era de lunga erau puse la uscat, pe un ziar, pe prispa, pentru primavara urmatoare. In universul gradinei am invatat sa ma uit, sa vad lumea inconjuratoare prin bobul de roua, ratacit pe frunze, era o minunatie ce-o puteai inchipui in fel si chip. Tot acolo, in gradina, uneori ajutam incurcand. Se mai intampla sa stam la masa in cate-o dimineata insorita, sub bolta cea umbroasa si draga noua, cu cartile – lecturi sau teme de vacanta.

Cand nu aveam cu cine sa ne jucam, ne indreptam atentia spre puisorii_puf ce abia iesisera din gauace. Si cand se mai ”desirau” nitel, cat doi pumni impreunati, incepea sportul urcarii in copac, pe o scara fragila ce n-ar fi tinut un om, niciodat’. Mamaia insista ”trebuie sa doarma la aer, ce vrei sa faca paduchi?? asta patesc de dorm in coșare…” Argumentul te lasa fara alta varianta.

Uneori mamaia se apuca de gatit cu noaptea-n cap. Ii placea sa faca repede o fiertura si apoi sa scape de grija.

Si tot asa, dupa ce termina cu gatitu’ de pranz, lasai la racorit mancarea. Ce era cazu,’ duceai, colea, in sitar, ce nu, duceai jos in pivnita. Pivnita de la Turu, cu aerul ei putin jilav, putin ranced cu caramizile ei, ce ne pareau noua copii, din fortificatii, dar mai ales cu scarile ei abrupte si mari. Pivnita avea paienjenii ei mari si era cu rafturile pline de sticle de bulion, infundate cu dopuri de pluta, date cu smoala, butoaiele, damigenele, borcanele cu muraturi si gemuri. 

Dupa masa incepeam sa lenevim-moțaim nitel. Nu dormeam niciodat’ la pranz, din frica mamaei, ”sa nu faceti galbinare”. Asa ca, siesta se facea stand pe banca mare (facuta de tatanașu’ din rotile de car impartite cu mamaia), de sub bolta de vita de vie. Amandoi si-au facut aceeasi banca,  ca doi frati buni ?!

Alteori, ne duceam ”dincolo”, la maia. Intre curtile noastre aveam portita si piș piș… ne strecuram dincolo, sa nu ne observe mamaia, care ne mai apostrofa: ”iar plecati?? nu vi se ncalzeste camasuta in fund”. Dincolo (la maia), dupa pranz nu prea aveam ce face, se puneau toti la somnul mic, ceea ce noua ne displacea total. O intrebam pe tanti Tala daca Via iese la joaca, si iar primeam o apostrofare: ”ia vedeti cum faceti sa n-o sculati, fa, ca ma iau dupa voi!” Asa ca, de cele mai multe ori, doar ne feream de soare si ne ascundeam ori in gradina sub vițe cu papusile, ori in spatele curții, la vița uscata, printre duzi, unde ne pregateam ad-hoc, de-un joc plin de imaginatie, cu magazine, banci, copii, cumparatori…etc. Si nu pune, un copil la incercare cu imaginatia, ca-ti construieste lumi, ce cu mintea, tu, nici n-ai gandit. 

Cand se mai stingea nitel ropotu’ de caldura, mamaia isi lua un capot bun din cuier si fr’un bariș cu tartacuțe, ce-l lega infoindu-l la spate si iesea la ”patuș”. Adica, la poarta la Sanduș, pe banca, la schimbat impresii, la facut rost de-o reteta, la admirat  sau dimpotriva, la criticat trecatorii: ”Asta a cui e , fa?? Ia uite ce par valvoi are, ii mai trebuie conci!”,” Stii ca Marita a gasit ieri caras proaspat cu doi lei, in piata??” ” Am facut ieri o ciorba de dovlecel, acrita cu corcoduse, voi ce mai gatiti, ca nu stiu ce sa ma mai fac??”. Si asa le trecea vremea pin’ amurgea si trebuia ca mamaia sa se ntoarca acas’ sa potoleasca si sa inchida pasarile.

Si uite asa acu’ se nsera. Si noi or’ pe linie or’ la sosea. Unde erau copii mai multi, acolo si noi. Si tantarii faceau parte din universul verii, sa nu-i uit… Eram plini de galme si ne scarpinam pin’ rasareau duluri mari cat un banut. Era perioada mersului descult prin tarana cand nu ne vedea mamaia, caci oricum in fiecare seara ne mbaia, nainte de culcare.

Ne culcam cand se insera si ne trezeam cu gainile. Era o alta constanta la Turu, a mamaei.

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com

Sursa foto arhiva personala

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.

Reclame

13 gânduri despre „Vara la Turu

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce frumos povestesti aceste amintiri! Imi plac mult si expresiile pe care le picuri din loc in loc!
    Am simtit mirosul mancarii, gustul marului cu paine (imi place mult combinatia), racoarea pivnitei si caldura soarelui, si moleseala „de pranz”, cand parca si pasarile tac.
    Excelent!
    A! Sa nu uit: am tors si cateva fire din amintirile proprii. 🙂
    Weekend frumos iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  2. ma topesc de dragul povestilor tale. Ce copilarie frumoasa ai avut. Ai mei bunici, au trait toti la oras. Cat am fost mica, mergeam la Buzau si Bucuresti, apoi s au mutat, cei dincaoitala la Sibiu, dupa noi si ceilalti la Brasov. Nu pot sa spun ca si copilaria mea a fost frumoasa, dar nu am trait niciodata viata pe care o descrii tu in minunatele tale amintiri.
    un weekend placut sa ai 😘

    Apreciat de 1 persoană

  3. Bine că ai găsit un loc în care scăpai de somnul după-amiezii. Eu primeam un leu de la mama, dacă dormeam o oră, dar mă prefăceam, uitându-mă mereu cu coada ochiului la ceas.
    Aș gusta cu mare curiozitate dintr-o ciorbă de dovlecel acrită cu corcodușe! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

A Struggling Author

My Journey with You

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Victor Chircu

Dacă doar pui degetele pe taste cuvintele nu vin singure.

Cocktail de viață

Blog personal de Raluca Bădița

Incercari

de ginduri

JURNAℓ SCOȚIAN

IOAN-FLORIN FLORESCU

Cronici pe bune

De Silviu Iliuta.

Viata De Blogger

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

MAMA ȘI BEBE (din casă și din lume)

Bărbați cuceresc lumea ....femeile o nasc

Momente in viata

"Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii." - Mihai Eminescu

Cover Stories

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Cuhnia casei

Rețete și obiceiuri de la țară

adropofinspiration

Pure passion!

My moments of time

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

ropot de secunde...

DE NICĂIERI... CĂTRE NICIUNDE

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: