Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Mergeți la școală?? Hai!

Început de anotimp

Simțeam venirea toamnei, mai ales dimineața, când mă înfioram, puțin la câte o adiere, bruscă, ce mă răvășea. Mă strângeam toată în pulovărul aruncat pe umeri și mă felicitam că l-am luat, în grabă.

După câțiva pași vedeam toamna, ce-mi arunca câteva frunze crocante-n cale, strânse buluc, într-un loc mai adăpostit, trântite de adieri buclucașe. Priveam uimită schimbarea de decor. Uneori zorită, uitam să privesc în jur și mă trezeam cu noianul de frunze, că mă trage de picior, să-mi atragă atenția.

După ce se răcorea bine, după vre’o ploaie rece, când ieseam din casă, după un mers alert, ajungând într-un loc mai deschis miroseam toamna. Bulversată găseam.. un gust dulceag, curat, uneori miros de oțet de murături, alteori ploaie crudă, proaspătă, nițel rece. Nu știu să vă descriu mirosul, dar eu îl știu.

Încă-i cald, dar tot așteptăm să ”tomnim” cum spune calendarul. Cerul se mai crizează uneori, acoperindu-se cu mici pufi de nori străvezii. Dar uite-o nu-i!

Era însă toamnă și pentru că începea școala. Sau invers???

Hai să mergem!

Școlăreștide demult

Alergam, încă liniștiți, luați pe sus de părinți, după uniforme, rechizite școlare sau ehipament pentru școală. Mallurile-s pline acum, dar pe vremuri primeam o uniformă cu câteva marimi mai mare, ca să ne țină și încălțămintea la fel. Treceam la pantofi cu o breteluță, simpli siy puțin eleganti, fara toc inalt, potriviți pentru copiii puși pe alergări și năzdrăvănii. Și până se lasa frigul, aveam și niste teniși de purtare, de alergat, cât e ziulica de lungă.

De la școala primeam, ”purtate”- citite rau, doar citirea/ literatura și aritmetica/ matematica. Restul erau foarte noi. Urma excursia la librarie, la fiecare început de an școlar. Iar libraria, în ochii de copil, era o lume. Mingi de toate felurile, corzi de sfoară, globuri pământești de diferite mărimi, culori chinezești, penare chinezești. Vă mai amintiți guma chinezeasca, parfumată?? Îți venea să o mănânci, așa bine arăta și mirosea. Se găseau de toate. Un vraf mare de caiete, de toate felurile, stilouri, echere, etichete de caiete. Vă amintiți și colile mari, terne, mov, de învelit, îmbrăcat cărțile și caietele. Era și o mare coadă – părinți și copii. Din când în când cumparam câte o culegere. Cărțile de colorat sau beletristică erau în altă zonă. Acolo nu era nimeni, dar drept e că se dădeau pe sub mână cărțile bune. Vanzatoarele din librarie mie mi pareau zeițe. Orice vânzătoare, acum mulți ani, era o zeiță (vă spun altădată de ce..).

Nu știu dacă v-am zis, dar mie mama nu-mi cumpara niciodată caiete ”de clasa X”. Plângeam, voiam, nimic. ‘‘Să mergi la școală cu un caiet, vezi ce-ți trebuie și în a doua săptămână de carte, luăm exact ce ai nevoie” și așa făceam. Dorința mea de-a căra un ghiozdan plin din primele zile de școală, se spărgea de voința mamei, ca de un zid. 😛

În clasa întâia tremuram cu mama lângă mine, cu un buchet mare cât mine, timidă, cu o bentiță pe cap, ce mi-aș fi dorit-o pe ochi, să nu mă vadă nimeni. Emoția zilei mi-era mai mult indusă. Eu eram curioasă: ce s-o întâmpla azi, de toată lumea e așa agitată?? Copiii mici într-un careu, ce nu-l înțelegeam, în care m-aș fi ascuns după mama. Urma abandonul, într-o clasă cu cărți pe masă și flori, bomboane sigur nu erau :P. Plânsete, chirăieli, suspine. Eu eram o mirare continuă. Așa m-a facut mama, foarte atentă în jur, un mic roboțel ce înregistra tot. Asta m-a ajutat uneori. Vorba cuiva care-și povestea propriile amintiri, am plecat de acasa cu regulile învățate: esti ascultătoare, nu intrii in conflicte. Am învățat pe parcurs altele sau le știam din grădi: dacă știi ridici mâna – nu scoți ochii nimanui cu ea, nu știi – intrebi, nu poți – spui și ceri ajutor.

Impresiile de clasa întâi s-au diluat. Aveam un ghiozdan de caron maro și-o uniformă nouă, mare, apretată, ca toti ceilalți copii. Drumul la școală sigur, parea un UAU, căci părinții ni l-au arătat câteva zile, apoi singuri am luat calea școlii, cu cheile de gât și mintea în buzunare :P. Holurile școlii mi se păreau niște imensități. Cu mozaicul lucios, alunecam liniștiți, alergam agitați și chirăiti, eram cuminți ca niste sfințișori, de era un adult prin preajmă. Dar clopoțelul clasic vi-l amintiții??? Ce drag ne era sunetul lui. Începeam să tropotim sub bănci, primeam un elan uimitor, primeam dor de ducă când clopoțea. Unde?? În curtea școlii. Mie, impresionantă mi se parea țâșnitoarea cu apa, în mijlocul curții, rotundă și mare cât o zi. Avea cel puțin zece guri de băut apă, îți puteai face și baie dacă insistai, dar sigur era un prof în curte ce studia locul și te admonesta de poposeai, prea mult, în zonă, în pauze. Țâșnitoarea și wc ul erau atracțiile piticilor. Wc-ul mirosea urât, a substanțe dezinfectante grele, a clor, era alb pe jos întotdeauna și toate piticele ce nu-și puteau da ștrampișorii jos, voiau la baie, în timpul orelor. Da’ cum era să stai singur, pe un wc turcesc, să nu te urmărească nici un părinte, să te speli pe fața cum vrei, să arunci cu apa de la chiuveta în sus, să te joci într-o baie imensa. Frumos nu??

Lecțiile erau fâs _fâs, căci v-am zis eram atentă. Mama, tot voia să-mi rupă foile că scriu urât. Bastonașele mele erau cam, na strâmbe, da’ noi suntem drepți toți?? Zâmbesc. Și cerneala-mi plăcea rău, nu și când poposea pe pereții casei, că iar mă burzuluia mama. Ați pus cerneală în sugativă și-ați privit-o pân’ vi se lungeau urechiile??? Nu semăna cu norii de pe ceru’ bunică -mii??? Nu vedeți așa??? Doar eu??? (Iar zâmbesc larg..)

Îmi plăcea tare mult momentul de a îmbrăca cărțile și caietele, cu hârtia aceea indigo, de a le pune etichete, cu numele scris de mana, timorat și timid scris. Răsfoiam cărțile, le vorbeam, citeam pe sărite să văd ce-i acolo. Citeam uneori și desenele cu ochii. Voi nu??

Și-mi mai plăcea grozav de mult acuarelele și jocul important cu ele și cu apă și mâzgăleli, desene ciudate, dar serioase. Și la fel de mult îmi plăcea lipiciul – penicanolul, cu mirosul și chiar gustul lui. Îl știți??

V-o arăt pe Pitica, în prima ei zi de școală, când împreună cu mama și Nela, am dus-o la prăjitură, ”să i se pară școala dulce”. Mama a fost cu ideea.

Și anul acesta, deși este măricică (au trecut mai mult de zece ani), a primit o prăjitură, în prima zi de scoala, pentru același motiv. (Zâmbesc larg, cu mama în gând.)

Sursa foto reprezentativă: Pexels.com

Sursa foto: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Publicitate

19 gânduri despre „Mergeți la școală?? Hai!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Printre randuri ma recunosc si eu … la scoala în prima clasa! Ce Aventura! Ce emotie …
    Cine stie … poate ca voi scrie si eu asa un pic, ca prea m-ai rascolit!
    Zi placuta îti doresc! Pupici!

    P.S. „Pitica” este a ta sau … nu ma prind! :))

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce gânduri și amintiri frumoase , care m-au emoționat tare mult. Citind rândurile tale, mi-am amintit imediat de impresiile mele din prima zi de școală. O zi fascinantă, pe care nu o voi uita niciodată. Am retrăit emoțiile alături de micuța mea, anul trecut, dar lucrurile sunt atât de altfel în aceste vremuri.
    Tare frumoasă ideea cu prăjitura din prima zi de școală. Și poza cu fetița!
    Toate cele bune și o toamnă plină de bucurii, dragă Ina! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sunt minunate aceste amintiri! 🙂
    Da-da, stiu gustul lipiciului (imi placea) :)) Si al cernelii il stiu – dar nu beam cerneala!! 🙂 Doar am gustat-o ca, deh!
    Nu mi-a placut la scoala, dar am multe-multe amintiri frumoase din acea vreme.Din prima zi de scoala prea multe nu-mi amintesc – doar ca am plans cand am intrat in clasa (mai erau si parintii cu noi).
    Imi amintesc – ca si cum ar fi fost ieri – mirosul de petrosin si scartaitul podelei din lemn din libraria unde cumparam cel mai adesea rechizite.
    Imi amintesc si hartia movulie – dar am avut mai mult invelitori din plastic; si ghiozdanul bej, din vinilin, mi-l amintesc. Si curtea scolii – unde-mi placea mai mult decat in clasa!
    Multumesc pentru ca, din nou, ai dat cep butoiului cu amintiri! 🙂
    Sa fiti sanatosi, si mereu voiosi! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc frumos, eu Diana!
      Lipici am mancat, precis, cerneala o gustam ca ramaneam cu stiloul in gura, ades. Deci amintiri dragi si comune. 🙂 Sa fiM sanatosi si voiosi! 😛 Numai bine! cu drag,

      Apreciază

  4. Câte amintiri dragi mi-ai trezit, cu librăria, cu etichete, acuarele şi tot-tot. Mie mi-e ciudă că n-am prea avut cheia de gât, mama ajungea acasă repede, nu era nevoie, dar mă fascina elesticul purtat de ceilalţi copii. Sau şnurul. Până la urmă mi-a dat şi mie , dar tot nu o foloseam.
    Să-ţi trăiască Pitica ajunsă mare!

    Apreciat de 1 persoană

    1. De ai ști de cate ori am pierdut cheia și cum toți vecinii o căutau cu lanterna, pan’ sa vina mama. Și ce lacrimi mi se nnodau in barbă, poate nu ți ai mai fi dorit. 😋 Mă bucur că avem amintiri comune, de atunci. Piti e Maricutza acum.. Mulțumesc frumos. ♥️😚

      Apreciat de 1 persoană

    1. Ella, cât mă bucur că ai reușit. Mă minunez cat de repede ai făcut-o. Mie mi-a luat ceva pan’ mi-am făcut curaj, dar și pan’ mi-am adunat gandurile. N-am exercițiul scrisului, da’ insist. 😋 Mi a plăcut mult ce-am citit la tine. Spunea Issa că avem un numitor comun toți și asta-i. Avem multe impresii comune. O seara buna!!! Pupiciii ♥️

      Apreciază

  5. Mi se pare ciudat dar nu prea am amintiri din scoala si cu atat mai putin din prima clasa.
    Stiu doar ca mi-a placut sa invat, dar detaliile parca s-au sters cu buretele.
    Dar cu bibliotecara inca mai tin legatura…
    Si ceea ce stiu sigur este ca imi placea uniforma! 😀
    Poate cu timpul imi voi mai aminti…
    Un weekend placut, draga Ina!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și amintirile mele de atunci sunt diluate. Dar am trăit și clasa l a a Nelei, sora mea. Biblioteca a aparut mult mai târziu. Am doar multe impresii de atunci. Cuierul de haine, băncile grele, mâzgălite de generațiile anterioare sunt amintiri dragi ce au apărut spontan abia acum. 😬
      Mulțumesc mult, de trecere și urări. Weekend frumos sa ai și tu! 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

Călătoriile mele prin lume și sfaturi utile pentru a ști cum să te ferești de înșelătorii

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Short Prose

Poetry and Prose by Gabriela Marie Milton #1 Amazon Bestselling Poet & Editor, Award Winning Author, Pushcart Prize Nominee

%d blogeri au apreciat: