Alergătorul
de Marin Sorescu
Un câmp pustiu,
Bătătorit ca un drum,
Şi din când în când
Câte o carte.
La distanţe foarte mari,
Vreo carte fundamentală,
Tare ca piatra.
Vine unul, gâfâind de muşchi,
Sănătos ca un zeu nou,
Şi scuipă pe ea,
Pe fiecare la rând.
Calcă peste ele dumnezeieşte.
A obosit, a mers destul,
Câmpul se întinde înainte pustiu,
Bătătorit ca un drum.
Alergătorul cade jos, moare,
Devine carte fundamentală, ultimul cuvânt,
Semn peste care nu se mai poate trece.
Se aude un gâfâit,
Din spate răsare cineva,
Un alergător se opreşte, scuipă pe semn,
Şi se pierde în zare.
Ceva ca rugăciunea
de Marin Sorescu
Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.
Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.
Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt , departe.
Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de salivă
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?
De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.
Sursa foto reprezentativă: arhiva personală
cu Ina hai_hui 
Cred ca într-un fel sau altul cu totii suntem niste „aletgatori” ….
Ca suntem facuti din huma, asta e clar! Si chiar stai uneori si te întrebi:
„Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?”
Mi-au placut ambele poezii … mi-am început ziua frumos!
Multumesc Ina!
Iti doresc o zi cat mai frumoasa!
Imbratisari, cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos! Ma bucur mult ca ti-au placut. Iti doresc, s-o si termini frumos, Ella! (ziua)… 🙂
ApreciazăApreciază
Ador metaforele lui Sorescu! 🙂 Spre rusinea mea, nu stiam poeziile astea. 😛 Multumim pentru updatarea culturala. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu iti multumesc, ca ai poposit si ca-ti place Sorescu. 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Ina! Oare e vreun rând scris de Sorescu care să nu ajungă la suflet?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai mult ca sigur toate sunt cu suflet, pentru suflet… 😛 Multumesc frumos! Te imbratisez, cu drag,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Versuri metafore superbe,care, percepute la justa lor valoare, trezesc constiintele arse de soare, pierdute pe-al vietii carate, redând fiintei rational-sentimentale, adevarata identitate si autentica valoare…
O noapte binecuvântata cu liniste si pace, draga Ina !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Sorescu imi place foarte mult. 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciază
vietii *carare*
ApreciazăApreciază
Ca un fel de continuare la cele scrise de tine, aș veni tot cu niște versuri ale lui Sorescu, din „Prieteni”.
„Si iata-ma singur in rai –
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme
Exista tristete la toate nivelurile
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ? „
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cat de frumos… Prieten cu Doamne Doamne. Aproape perfect, langa Dumnezeu deznadajduit… N-o stiam, dar imi place la fel de mult. Multumesc mult mult. 🙂
ApreciazăApreciază
Nici eu nu știam versurile așternute de tine aici, așa că ne completăm reciproc în cunoașterea poeziilor sale.
Pe Sorescu l-am „cunoscut” în adolescență, în prima jumătate a anilor ’70, și m-am îndrăgostit de scrierile sale.
ApreciazăApreciază
Si eu la fel… Cu o prietena foarte buna , Aura citeam pe furis, in curtea liceului. Ea mi-a deschis ochii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Descopăr poezii neștiute. Mulţumesc, Ina!
ApreciazăApreciază