Încerc să scrutez în memorie, amintiri despre toamna copilăriei mele. Greu se aleg câteva amintiri mici.
Ghindele
Mică fiind, îmi amintesc stejarii din jurul blocului. Eram în pădure. Așa se și numea zona din Desu, la ”Pădure”. Am crescut câțiva anișori cu ei, și acolo am învățat mirosul pădurii, acolo am învățat sunetul ce-l fac în toamnă, vreascurile uscate, călcate în fugă. Acolo am văzut cum măreția copacilor ramane la picioarele tale, chiar de ești un ghemotoc de copil. Știi senzația când calci frunze proaspat căzute prin pădure?? Să le răvășești, să te joci cu ele, să le arunci în sus. Ați încercat?? Vă provoc să faceți asta cu prima ocazie, apoi să-mi spuneți cum v-ați simțit. Acolo ne jucam cu toate, dar și cu ghindele. De acolo am căpătat obiceiul, deprinderea, de-a ma apleca și lua în căușul palmei rotunjimile mici, fi ele ghinde, castane, măceșe. Ghindele copilariei mele mi-au întregit povestile, când Alba ca Zapada a fost găsită de alesul ei, numai după ce palaria i-a fost agățată de câteva ghinde. (Zambesc larg povestilor de odinioara..)
Crizanteme
Ne mutasem de curand la parter. Veneam din Desu, unde grădinița mea era pădurea. Sufeream puțin după pădurea mea, in care ne agața tata leaganul de sfori, unde ne jucam cu frunzele căzute și unde apoi, urma să ne faceam derdeluș.
Eram la parter tsi mama la geamul sufrageriei plantase în locașul acela ceva. În vară crescuseră, înverziseră fereastra, dar în toamnă, trăisem mirajul florilor grena închis, mari grațioase. Crizanteme ciufulite, mari zâmbitoare. Miroseau a toamnă. Toata lumea se bucura privindu-le. Sunt vrăjită de toate tufenicile, crizantemele de toamnă. Dar Crizantemele acelea, de atunci, nu le-am mai regăsit niciunde. Dar ele mi-au bucurat sufletul și au facut mai ușoară acomodarea în noul loc. Și aici erau minuni în jur, trebuia doar să privești în jur, cu ochi de copil.
Gutuile
Toamna copilariei de la Turu are ”puf galben ca de pui”.
În toamnă, noi plecam de la Turu, începeam scoala, dar amintirile acestea sunt din copilaria mai mică. Era în grădină, la usa grădinii chiar, spre Ligia – vecina un gutui mic, chircit, ce înflorea uimitor. Floarea de gutui mă frapa. Era cea mai mare floare din copacii înfloriți, era cumva roz și foarte frumoasă, decorativă. Din toate florile legau doar câteva fructe. Ele nu erau prea aratoase. Le urmaream cu privirea creșterea, erau pufoase și de-un verde nedefinit. Toamna, gutuiul ce avea doar câteva gutui mari și galbene, devenea vedetă.

Și gându-mi zboară la o alta amintire cu puf galben. Eram deja adolescentă, eram cu mama în Gara de Nord și ca să ne putem plimba în voie la magazine, până să ajungem la căminul unde mă cazam, lăsam bagajele la ”Bagaje de mână”. La întoarcere, deși aveam chitanța, ia bagajul de unde nu-i. Și a trebuit să dea o declarație mama cum arată și ce conține. Hilar a fost când s-a ivit neînțelegerea domnului de acolo: ”Doamnă, eu gem de gutui n-am mâncat niciodata. Nu cumva e dulceață”??? Și nu știu de ce pe mine m-a impresionat controversa, mai mult decât pierderea bagajului. Totuși bagajul, s-a gatsit și-am ramas cu povestea.
Varza
Și acas’, ai mei s-au împrietenit cu I. B., fiul lui tanti Botogan, la care puneam varza toamna. Și-au cumparat ai mei o putinică și au instalat-o la dânșii în pivniță. Locuiau la casa, peste bulevard, peste drum de blocuri. Tanti Botogan era fica mosierului de pe Valea Oltului, de la Baciu, dar asta e o altă poveste. Amintirea mea despre pusul verzei este, ca despre un lucru plăcut, niciodată corvoadă. Era întâlnirea, vizita, conversațiile, apoi urma dezbrăcarea verzei, în curte, de câteva foi, scobirea cotorului, ce-l primeam ofrandă și apoi așezarea în putinică. Cotorul de varză este o placere maximă, îl ronțăi cu drag și acum. Nu-mi amintesc nimic din pivniță, cred ca eram prea mică să cobor, dar nu voi uita, cât voi fi, inelul lui Tanti Botogan și muzica la pickup a lui I.. Era Phonix.
Asta-i reprezentarea succinta, cu povesti mici din copilaria destul de mică. Altfel e frumoasă și colorată, putin friguroasă. Ultimul, este motivul, poate pentru care, nu i-am dat mai multă importantă.
Sursa foto reprezentativă: Pexels.com
Sursa foto arhiva personală
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”
Frumoasa tare toamna copilariei tale! 🙂
Daaaaa! M-am jucat printre frunze, in frunze, le-am aruncat in sus si-am asteptat sa ma „ploua” cu ele! Am prins farmecul padurii prin padurile de pe Tampa, de pe marginea drumurilor care duc spre Poiana Brasov (si nu numai); fosnetul frunzelor uscate era, uneori, atat de puternic (de la toti pasii ce treceau pe poteci) incat n-am fi stiut daca din desis apare si ursul! :))
Gutui cu puf n-am mai vazut de mult timp! Aveau alt gust acelea – stiu sigur pentru ca bunica materna avea pe pervaz.
Din nou, povestirile tale, au descatusat amintiri. 🙂
Saptamana minunata iti doresc! ❤ Pupici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact ploua cu frunze si padurea ne invelea-n haina ei si noi eram veseli si binedispusi. Poate si rosii la fata. 😛 Ghinda n-am mai mangaiat de mult, dar gutui am si varza de pus la murat gasescc in piata . 🙂
Multumesc ca-ti amintesti cu mine. Pupicii
ApreciazăApreciază
Multe copilării se regăsesc aici, Ina! A fost o întoarcere care face tare bine sufletului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toate-s copilarii acolo, categoric. MUltam ca te-ai intors in timp cu mine. 🙂 O saptamana buna!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La fel îţi doresc, Ina! Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ghindele si castanele imi placeau si mie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi greu sa nu ne placa… 🙂
ApreciazăApreciază
Și uite-așa m-ai întors cu gândul la curtea bunicii, în care trăiau în bună înțelegere un măr, un cais, un gutui, un prun și câțiva vișini. Și acum, mirosul de gutuie mă trimite în lumea copilăriei. ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bunicile noastre, putin sfinte se ingrijeau roadele copacilor. Si noi aveam incepind de la strada pan’ in ”fundu’ ” curtii: cais la poarta, mar la cismea, visin langa dudul gainilor, renglot langa liliac, gutui la intrarea in gradina si corcoduse la ”fund”. Acolo la strada erau patru pruni. 🙂 Am mers iar ”acolo”, in curtea bunicilor, cu drag. Numai bine! cu mult drag,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unde sunt gutuile de altădată? Cel puțin pe la noi, cu greu mai găsești pe cineva care să aducă la piață acest parfumat simbol al toamnei. Iar un compot de gutui – preferatul meu – nu am mai gustat de vreo zece ani!
Frumoase nostalgii ai așternut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos. Mai sunt pe ici colo gutuile vechi. Vecina imi zicea ca-i romanesc sa-l tai ca nu altoit. Face niste gutui mici si se coc foarte tarziu. Inca-i crud, il culegem dupa ce da bruma si-l lasam la copt si-n casa la geam. 😛 Facem gem_dulceata si poate in functie de borcane (sunt pline tooate) compot. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
frumoase si emotionante amintiri ❤️ Da, copilaria este magica… ochii copiilor vad altfel lumea iar simturile pure ale copiilor, imbraca tot ce i inconjoara in poveste.
multumim pentru feemecatoarele amintiri 🤗
PS: eu arunc frunze uscate in sus si alerg ravasind covorul aramiu si acum, cu acelasi drag ca in copilarie. Si adun castane, ghinde, fruncte de macesi si catina si decorez fiecare camera, chiar si biroul in care lucrez 😉
PS2: eu am facut pana mai anii trecuti din gutui trei feluri de „dulce” : dulceata, peltea/jeleu si marmelada/gem. Am retetele de la bunica 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt povestile din spate. Un copil are alte perceptii, asta am vrut sa arat. 🙂 Dar si ca ne mai putem copilarii, din cand in cand si ca mai putem regasii, bucuria de-atunci, in nimicuri. Iar despre dulcele de gutui, mai e in plus si compotul de gutui. Jeleul eu nu stiu cum il faci. 🙂 Pupicii O zi buna!
ApreciazăApreciază
Amintiri despre toamnă povestite cu candoarea copilăriei. Tare frumoase, Ina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Copilarim, altfel cum?? 🙂 Multam. Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce amintiri frumoase ai scos din „cufărul cu amintiri”, dragă Ina. Ne rămân întipărite în minet și în suflet atâtea lucruri minunate, din acei primi ani ai vieții noastre. Joaca cu frunzele, dulceața de gutui, tufele de crizanteme cu parfum de toamnă, varza pusă la butoi și atâtea lucruri minunate. Aș mai adăuga, dintre amintirile mele, focul din sobă, trosnetul acela al lemnelor și senzația de bine, când veneam de afară, cu nasul roșu de frig! 😀
Toate cele bune și zile minunate, dragă Ina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur si focul in soba e, acolo, in sipet, dar stai sa simt zapada scartaind sub talpi… 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciază
De smochinr n-ai zis nimic, eu avem o ruda draga ca-mi pastra toate smochinele doar mie… 🙂 In rest, Brasovul are mult farmec toamna… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu aveam smochine in copilariee, am mai zis undeva, nu-mi amintesc unde. Avea o vecina a unei matusi, la care mergeam copil, in vizita in vacanta. Si ii dadea si dansei de dulceata. Iar matusa ne punea sa decojim smochinele si daca le greseam le mancam. Eu greseam multe :D.
Si Brasovul nu-i la mine, eu sunt din sud si-i asa sfoara releful la mine, ca uneori te plictisesti. Dar nu-i bai!.
O saptamana excelenta sa ai! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană