Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Adunături tomnatice

Începeau din ultima parte a lui August..

Cine avea treb’i, dormea în câmp să-și adune roadele. Începea cu porumbul, apoi cu floarea soarelui, apoi cu taiatul de coceni. Și cu fan treceau căruțele pe înserat. Urmau poamele și viile.

Noi aveam o sfântă vită de vie, de strâns și ne părea, un ”Revelion” cel puțin. 

Cules de vie, cules de ”chihlimbar”..

Ne strângeam dis-de dimineață, cu roua pe picioare și galeata în mână, pregatiti sufletește pentru evenimentul anului.

Noi copiii priveam tot cu uimire și țineam sub control toate activitățile. Aveam și elan și putere să împiedicăm adulții din jur. Cu întrebări și cu mofturi..

Se întâmpla ades, ca mamaia, să stea cu ochii-n tavan și să planifice ziua ce va’ să vină. Cu câteva zile ‘nainte mamaia spăla hârdăul din lemn, îl lăsa cu apă la umflat, din care apoi, se trăgea din jgheab, mustul. Apoi era luat cu gălețile și dus la butoi. Își cauta pâlniile mari, strecurătoarea. Și cepurile de butoi erau la mare căutare. Spăla și jgheabul, ce acum era de ciment, făcut în bătătura casei, doar doar și-o ușura munca. În amintirile mele vagi și destul de șterse, tras de cai, era jgheabul anterior, cel de lemn, împrumutat din vecini și pentru care ți trebuia programare pe zi. De câte ori nu s-a felicitat mamaia, cu un pahar de vin_chihlimbar în mână, după masă, privindu-și jgheabu’: ”acum nu mai depind de nimeni”.

Culegeam via din capătul bun, intram de aici, să ne pără ziua mai bună și până se punea masa strangeam cu atenție chiorchinii roșii (‘‘un bob să nu lăsați pe jos că-i cu sudoarea frunții muncit”), în găleți, saci, ce apoi erau deșertați în jgheab. După masă dacă mai era cazul mai intram, de nu nu. Toata atenția o căpăta jgheabul plin și cocoșat de struguri. Ori tata, ori altcineva intra la stors strugurii. Era un dans nebun, să calci bobițele acelea ce se încăpățânau să-și păstreze forma. Sâmburii mici și ciorchinii erau trași în părți și se lăsa un mic defileu să se scurgă mustul în jgheab. În ultimii ani apăruseră cișmele de cauciuc lungi, pentru stors.

Mamaia era frecată cu struguri pe fața, ca stăpână a viei și toți primeam o gură de must. Pentru ajutor primeai, ca plată, struguri în găletușa în care ai cules, dar și promisiunea de a fii ajutat, la dându-ți, la culesul viei tale.

Ajutoarele plecau și rămâneam noi, ai casei să rânduim mustul.

Nu înainte să împărțim unui vecin câțiva ciorchini de struguri și-o cana mare de must (și cei de dincolo ‘or fii pofticioși).

Veselia și oboseala se citea pe fața fiecaruia. Mamaia totuși rămânea ancorată în stresul zilei, încă.
Caram mustul în pivniță, găleată dupa găleată, numarate, le desărtam în butoi și asta continua uneori în noapte. Acoperea mamaia cu grijă jgheabul, cu folii de plastic, să nu cadă vre’un scaraoschii în el. Când stihiile nopții o chinuiau pe mamaia, se trezea și pazea jgheabul, cu ochii pe cer: ”dacă-s stele și luna-i cu colții în jos nu se strică vremea”, de nu, începea să lacrimeze și să-și spună în barbă, cu voce ștearsă, de om necăjit ‘‘pe mine m-au făcut fără noroc, odată culeg via-n an și atunci să plouă?? să-mi acreasca vinul???” Când îl vedea dus la locul lui se veselea. Nu mai intra în pivniță nimeni, că era rău de moarte, până nu fierbea vinul.

După culesul viei, după ce fierbea vinul, oamenii erau mai veseli și mai buni. Nu???

Sursa foto: arhiva personală

Sursa foto reprezentativă: Pexels.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.

Publicitate

21 de gânduri despre „Adunături tomnatice

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce amintiri frumoase! îmi place mult și limbajul de „alt’dat”. O minune de arome și parfum de struguri, de must și de toamnă în grădină se simt deja din textul tău. Ce nostalgii și ce doruri m-au cuprins.
    Frumoasă era copilăria cândva. Mi-e dor de astfel de activități la care n-am mai participat de câțiva ani. Poate anul ăsta o să fiu prin preajmă.

    Până atunci mă bucur de parfum, de aici de pe blogul tău și din grădina copilăriei unde mai stau câteva zile 🙂

    O toamnă aromată! 🙂

    Apreciază

    1. Mulțumesc frumos. Aproape tot ce v am povestit, se ntampla din cauza bunicii mele. Ea ne făcea prezenta la cules de vie. 😀 O toamna frumoasa și gustoasă sa ai. Bucură-te de parfumul ei, încă.

      Apreciază

  2. Ma repet … bunicii mei au locuit la marginea Bucurestiului, dar tot aveau vita de vie în curte. Reuseau sa faca un pic de must din strugurii culesi pentru ca majoritatea dintre ei ajungeau sa fie ciuguluti de mine si verisorii mei. Iar mustul … nu ajungea niciodata vin pentru ca se „împartea” urgent mama si între matusile mele.. :))
    Dar cu povestea ta mi-ai amintit de aroma acelor struguri … erau negrii si dulci!
    Multumesc Ina ca împartasesti cu noi momente asa de frumoase!
    sa nu-mi spui ca tu esti aceea care ne face cu mana din vie?! 🙂
    O zi frumoasa sa ai!
    Pupici!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ella, am trăit același momente, se pare, eu mai țărănești, totuși. Nu sunt eu in nici o poza. Erau „ajutoarele”. Deci mustul e binevenit.. O zi frumoasa și tu să ai, dar mai ales dulce_must. 😀♥️😚

      Apreciază

  3. E adevarat, in toamnele bogate oamenii pareau mai buni.
    In povestire am gasit multe obiceiuri asemanatoare cu cele din satul meu natal satmarean. Am participat ca lucrator pe care se conta la mai mult de zece culesuri de struguri si prepararea mustului. Recent am aflat ca s-a cam renuntat la viile din câmp, dar au luat amploare livezile de pruni pentru palinca. Se pare ca zona e prea nordica pentru vita de vie…
    Toate cele bune!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eiii, probabil că seamănă culesul viei, dar la mine-i in sud mult, chiar langa Dunare. Și la noi a îmbătrânit satul și viile la camp nu mai sunt muncite. E dezolant, noi ne am căutat via de la camp și n-am mai gasit-o. Nici reperele nu mai erau la locul lor: nucul și fântâna, știute.
      Noi o avem pe cea din curte, dar jumătate, cum ziceam, e mâncată de grauri sau „prăduită” de vecini. Nu i bai mare, sa guste toți.
      Mulțumesc de trecere și urări. Numai bine!!! 😀

      Apreciază

  4. Unchii mei (din partea mamei) au „crescut” in vie si, cand au ajuns la oras, si-au adus si „fire” de vie – an de an au facut must si vin, an de an am evitat sa merg la cules sau sa particip la facutul vinului, asa ca azi citesc pe indelete cum se face vinul. 🙂 Si-mi place atmosfera – chiar daca „la oras” nu e la fel de idilic ca la sat.
    Vinul bun sa fie si voi sa aveti parte numai de bucurie! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Să știi că toți dorim „via de acasă” s-o luam cu noi. 😀 Eu îi înțeleg perfect pe unchi. E idilic, dar e un amalgam de greu și frumos. Știi cum se zice la mine??? „Să facem vin, macar, cat sa putem sa ne pomenim morții și-i suficient.” Ce e in plus, e deja exces, dar ne place. 🤪
      Numai bine!! cu drag, ♥️

      Apreciază

  5. Multe pofte și nostalgii stârnești cu povestirile tale atât de dragi și vii. Una concretă ar fi pentru o cană de must proaspăt, pe care de-abia aștept s-o gust și anul ăsta. Doar din căpătat, că „lugojul” din curtea casei părintești nu mai există.

    Apreciat de 1 persoană

  6. M-am născut într-o zonă viticolă cunoscută și știu câtă muncă necesită transformarea boabelor dulci de struguri în must și mai apoi în vin. Jinduiesc după mustul acela bun, ce a ramas în memoria mea de copil. În fiecare toamnă cumpăr o sticlă de must, dar de fiecare dată sunt dezamăgită. Nu-i mai simt aroma aceea a boabelor de struguri.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: