Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Bâlci în vară, până-n seară.. (1)

În bâlci

Pe măsură ce te apropiai simțurile îți erau ațâțate. Eu, ca și copil mă emoționam..

Începeai să auzi zumzetul, apoi din ce în ce mai clar muzica, chiar și pe străzi. Când ajungeam în ”gura” bâlciului, muzica se auzea tare, pe alocuri asurzitor, se întrepătrundeau sunete din diverse locuri. Era un haos fonic.

Și mirosurile erau copleșitoare. Pe măsură ce te apropiai de bâlci, mirosea de la pastramă de oaie și mici la gratar, până la miros de gogoși sau floricele. Uneori mirosea parfumul puternic, de lăcrămioare, al câte unei doamne, ce trecea pe lângă noi.  Mirosea și a bere și a vin. Mirosea a încins.  Pe margini și nu numai, mirosea începând de la baligă de vaci, cai, până la sudoare. Era și un haos olfactiv.

Dar se întâmpla, să miroasă și a înserare sau chiar a iarbă proaspăt zdrobită de pașii noștri. În două săptămâni de vară, cât ținea bâlciul se întâmpla să miroasă și a ploaie. Dar era o ”repezită”, ce doar mai așeza praful și umplea până la refuz restaurantele de bâlci – acoperișuri înălțate pe stâlpi de lemn, îmbrăcați in trestie, mese lungi și bănci așișderea, de scânduri, parca le vad cu ochii minții.

Până să ajungi în bâlci, pe străduța ce cobora, erau tarabe cu metraje, batice, caciuli, de astrahan, de bărbați, de femei, cojoace de iarna, pulovăre de lână.

Aici mamaia poposea un secol, până eu și Nela nu mai aveam răbdare și începeam să o tragem de fustă. Îi plăcea să se uite la metraje, la basmale, la modelul de cârpe (cu părăluțe),  la broboadele de iarnă, întreba de preț. Peste alte două zile se tocmea și uite așa, greu, ajungeam la intrarea în bâlci.

Dintr-o dat’, coborând pe străduța plină de tarabe, strecurându-te printre cete de oameni, te ”revărsam” în bâlci, pe un platou mare, ce te înghițea brusc. Deveneai parte a mării de oameni.

Dintr-o dat’ nu mai știai unde să te uiți. Tot și toate îți capta(u) atenția.

Erau tarabe frumos aranjate cu nimicuri copilărești, în mijloc, aliniate ca mici corăbii ce stăteau cât pe ce să eșueze.

Acestea, ofereau inelușe aurite, mingi pline cu rumeguș, colorate, cu hârtie creponată și elastic ce se rupea până să ajungi acas’. Erau ochelari de copii, ce mai mult îți impiedicau vederea. Erau mici trompete, colorate, ce atrăgeau copiii cu sunetele lor stridente, erau fluierace ce stârneau plămânii copiilor. Ce nu era pe tarabele vesele??!

Alte tarabe, cu etamine și alte pânzeturi mai simple, colorate cu figuri sau peisaje, ce urmau a fi viitoarele noastre cusături, pe bancă, în fiecare seară de vară, dupa bâlci. Un fel de goblen rudimentar, era o cusătură, în care noi, copiii, ne familiarizam cu ”muștele” și mâna. Tot aici găseai ațe colorate. Toate trebuiau cusute, cu atenție, până la anul urmator, când iar îți procurai din bâlci ‘’lucrătura’’ ce-o placeai.

Ici, colo, erau tarabe cu obiecte mărunte, lucrate de olari. Erau diverse vaze de pământ, frumos colorate, erau diverse obiecte, vezi para mea – pușculița. Dar și cuci ce-i umpleai cu apa și la care cântai. Dar erau și străchini și ulcioare, întinse pe jos, în diverse culori și modele. La olari, în bâlci, ajungea mamaia în câte o zi de piață, dimineața, când nu era așa încărcată. Își lua străchini și linguri de lemn, pentru moșii de peste an. Le punea în camera de la stradă, ferite de jocul nostru și le lua de acolo, când avea nevoie, pline de praf.

Pușculița cu noroc, tragi cu pușca nu ia foc’

Vaza de flori de pământ, frumos pictată, nu??

Erau tarabe cu  tricouri vopsite, cu chipul celor din formatiile momentului, (vezi Abba, Boney M, Bee Gees). Și plase din cârpa cu franjuri și cu aceleași chipuri pictate. 

Primul lucru pe care mi-l doream în bâlci, era salba- la gât, cu turta dulce colorată. Ceva ce purtam cu mândrie, chiar și când ajungeam acas’. Când ne schimbam, de culcare, mă amăgeam că o voi re_atârna de gât, a doua zi, dar uitam, iar mamaia ascundea ”piesa”.  Îmi aminteam în bâlci, dar nu primeam alta, că ”ai acas’”. Alvițele, bețe colorate, iar îmi făceau cu ochiul, dar iar mamaia era stavila entuziasmului nostru: ‘‘lasă că luăm când e hramul, că le-or da mai ieftin” și noi copiii  iar, uitam.

Erau și oameni ce se plimbau cu papagali frumos colorați, printre noi, îndemnându-ne să vedem ”ce-ți arată planetele”. Papagalul îți trăgea cu ciocul din grămada de biletele, unul, pe care scria un fel de zodiac personal: ”Ai inima bună și te place cineva cu ochi albaștri”. Uimitor era, că indiferent ce bilet trăgeai, nu era nimic de rău acolo…

Un an întreg asteptai să vină bâlciul să faci cumparaturi. Și nimeni nu era trist, deși rămâneai cu banii dați.

Eu și Nela, mică_mică, la bâlci..

(va urma)

Sursa foto: arhiva personală

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar  reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu  expres.
 “Copyright 2019– Toate drepturile rezervate

Publicitate

20 de gânduri despre „Bâlci în vară, până-n seară.. (1)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am mai scris ca amintirile tale sunt frumoase? 😆
    De mingea umpluta cu rumegus îmi amintesc la fel si de inelele aurite care îti faceau degetele verzi în cateva ore!
    Cred ca pe acele stradute cu tarabe cu metraje, batice, … etc, ma urneai si pe mine tare greu, la fel ca pe mamaie! :))
    Nu am prea fost eu la balci ca la Bucuresti nu prea era, dar totusi în pietele mari, Matache, Obor, era cam aceeasi admosfera, cu mici diferente!
    Sa nu razi … dar o vaza din aceea de lut am si eu aici! Am luat-o de la mama soacra si daca vrei sa stii … este cel mai valoros exemplar dintre vazele pe care le am! Are povestea ei …
    Multumesc de frumos si multumesc de amintiri …
    Te îmbratisez!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ufff! Sunt amintiri din copilarie… Nu mai spune de ineluse cu verde ca urmeaza… 😛
      Astept povestea vazei. Te provoc! (glumesc, cum ai stare…tu). Multumesc frumos, eu.
      Te imbratisez! cu drag,

      Apreciază

  2. De salba aia nu-mi aduc deloc aminte, poate nu era în regiunea mea, în Moldova, dar atmosfera… deja simt mirosul sugerat de tine, plus praful din pămîntul ăla bătătorit și oamenii umăr la umăr, de te pierdeai inevitabil de cei cu care veneai, într-o epocă fără telefoane 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Daaa, atmosfera aceea eu n-o mai gasesc, dar o evoc. Cu oameni simpli si veseli, neincrancenati, desi nu aveau mai nimic. Dadeau totusi un leu, din putinii banuti ce-i aveau, sa-si dea nepotul in calusei. De lumea aceea mie mi-e dor. 🙂 Te mbratisez, cu drag!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Ce dragalase sunteti! ❤

    Imi amintesc de aproape toate produsele pe care le amintesti (mai putin turta dulce salba) 🙂 Mingiute cu rumegus am facut in adolescenta pana am facut bataturi la degete! Toti voiau in jurul meu! 🙂
    Minunate amintiri si, ca de obicei, au apasat si butonul de pornire al amintirilor mele. 🙂 In balciuri – targuri, defilari etc. :)) – ma tentau cel mai mult cocosii din zahar ars, pe băţ, mingiutele cu rumegus, hopa-mitica si vata de zahar pe băţ.
    Zile senine iti doresc!

    Apreciat de 3 persoane

    1. EXact. Acelea-s prostiutele din balci. Cum sa nu ti le doresti??? Altfel, toti copilutii sunt dragalasi… Nela plingea la poza, asa mica era. Se speria. 😛 Te mbratisez, cu drag!

      Apreciază

  4. Iar am revenit! 😆
    Nu ma satur de cum scrii si depeni amintiri …
    Acum am observant ghetutele pe care Nela le avea … Cat de dragi mi-au fost! Copii mei au avut si ei asa ghetute si îmi amintesc ca „faceam reserve” pentru ca uneori nu se gaseau. Sau le juleau în varf si mie nu-mi placea sa îi vad cu ghetutele julite … 😆
    Daca nu ma însel cred ca si eu am avut asa ghetute …. cred ca si tu!

    pup! , o zi cat mai scurta de vineri! sa vina „uikendulllllll”lll ! 😆

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pup si eu! Poti sa re_vii de cate ori vrei si esti binevenita. Nela era o papusa atunci, iar ghetutele ei… nu mai stiu. Rochita stiu ca am gasit-o pastrata de mamaia. Nu stiu daca o mai avem si acum. Era in carouri galbene, culorile le am in cap, poza-i alb negru. Eiii ghetutele mele preferate, ce amintiri rascolesti erau luate din tranzit dintr-o gara, nu mai stiu exact… erau grena-visina putreda de lac. Sandalele acelea de copil cu glezna inchisa cu sireturi si varf si calcai decupat. Nu stiu a le descrie mai bine. Da’ mandra tare am fost de ele. 😛 Noua, nu-mi amintesc, sa poata mama sa le obtina usor, stiu ca-mi lua ce gasea chiar si cu un numar -doua mai mari.. Zambesc larg!!! 🙂 Sa vina! si sa ai uikendul dorit!!!! 😛 Te mbratiez! cu drag,

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

Călătoriile mele prin lume și sfaturi utile pentru a ști cum să te ferești de înșelătorii

-awake but dreaming-

Simt.Trăiesc.Iubesc.

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Short Prose

Poetry and Prose by Gabriela Marie Milton #1 Amazon Bestselling Poet & Editor, Award Winning Author, Pushcart Prize Nominee

%d blogeri au apreciat: