GHIȚĂ

Animăluțele familiei (2)

Ghiță, Titurușu, Martaloguța, Lică _Lică _Marinică, Titu, Fetița lui mama, Ghițucu, prințu’ Adrian Cristea, Cocuța_draguța, Margaritu’, Fluturașu’ lu’ mama, astea-s o parte din numele lui de alint.

Mi-a trecut pe la ureche, acum câteva zile, că azi va fi ziua animalelor (La Multi Ani! și animăluțelor voastre :P) și-am zis că acum e momentul să vi-l prezint pe Ghiță. Și el face parte, cum ziceam anterior, din familia extinsa, pe care o știți deja. El e ”băiatul” de la bloc.

Acum șase ani, într-o zi de primăvară, până s-o luam pe mamaia la noi (deh! se apropia de 90 de ani), în curte, din geamlâcul pivniței, aflate sub bucătăria de vară a ieșit la aer, minunea_ghemotoc_blanos.

Mamaia avea o neputință în a se mișca lejer și-și procura greu pâinea cea de toate zilele, rugând pe câte un vecin, ce-l pândea la poartă, să i-o aducă, așa că nu mai aciuiase pe lângă ea, nici un suflet de necuvântătoare.

Dar, de fapt, nu prea iubea așa mult animalele, pisicii cu atât mai mult, îi credea neobrazati că se puteau urca pe masă s-o prăduiască.

În toată copilaria mea nu mi-l amintesc decât pe Sochi, câinele de sub pătul. Frumos și blând, cărămiziu ca o vulpița, care aștepta cuminte un colț de pâine și se bucura mult că-l primea, jucându-se cu tine și lingându-te pe nas de nu erai atent. Din poveștile tatei, când el și Sochi erau mai tineri, iar mamaia o ”balenă” cum spunea ea, zicese că, uneori, dormea afară vara, de căldură . Cremuita fiind pe față, s-a trezit odată brusc din somn, împinsă nițel și cu doi ochi pierzându-se în ochii ei. Ptiu drace!! Era Sochii care o lingea pe fața, cu drag și plăcere. Era bună crema.

Când fr’odată pisicile vecinilor poposeau prin curte, mamaia le gonea. Dar dacă noi eram acolo, mama le lua în brațe și le alinta, de mancare nu mai spun. Mama era și ”mama animăluțelor”. Așa că ori de cate ori noi veneam la Turu și curtea se umplea de pisicuțe pofticioase, iar câinii se aciuau pe la poartă.

Și totuși, când pisicul mic, pui, a ieșit la lumină, mamaia nu l-a alungat. Îi punea în castronel pâine si lapte din sticlă, ce i-o aducea lăptarul, în abonament. Între ei s-a legat o prietenie trainică. Mamaia l-a numit Ghiță, și așa a rămas.

Noi când l-am vazut prima dat’ am rămas vrăjite. E drept și drăguț, dar și foarte cuminte. Micuț și nițel speriat îți rupea inima. Îl îndopam și-l băgam în casă, pe furiș, pe ușa de la stradă, ca să nu ne audă și să ne vadă mamaia.

Când a venit toamna am fost și-am luat-o pe mamaia de acolo, cu mult calabalac, ziceai că se mută, până și o oală cu mușcate a vrut să-și ia.

Am luat tot, mai puțin pe Ghiță, ce crescuse și ramanea să păzească casa. Ne cam îngrozea ideea, căci el crescuse, dar nu știa să se zbată pentru mâncare. I-am lăsat bobițe în sofru’, în pătul, în toate locurile puțin mai ferite, să nu ajungă imediat să-i ia mancarea alți pisici, dar tot părea grea trecerea lui peste iarnă.

Am plecat, l-am lasat, dar în weekendul urmator , cu mama, cine-l striga pe Ghita, căutându-l??? Și Ghiță nimic…

”Ce faceți fa?? Căutați pisicu’?? Când ați plecat fr’o trei zile a plâns în stâlpul porții, după voi.. mieuna de mama focului”

Am început să-l căutăm la vecini. L-am găsit în casă la Linuța, îl luase la căldură, dar s-a bucurat foarte mult, când am venit după el.

Drumul spre casă cu mașina n-a fost ușor. Mieuna și se plimba peste tot, neliniștit și cred ca ne și certa. Lăsa tone întregi de păr pe unde trecea așa era de supărat.

Ajunși acas’, mamaia care nu știa unde-am fost, când l-a văzut s-a bucurat rău: ”Ghiță, tâlhruleE, bine ai venit! că tu esti turean de-al meu.”

De atunci Ghiță a ramas cu o traumă. Unde suntem, în casă, stă pe lângă noi. Urăște să rămână singur. Ne pândește să nu plecăm și să-l lasam singur. PAROL!

Acasa la mama, cu ea și cu mamaia și Nela în preajmă, Ghiță a fost în elementul său. A crescut răsfățat și mângâiat, strigat de toata lumea.

A experimentat traiul la bloc cu ”beneficii”. La dorinta lui miorlăită, mama îl cobora jos și era liber. Îl striga să vină acas’ și uneori foamea il aducea ‘napoi. Uneori mama obosea, dar noi o susțineam: ”lasă că mersul pe jos face piciorul frumos; lasă că te tine sănătoasă, atâta urcat și coborât„.

Ghiță e special și face parte din familie, este iubit, răsfățat, dar și el este foarte cuminte.

Faceți cunoștință! 🙂

Sursa foto: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”