Gelu e numele de alint al tatei, altfel e Anghel, singurul copil al bunicilor mei.

Ai tatei,
Cand bunicul Tone a luat-o de nevasta pe Floarea, parintii lui adoptivi nu prea au fost de acord. Mamaia era ‘nalta si slaba si ii ziceau ca ”n-o sa-ti ajunga nici macar ca femeie”. Mamaia toata viata a avut un dinte impotriva lor, pentru cum a fost primita initial, in casa.
Cand tata s-a nascut era vremea razboiului. De frica lui, desi tata era de cateva luni, au fugit in fata frontului, la Timisoara, Tone lucrand acolo. De frica rusilor – isi ingropasera, la comun, toti, toate hainele si diverse lucruri de valoare, intr-un loc ascuns, unde nu se mai putea umbla. Cand s-au succedat anotimpurile, mamaia a racit rau, caci nu a avut incaltarile, cismele, hainele de toamna, iarna. Frontul inaintase, ajunsese la ei. Dupa trecerea rusilor, ca un parjol, au hotarat sa revina acasa – mamaia si tata. Tone era deja si el recrutat. Acesta a insotit-o, cu trenul, pana la sau spre Piatra Olt, apoi trebuia sa se intoarca la unitate. Erau bombardamentele de final si aproape au fost ingropati de obuzele aruncate din avioane. Probabil urmareau trenul. Odata unui conductor de tren, dupa ce ii debarcase in albia nu stiu carui rau, ca se bombarda podul, i se facuse mila de copilul ce plangea inuman, de foame si a trimis ajutorul de locomotiva in primul sat apropiat, de unde s-a intors cu o jumatate de sticla cu lapte si apoi au purces toti, mai fericiti, la drum. Vremurile erau sarace si grele, dar omenia exista. Au ajuns greu si nu cu toate puterile, inapoi la Turu, dar intregi. In invalmasagul drumului si in nebunia lui haotica mai pierdusera din bagaje, dar ei erau bine. Cat se putea.
Bunicii tatalui meu, strabunicii mei il venerau, pe tata. A crescut linistit, rasfatat la tara, departe de lumea dezlantuita. Aveau vaci sau o vaca (nu-mi amintesc), deci lapte proaspat si multa libertate. Mam’marea Ioana neavand copii, cand incepuse, tata, sa mearga il plimba in tot satul, cu mandrie. (V-am povestit anterior, Ioana era a doua sotie a lui Tudor. strabunicu’, caci Petra, mama mamaei murise.)
Dupa razboi s-au intors la Turu si isi reluasera munca de zi cu zi si traiul lor patriarhal. Tone pleca la oras, la serviciu, intorcandu-se saptamanal sau mai rar acas’, iar mamaia ramanea cu toate treburile casei pe cap.
Ne povestea odat’ ca s-a dus la vie, pe vale si l-a lasat pe tata, mic, sa aiba grija de boboci. Cand s-a intors seara, obosita, l-a gasit pe tata pe batatura doar cu cativa boboci. Restu’ se necasera in trocul pasarilor, iar el facuse pe el.
S-a necajit mamaia, s-a suparat, l-a certat rau pe tata si a facut scandal mare, nu gluma. A plans tata si el necajit, c-o incasase si a doua zi, cand ma’marea a trecut pe la Turu, au strans boboceii intr-o basma si au plecat cu ea, fara nici o remuscare. Degeaba cauta mamaia copilul. Nici urma de el sau boboci..

Noroc ca i-au trimis vorba, pe seara, de la Lisa, ca-i baiatul acolo, altfel murea de suparare mamaia.
Teresa
A trecut tata prin divese scoli si locuri de munca. Odata era tata la o scoala la Medias si o matusa ce locuia la Cluj, ajunge cumva intamplator la un cabinet medical. Nu mare i-a fost mirarea, ca sub geamul biroului asistentei, sa gaseasca fotografia nepotului (tata).
Asistenta era Teresa. Si a fost o iubire navalnica, dar complet nepotrivita din punctul de vedere al bunicii mele. Mamaia murea sa-si vada unicul copil, aninat in nordul tarii. Teresa n-ar fi coborat la ses. Zambesc larg.


Fotografiile ei au ramas, acasa, intre fotografii, dar cumva ascunse privirii mamei mele. Totusi nu a fost o poveste ascunsa, ci stiuta pana si de noi copii, cand am crescut si spusa de mamaia.
Mamaia era un tavalug si lucrurile se intamplau numai cum voia ea.
Sursa foto repezentativa: Pexels.com
Sursa foto: arhiva personala.
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”
E foarte bine că ai preluat aceste întâmplări din istoria familiei tale, a oamenilor care ți-au fost predecesori. Iar povestirea lor, alături de poze atât de vechi și îndrăgite, e o parte importantă din arborele tău genealogic.
Am auzit că există un site în care o parte din ardeleni își pot afla originile de câteva secole.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc. Am zis ca-i bine sa mai ramana pe undeva aceste amintiri, ce nu-s doar ale mele. 🙂 O zi bunaaaa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase sunt poveștile care ne însoțesc din neamuri!
Iar modul direct în care o faci, le face și mai… frumoase!
Scrie-le, lasă-le celor de după, pentru că altfel, rămân… goi!
Am citit cu mare plăcere…
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos,eu. Ma bucur tare mult ca ma sustineti.
Acum ceva timp am hotarat sa le strang si sa scriu, oarecum ca mici nimicuri stiute si unele, traite. E un cadou ce-l ofer in jur, dar nimic pretentios. 🙂
O zi buna!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce parfum special au poveştile tale, Ina! Nu mă satur să le citesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Povestile mele sunt mai ales povestile alor mei. 🙂 Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O poveste impresionanta. Frumos ai ilustrat trecutul alor tai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Ai mei toti, dar mai ales povestea copilariei, adolescentei si tineretii tatei. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt minunate aceste amintiri, povesti de viata pe care ni le putem imagina (sper ca nu va trebui sa traim un razboi!) si pe care doar credem ca le intelegem pe deplin.
Mi-a facut placere sa citesc, si iti multumesc, pentru ca de fiecare data cand citesc astfel de randuri imi fuge gandul la cei care-mi sunt dragi.
Zile senine iti doresc! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Sunt amintiri ce doar incerc sa le pastrez vii. Ma bucur si ca ti-au placut si ca te trimit la dragi.
O zi frumoasa!! Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intamplarea cu poza de la cabinet poate fi un bun inceput de scenariu de film.
Toate cele bune!
P.s. Nu stiu din ce cauză mi se pare că pozele pe hârtie au mai mari sanse de-a dăinui decât cele din memoriile electronice
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eii ce idee! N-am gandit-o niciodata asa, dar nu-i rau. 🙂 Pozele pe hartie sunt si ele ”perisabile” . Le distruge timpul, daca nu sunt pastrate cum trebuie. Eu am o gramada ce au fost prinse in pioneze :P. Altele probabil au fost tinute in umezeala. Dar si asa mi se par valoroase. Eu am incercat sa le pastrez si ”digital” – poza pozei. 😛
Numai bine!
ApreciazăApreciază
Ce frumos povestesti! Si ce bine ca stii atat de multe lucruri despre radacinile tale. Mereu ma uimesti!
Iar imaginile parca spun mai mult decat un roman. Frumosi oameni. Parca ma furnica ceva cand vad astfel de fotografii.
Multumesc, frumos, draga Ina! Un octombrie minunat! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, eu. Poveștile le știu din casa. Bunica mea a trăit până la 93 de ani și tot povestea cu repetiție, chiar, diverse situații , evenimente. Așa că meritul meu este cel de-a fi la locul potrivit. Uneori mă întreb dacă Nela n-ar completă sau/și spune poveștile familiei. Am inca multe fotografii vechi. Și eu cred că ele spun într-adevăr povestea. 😀 Numai bine! cu drag. ♥️
ApreciazăApreciază
Inegalabil parfumul trecutului cînd îl privim ca o poveste… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trecutul ce ne curge in vene, greu de negat. Fie si sub forma de povesti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acu-mi veni ideea, de fapt și noi sîntem un viitor trecut 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zambesc larg. Imi plac rau ideile tale si chiar ai dreptate. Pupiciii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) pupici și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
frumoasa postare! am vazut cu ochii mintii bunicii si strabunicii, multumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Sunt amintiri din urma, ce le spun cu drag. 🙂 O zi bunaaaa!
ApreciazăApreciază
Trebuia sa ma întorc sa citesc povestea tatalui tau …
Eu nu am „asa povesti”! Nu a avut cine sa mi le spuna … Asa cum ti-am spus bunica din partea lui tata nu a avut contact cu mine iar tata a murit cand eu abia împlinisem 14 ani.
Tu ai ce povesti si ma bucur pentru tine!
O zi buna îti doresc! Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am si uitat unele. Dimineata spre serviciu, imi aminteam altele si mi-era necaz ca nu le-am spus. Cred ca n-a fost vremea lor, sper doar sa nu le uit. Imi pare rau! 😦 Poate ai altele tu. E un echilibru, cred.
Pupiciiii!!!
ApreciazăApreciază
Cum reușești să le ţii minte? Ai reținut atâtea amănunte. Ești fenomenală!
Îţi citesc cu drag amintirile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai le tin minte ca mamaia te batea la cap. Iti spunea povestile cu repetitie. Si eu acum am inceput sa mai uit, dar povestile amintiri sunt sfredelite, cred. 😀 (Nu am o explicatie! dar caut.) 😀 Multumesc.
ApreciazăApreciază