Gelu e numele de alint al tatei, altfel e Anghel, singurul copil al bunicilor mei.

Ai tatei,
Când bunicul Tone a luat-o de nevastă pe Floarea, părinții lui adoptivi nu prea au fost de acord. Mamaia era ‘naltă și slabă și îi ziceau că ”n-o să-ți ajunga nici măcar ca femeie”. Mamaia toată viața a avut un dinte împotriva lor, pentru cum a fost primită initial, în casă.
Când tata s-a nascut era vremea razboiului. De frica lui, deși tata era de cateva luni, au fugit în fața frontului, la Timisoara, Tone lucrând acolo. De frica rusilor – își îngropaseră, la comun, toți, toate hainele și diverse lucruri, obiecte de valoare, într-un loc ascuns, unde nu se mai putea umbla. Când s-au succedat anotimpurile, mamaia a răcit rău, căci nu a avut încălțările, cismele, hainele potrivite, iarna. Frontul înaintase, ajunsese la ei. După trecerea rușilor, ca un parjol, au hotărât să revina acasa – mamaia și tata. Tone era deja și el recrutat. Acesta a însoțit-o, cu trenul, până la sau spre Piatra Olt, apoi trebuia să se întoarcă la unitate. Erau bombardamentele de final și aproape au fost îngropați de obuzele aruncate din avioane. Probabil acestea urmăreau trenul. Odată unui conductor de tren, dupa ce îi debarcase în albia nu știu cărui rău, că se bombarda podul, i se făcuse milă de copilul ce plângea inuman, de foame și a trimis ajutorul de locomotivă în primul sat apropiat, de unde s-a întors cu o jumătate de sticlă cu lapte și apoi au purces toți, mai fericiți, la drum. Vremurile erau sărace și grele, dar omenia exista. Au ajuns greu și nu cu toate puterile, înapoi la Turu, dar întregi. În vălmășagul drumului și în nebunia lui haotica mai pierduseră din bagaje, dar ei erau bine. Cât se putea.
Bunicii tatălui meu, străbunicii mei îl venerau, pe tata. A crescut liniștit, răsfățat la țară, departe de lumea dezlănțuită. Aveau vaci sau o vaca (nu-mi amintesc), deci lapte proaspăt și multă libertate. Mam’marea Ioana neavând copiii, când începuse, tata, să meargă îl plimba în tot satul, cu mândrie. (V-am povestit anterior, Ioana era a doua soție a lui Tudor. strabunicu’, căci Petra, mama mamaiei murise.)
După război s-au întors la Turu și își reluasera munca de zi cu zi și traiul lor patriarhal. Tone pleca la oraș, la serviciu, întorcându-se săptămânal sau mai rar acas’, iar mamaia rămânea cu toate treburile casei pe cap.
Ne povestea odat’ că s-a dus la vie, pe vale și l-a lasat pe tata, mic, să aibă grijă de boboci. Când s-a întors seara, obosită, l-a gasit pe tata pe batatura doar cu câțiva boboci. Restu’ se înecaseră în trocul păsărilor, iar el făcuse pe el.
S-a necajit mamaia, s-a suparat, l-a certat rău pe tata și a facut scandal mare, nu glumă. A plâns tata și el necăjit, c-o încasase și a doua zi, când ma’marea a trecut pe la Turu, au strâns boboceii într-o basma și au plecat cu ea, fără nici o remușcare. Degeaba cauta mamaia venită de la muncă copilul. Nici urmă de el sau de boboci..

Noroc că i-au trimis vorba, pe seară, de la Lisa, că-i baiatul acolo, altfel murea de supărare mamaia.
Teresa
A trecut tata prin divese scoli și locuri de muncă. Odată era tata la o școală la Mediaș și o mătușă ce locuia la Cluj, ajunge cumva întâmplător la un cabinet medical. Nu mare i-a fost mirarea, ca sub geamul biroului asistentei, să găsească fotografia nepotului (tata).
Asistenta era Teresa. Și a fost o iubire năvalnică, dar complet nepotrivită din punctul de vedere al bunicii mele. Mamaia murea să-și vadă unicul copil, aninat în nordul țării. Teresa n-ar fi coborât la șes. Zâmbesc larg.


Fotografiile ei au ramas, acasă, între fotografii, dar cumva ascunse privirii mamei mele. Totuși nu a fost o poveste ascunsă, ci știută până și de noi copii, când am crescut și spusă de mamaia.
Mamaia era un tavalug și lucrurile se întâmplau numai cum voia ea.
Sursa foto reprezentativă: Pexels.com
Sursa foto: arhiva personală.
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”
E foarte bine că ai preluat aceste întâmplări din istoria familiei tale, a oamenilor care ți-au fost predecesori. Iar povestirea lor, alături de poze atât de vechi și îndrăgite, e o parte importantă din arborele tău genealogic.
Am auzit că există un site în care o parte din ardeleni își pot afla originile de câteva secole.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc. Am zis ca-i bine sa mai ramana pe undeva aceste amintiri, ce nu-s doar ale mele. 🙂 O zi bunaaaa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase sunt poveștile care ne însoțesc din neamuri!
Iar modul direct în care o faci, le face și mai… frumoase!
Scrie-le, lasă-le celor de după, pentru că altfel, rămân… goi!
Am citit cu mare plăcere…
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos,eu. Ma bucur tare mult ca ma sustineti.
Acum ceva timp am hotarat sa le strang si sa scriu, oarecum ca mici nimicuri stiute si unele, traite. E un cadou ce-l ofer in jur, dar nimic pretentios. 🙂
O zi buna!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce parfum special au poveştile tale, Ina! Nu mă satur să le citesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Povestile mele sunt mai ales povestile alor mei. 🙂 Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O poveste impresionanta. Frumos ai ilustrat trecutul alor tai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Ai mei toti, dar mai ales povestea copilariei, adolescentei si tineretii tatei. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt minunate aceste amintiri, povesti de viata pe care ni le putem imagina (sper ca nu va trebui sa traim un razboi!) si pe care doar credem ca le intelegem pe deplin.
Mi-a facut placere sa citesc, si iti multumesc, pentru ca de fiecare data cand citesc astfel de randuri imi fuge gandul la cei care-mi sunt dragi.
Zile senine iti doresc! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Sunt amintiri ce doar incerc sa le pastrez vii. Ma bucur si ca ti-au placut si ca te trimit la dragi.
O zi frumoasa!! Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intamplarea cu poza de la cabinet poate fi un bun inceput de scenariu de film.
Toate cele bune!
P.s. Nu stiu din ce cauză mi se pare că pozele pe hârtie au mai mari sanse de-a dăinui decât cele din memoriile electronice
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eii ce idee! N-am gandit-o niciodata asa, dar nu-i rau. 🙂 Pozele pe hartie sunt si ele ”perisabile” . Le distruge timpul, daca nu sunt pastrate cum trebuie. Eu am o gramada ce au fost prinse in pioneze :P. Altele probabil au fost tinute in umezeala. Dar si asa mi se par valoroase. Eu am incercat sa le pastrez si ”digital” – poza pozei. 😛
Numai bine!
ApreciazăApreciază
Ce frumos povestesti! Si ce bine ca stii atat de multe lucruri despre radacinile tale. Mereu ma uimesti!
Iar imaginile parca spun mai mult decat un roman. Frumosi oameni. Parca ma furnica ceva cand vad astfel de fotografii.
Multumesc, frumos, draga Ina! Un octombrie minunat! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, eu. Poveștile le știu din casa. Bunica mea a trăit până la 93 de ani și tot povestea cu repetiție, chiar, diverse situații , evenimente. Așa că meritul meu este cel de-a fi la locul potrivit. Uneori mă întreb dacă Nela n-ar completă sau/și spune poveștile familiei. Am inca multe fotografii vechi. Și eu cred că ele spun într-adevăr povestea. 😀 Numai bine! cu drag. ♥️
ApreciazăApreciază
Inegalabil parfumul trecutului cînd îl privim ca o poveste… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trecutul ce ne curge in vene, greu de negat. Fie si sub forma de povesti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acu-mi veni ideea, de fapt și noi sîntem un viitor trecut 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zambesc larg. Imi plac rau ideile tale si chiar ai dreptate. Pupiciii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) pupici și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
frumoasa postare! am vazut cu ochii mintii bunicii si strabunicii, multumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Sunt amintiri din urma, ce le spun cu drag. 🙂 O zi bunaaaa!
ApreciazăApreciază
Trebuia sa ma întorc sa citesc povestea tatalui tau …
Eu nu am „asa povesti”! Nu a avut cine sa mi le spuna … Asa cum ti-am spus bunica din partea lui tata nu a avut contact cu mine iar tata a murit cand eu abia împlinisem 14 ani.
Tu ai ce povesti si ma bucur pentru tine!
O zi buna îti doresc! Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am si uitat unele. Dimineata spre serviciu, imi aminteam altele si mi-era necaz ca nu le-am spus. Cred ca n-a fost vremea lor, sper doar sa nu le uit. Imi pare rau! 😦 Poate ai altele tu. E un echilibru, cred.
Pupiciiii!!!
ApreciazăApreciază
Cum reușești să le ţii minte? Ai reținut atâtea amănunte. Ești fenomenală!
Îţi citesc cu drag amintirile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai le tin minte ca mamaia te batea la cap. Iti spunea povestile cu repetitie. Si eu acum am inceput sa mai uit, dar povestile amintiri sunt sfredelite, cred. 😀 (Nu am o explicatie! dar caut.) 😀 Multumesc.
ApreciazăApreciază