Animalutele familiei (2)
Ghita, Titurușu, Martaloguța, Lica_Lica_Marinica, Titu, Fetița lui mama, Ghițucu, prințu’ Adrian Cristea, Cocuța_draguța, Margaritu’, Fluturașu’ lu’ mama, astea-s o parte din numele lui de alint.
Mi-a trecut pe la ureche, acum cateva zile, ca azi va fi ziua animalelor (La Multi Ani! si animalutelor voastre :P) si-am zis ca acum e momentul sa vi-l prezint pe Ghita. Si el face parte, cum ziceam anterior, din familia extinsa, pe care o stiti deja. El e ”baiatul” de la bloc.
Acum sase ani, intr-o zi de primăvară, pana s-o luam pe mamaia la noi (deh! se apropia de 90 de ani), in curte, din geamlacul pivnitei, aflate sub bucataria de vara a iesit la aer, minunea_ghemotoc_blanos.
Mamaia avea o neputinta in a se misca lejer si-si procura greu painea cea de toate zilele, rugand pe cate un vecin, ce-l pandea la poarta, sa i-o aduca, asa ca nu mai aciuiase pe langa ea, nici un suflet de necuvantatoare.
Dar, de fapt, nu prea iubea asa mult animalele, pisicii cu atat mai mult, ii credea neobrazati ca se puteau urca pe masa s-o praduiasca.
In toata copilaria mea nu mi-l amintesc decat pe Sochi, cainele de sub patul. Frumos si bland, caramiziu, ca o vulpita, care astepta cuminte un colt de paine si se bucura mult ca-l primea, jucandu-se cu tine si lingandu-te pe nas de nu erai atent. Din povestile tatei, cand el si Sochi erau mai tineri, iar mamaia o ”balena” cum spunea ea, zicese ca, uneori, dormea afara vara, de caldura . Cremuita fiind pe fata, s-a trezit odata brusc din somn, impinsa nitel si cu doi ochi pierzandu-se in ochii ei. Ptiu drace!! Era Sochii care o lingea pe fata, cu drag si placere. Era buna crema.
Cand fr’odata pisicile vecinilor poposeau prin curte, mamaia le gonea. Dar daca noi eram acolo, mama le lua in brate si le alinta, de mancare nu mai spun. Mama era si ”mama animalutelor”. Asa ca ori de cate ori noi veneam la Turu si curtea se umplea de pisicute pofticioase, iar cainii se aciuau pe la poarta.
Si totusi, cand pisicul mic, pui, a iesit la lumina, mamaia nu l-a alungat. Ii punea in castronel paine si lapte din sticla, ce i-o aducea laptarul, in abonament. Intre ei s-a legat o prietenie trainica. Mamaia l-a numit Ghita, si asa a ramas.
Noi cand l-am vazut prima dat’ am ramas vrajite. E drept si dragut, dar si foarte cuminte. Micut si nitel speriat iti rupea inima. Il indopam si-l bagam in casa, pe furiș, pe usa de la strada, ca sa nu ne auda si sa ne vada mamaia.
Cand a venit toamna am fost si-am luat-o pe mamaia de acolo, cu mult calabalac, ziceai ca se muta, pana si o oala cu muscata a vrut sa-si ia.
Am luat tot, mai putin pe Ghita, ce crescuse si ramanea sa pazeasca casa. Ne cam ingrozea ideea, caci el crescuse, dar nu stia sa se zbata pentru mancare. I-am lasat bobite in sofru’, in patul, in toate locurile putin mai ferite, sa nu ajunga imediat să-i ia mancarea alti pisici, dar tot parea grea trecerea lui peste iarna.
Am plecat, l-am lasat, dar in weekendul urmator , cu mama, cine-l striga pe Ghita, cautandu-l??? Si Ghita nimic…
”Ce faceti fa?? Cautati pisicu’?? Cand ati plecat fr’o trei zile a plans in stalpul portii, dupa voi.. mieuna de mama focului”
Am inceput sa-l cautam la vecini. L-am gasit in casa la Linutza, il luase la caldura, dar s-a bucurat foarte mult, cand am venit dupa el.
Drumul spre casa cu masina n-a fost usor. Mieuna si se plimba peste tot, nelinistit si cred ca ne si certa. Lasa tone intregi de par pe unde trecea asa era de suparat.
Ajunsi acas’, mamaia care nu stia unde-am fost, cand l-a vazut s-a bucurat rau: ”Ghita, talharulE, bine ai venit! ca tu esti turean de-al meu.”
De atunci Ghita a ramas cu o trauma. Unde santem, in casa, sta pe langa noi. Uraste sa ramana singur. Ne pandeste sa nu plecam si sa-l lasam singur. PAROL!
Acasa la mama, cu ea si cu mamaia si Nela in preajma, Ghita si a fost in elementul sau. A crescut rasfatat si mangaiat, strigat de toata lumea.
A experimentat traiul la bloc cu ”beneficii”. La dorinta lui miorlaita, mama il cobora jos si era liber. Il striga sa vina acas’ si uneori foamea il aducea ‘napoi. Uneori mama obosea, dar noi o sustineam: ”lasa ca mersul pe jos face piciorul frumos; lasa ca te tine sanatoasa, atata urcat si coborat”.
Ghita e special si face parte din familie, este iubit, rasfatat, dar si el este foarte cuminte.
Faceti cunostiinta! 🙂
Sursa foto: arhiva personala
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“Copyright 2010-2014 – Toate drepturile rezervate”