Mergi la bâlci??

Spre bâlci

Și eram o pitică și spaima cea mare, era să nu mă pierd, în bâlci.

Îmi placea la nebunie ritualul pregatirii. Încă de dimineața îmi propuneam să fiu cu_minte – în vederea bâlciului… normal. Să pot primi câte ceva, din ce-mi doream.

Și trebuie să știți, că pentru bâlci, strângeam bani. Primeam de la tatanașu’ trei lei, fiecare și eu și Nela. Zilele acelea, mamaia, ne mai lăsa să luam restul de la pâine, câte douăzeci și cinci de bani sau cinș’pe bani, pe care altfel, îi puneam sub fața de masă din bucătărie. Și maia și taie ne dădeau ”de bâlci”, câțiva mărunței. Noi, copii, strângeam cu ardoare în palmele micuțe monedele ce ne ofereau ceva dulce sau o tură de călușei. Eram încântați nevoie mare.

Eiii și câte nu-și dorea acolo un copil, ce atunci deschidea ochii în lumeee.. Erau alvițe, dulci și colorate, erau mere pe băț, erau călușeii cu șeile lor pline de ținte și clopoței, căluți ce așteptau copiii să-i deșelee, erau și scenele circului, unde ne atrăgeau prezentatoarele cu rochii scurte și sclipicioase și cu câte un șarpe imens pe mână și gât sau o maimuțică mică prinsa cu o curelușă. Erau și jongleori și clovni… Toată estrada era o mica esență atractivă a circului mare, de plăteai un bilet..

În fine, am sărit în bâlci, dar pregatirea de bâlci era și ea acolo.

Eram săritoare s-o ajutam pe mamaia. Puneam repede măsuța mica, rotundă, de lemn. Aduceam scăunelele. Pregăteam așezarea mesei.

Nici nu ne murdăream prea tare în ziua aceea, tot să n-o supărăm pe mamaia.

Pe stradă auzeai oamenii trecând, înspre sau dinspre bâlci. Copiii suflau din goarnele lor micuțe. Toți erau mai dezinvolți, mai gureși, mai înfierbântați.

Și când ropotul de căldură se mai calma, dupa ce întrebam de o mie de ori ‘’hai nu mergem??’’ primeam raspunsul așteptat: ‘’hai să ne spălăm și-om vedea’‘.

Aterizam repede lângă ligheanul pus cu apă la soare, la încălzit, sus pe prispă și până să ne vezi , deja ne uscam. Îmbrăcatul era o altă corvoadă, ca să nu mai spun că până nu ne facea mamaia inspecția finală, până nu ne potolea freza rebelă, cu puțină apă, nu eram gata de bâlci.

Plecam înainte să se amurgească, printre cetele de oameni, spre locul unde se făcea târgul de săptămână. Acolo era minunea, acolo se ținea mult doritul de copiii, bâlciul.

Pe măsură ce ne apropiam, începeai să auzi zumzetul, apoi din ce în ce mai clar muzica de la tiribombe și vocile megafoanelor circurilor, invitându-ne să le vizităm. Străzile din apropiere erau invadate de căruțe, șarete. Bividii erau liberi, cu hamurile date jos. Oameni din multe sate, din împrejurimi veneau la bâlci. Unii dormeau, mâncau, erau urme ale unui trai domestic în zona, chiar și pe străzi.

Când ajungeam în gura bâlciului, cei ce locuiau acolo, în apropiere își puneau macatele cusute pe gard, era o expoziție a cusăturilor, a culorilor și a modelelor. Unele se și vindeau, aveau preț buuun.

(va urma)

Sursa foto: arhiva personală

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2018-2019 – Toate drepturile rezervate”