Iarna vii??

Te așteptăm și noi, dar mai ales copii. Vin Mosii (Nicolae și Crăciun..), și-ar fi mai bine să nu găsească toamna, pe aici.

Cel mai mult te așteaptă municipalitatea, cred, au împânzit ceru’ centrului cu luminițe. Copiii ridica ochii ‘n sus, fericiți. Lor nu le pasă deloc de plăți, datorii, bugete și împrumuturi pentru feerie.

Vineri era un amestec de anotimpuri. Cerul bleu se războia, dar era cucerit treptat, de celălalt, cel mai gri, mai grav, mai învolburat, ce lăsa un pic soarele ”rotund și palid” la vedere.

Toamna pusă pe fugă

Iarna ce se apropie

Am facut un popas și apoi s-a văzut schimbarea vremii. Toamna a fugit cât colo și iarna s-a grabit să ocupe locul gol.

A plouat un pic, nu prea mult, apoi a geruit ușor, cat sa zici: iarna! Când mai adie puțin vântul, îl simți cam câinos, cum vrea să-ți intre în oase, să te fluture. Frigul mușcă încet, puțin câte puțin și el, iar tu te rebegesti, te faci mic, ți-ai acoperii și nasul în broboadă. Zâmbesc, eu sunt de fapt ci nasul în broboadă

Vremea prapastioasa..

Și gândul fuge dus la broboada bunică’mii. Broboada, ce nu știu de-o mai exista acum.. De câte ori trebuia să iasa afar’, bunica’mea și-o punea pe cap dupa ce-și lua și cojoaca de miel în spate, ca-ntr-un ritual. Aceeasi broboadă ce și-o cumpara în vara, din balci, când te topeai de zăpușeală. Era de lână, groasă și mare, cât să o poti purta și pe umeri peste alte haine, cu ciucuri și de diferite culori, în nuanțe închise. Era destul de bătrânicioasă pentru gustul meu sau mirosul ei de naftalină, de când sta pusă, peste an, la păstrare pe polița măsuței cu picioare înalte, pentru iarna, îmi dădea mie senzatia asta… Mi-e puțin necaz că n-am fotografii din iarnă cu mamaia, cum se îmbrăca, cum arăta, cum pășea. Mi-e tare dor de ea, uneori. Așa, puțin durdulie, aprigă și oarecum critică (greu îi intrai în voie).

Îmi amintesc, spre sfârșit de toamnă, începea și fumul din vecini, să se ițească, întâi timid, apoi din ce în ce mai viguros. Știți, e mirosul de lemne proaspăt arse-n sobe, dimineața, când aerul era curat? E un miros de neuitat, cel puțin pentru mine. Făceam și noi focul, după ce aeriseam bine camera. Uneori mamaia nu putea aprinde focul și nu drăcuia niciodată, da’ se necăjea și-și făcea iMina rea, cum zicea chiar ea. . ”Precis m-a deocheat Leana lu’ Scutelnicu, azi la coadă, când așteptam să vie pâinea, că i-a plăcut broboada mea: – Ia ca’ta fa’ ce culoare frumoasă ai. De un’ ți-ai luat-o??”

Și începea veșnicul plâns, de biată femeie singură, căreia ”nu i se ‘nnoada doi în trei”…

Și-și scotea mamaia, că tot era la făcutul focului în sobă, în cenușar, cu vătraiul, un pic de jar, și-l stingea apoi în cana metalică, cu apa neîncepută. Și-o bea pe inima „goală”, să scape de necaz. Era apă vie!

Se întâmpla să ne descante de deochete, și nouă, mai ales în copilaria mică, când ni se mai apleca sau cand i se parea ei, că cineva poposea cam mult cu privirea pe noi, copii. Dacă cineva se minuna, de vedere, de vre-o realizare, etc mamaia o/il apostrofa bombănind ”mira-te-ai de fundu’ ei”. Te aseza iute jos, ți aprindea repede doi tăciuni, ce îi stingea într-o cană cu apă, pan’ ce clocoteau de numa’ și ”nu sting focul, ci sting boala Inei”, și te punea să bei din apa aceea cu gust sălciu de la cărbuni, din trei locuri diferite, urma și o rugaciune și apoi zicerea, pe care trebuia s-o furi, niciodata n-o spunea în gand, ci șoptită și nici tare s o auzi clar.

Deochi, Du-te peste noua mări, peste noua zări, unde cocoșii nu cântă, unde câinii nu latră. De oi fi deocheat de femeie, să-i cadă coadele, de barbat să-i cadă coarnele, de-o fi pisic să-și piardă ghearele, de-o fi fată să-și piardă cununiile, de-o fi baiat să-și piardă nopțile, … să lase FATA curată luminată, ca argintul strecurată, lângă maica Precistă, curată și să se ducă deochiu’ peste nouă mări, peste nouă țări, că-l așteaptă fetele împăratului, cu mese ntinse, cu făcliile aprinse, despletite și să lase Fata curată, luminată, ca …..”  

Încercând să scriu, uitasem descântecul și m-am mai uitat pe net să mă inspir, să-mi re_amintesc. Pe net uite cum l-am gasit: 

”Fugi, deochi, dintre ochi,  
Fugi, deochetură,  
Că te-ajunge vânt din gură.  
Fugi, deochiat,  
Că te-ajunge vânt turbat.  
Fugi, deochi, dintre ochi,  
Că te-ajunge soarele,  
Și-ti taie picioarele,  
Fugi, deochi, din fața obrazului,  
Din zgârciul nasului, 

  
Din grumazii gâtului,  
Din crierii capului,  
Din splina, din inimă,  
Și să ieși și să te duci,  
Că eu cu gura te-am descântat,  
Cu mâna te-am luat,  
Și-n vânt te-am aruncat,  
Să rămâie X.  
Curat, luminat,  
Ca floarea campului,  
Ca roua diminetii.” 

…. 

”Iesi deochi 
   Din capul lui Ion, 
   Din inima lui, 
   Din picioarele lui, 
   Din trupul lui, 
   Din tot locul. 
   Să ramâie curat 
   Și luminat, 
   De Dumnezeu Sfântul lăsat. 
   Și să te duci în pustiu 
   Unde cocoșul nu cânta, 
   Unde om cu coasa nu cosește, 
   Unde fata mare coada nu-mpleteste. 
   Și să stai în munti pustii, 
   În pietre, 
   Unde nici păsări nu cânta. 
   Si-acolo să te duci 
   Și pe Ion să-l lași luminat. ”

… 

”Fugi deochi dintre ochi, 
Dintre gene și sprancene, 
Din fața, din corp și mâna, 
Din picioare, mate și oase, 
Duceti-va peste nouă mari și nouă țări, 
Cta acolo vă așteaptă 
Nouă fete de împărat 
Cu mese întinse 
Și cu fripturi aprinse, 
Și cantd s-o deochea mâța și câinele 
Atunci să se mai deoache (numele), 
Atunci și nici atunci.” 

.. 

  ”Dupa cum s-au stins cărbunii,  
   Asa să se stingă deochiul, 
   Eu sting pociturile și săgetăturile 
   Sting toate strigările 
   Toate deochiurile 
   Și toate cascarile  
   Toate habaticurile 
   Sting toți ochii cei răi, 
   Și gurile cele rele 
   Să n-aiba ochii ce holba 
   Și gură a striga 
   Potolesc, osândesc 
   N’aiba grija mea! ”

Pan’ nu erau zise toate și tu legata_ anihilata fedeles, nu scăpai.

Alteori, la fel, căutând ceva ce nu găsea o mai auzeai pe mamaia necăjită, spre plansă, ‘‘scoate drace ce-ai furat că te duc la spanzurat”. Și lângă, era ‘‘Doamne ajută să găsesc …”.  Asta zicea ritmic până gasea obiectul pierdut. Cumva contradictoriu, nu??

Eii, mamaia credea în vraji. I se parea ca ea, fusese vrăjită de Racoarea tiganca, cu care nu știu ce conflict avusese.

Și țintind cont ca io-s nepoata babii, îmi doresc să pot face ceva vraji. Se poate??? Se pune?

Și cum ma minunez de toate, amintindu-mi. Si nu puteam sa nu evoc si incantatiile descantecului, caci facea parte din obiceiurile vietii simple, tihnite, de la Turu. Si nu erau pastile, buline prea multe sau oameni prea grav bolnavi. Se murea de moarte ”buna”. Si numai ideea in sine imi pare de-o duiosie nemerginita, nu???

Brrrr!!! Ne scuturam, nu??? Si poate vine zapada, cum ziceam. Sa ne albeasca, sa ne curete sa ne potoleasca din vanzoleala. Si asteptam sarbatorile cu agitatia lor… Sa vina… Vina!

Sursa foto si foto reprezentativa: arhiva personala.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019 Ina S.– Toate drepturile rezervate”

23 de gânduri despre „Iarna vii??

Adăugă-le pe ale tale

  1. Două lucruri, Ina dragă, la mine e toamnă amestecată cu vară şi primavară. Iarnă n-o să am, da’ peste tot sunt oameni de zăpadă, şi brazi, şi lumini, şi…
    Apoi, cu deochiul! Mămuca (a trăit 103 ani. A murit anul trecut!) ştia multe. Ştia descântece, strigături de nuntă, balade, ghicitori, bocete. Le-am scris pe toate, dar sunt în țară.
    Numai bine!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Era de descantec, dar de deocheai ti se urau multe de rau. Era foarte lung, dar nu-l mai stiu, de aceea am si cautat in net mici completari ce mi s-au parut mie ca mai aduceau cu ce zicea bunica. Se fura, asa-i si cred ca si autosugestia functioneaza…
      Am de gand sa caut paretarele bunicii si sa le postez intr-un articol viitor. O voi face cu gandul la tine si mai ales provocata de tine. Un Decembrie feeric sa ai! 🙂 Numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Erau vremuri în care se foloseau foarte des descântecele pentru deochi. Le mai țin minte doar pe acelea în care bunica stingea câteva chibrituri și bolborosea ceva cu mare solemnitate.
    Ieri a venit iarna și la mine, iar azi e un peisaj mirific afară. Zile minunate îți doresc, Ina!

    Apreciat de 1 persoană

  3. De aseară încearcă iarna să se instaleze şi la noi, timid, încet, dar face eforturi. Sper să aibă moşii zăpadă, să nu vină pe uscat.
    Eu n-am reuşit să fur descântecul, bunica bolborosea şi nu pricepeam nimic. Mi-a zis că nu e un descântesc, că spune „Tatăl Nostru”. Nu ştiu ce făcea, dar mă linişteam de fiecare dată după apa aia din care luam trei înghiţituri.
    Zi cu bucurie, Ina!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Nu imi aduc aminte sa aud asa ceva la bunici. Sau poate ne-am despartit prea de timpuriu…
    Acum, dupa atatea carti, altfel vad descantecele. Oricum, mi s-a intamplat mie, asa ca experienta este personala.
    Aveam o migrena ciudata. O prietena mi-a spus ca e posibil sa fiu deochiata. Si mi-a zis sa aprind un chibrit, sa spun rugaciunea Tatal nostru si sa-l sting intr-un pahar cu apa. Si apa sa o beau, ceea ce am si facut. In cinci minute a trecut… Poate placebo, poate altceva! 🙂

    Frumos textul tau, asa cum m-am obisnuit! Pupici si o seara frumoasa, draga Ina!

    Apreciază

  5. Mi-a plăcut articolul 🙂
    Eu încă mai traiesc o parte din ce spuneai întrucât stau la țară, mai puțin cu descantece și alte obiceiuri stravechi..
    Mai aștept stratul gros de nea și de restul om mai vedea !
    Un Decembrie alb și luminos !!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos!
      Și eu ajung des la tara, da’ de descântece nu mai știu. Nici n-ar fi timp.
      Zăpada a fost acum doua săptămâni pe case într-o dimineață. In rest nimic. Frig mai e.
      Un Decembrie magic sa ai și tu!! ☺️

      Apreciat de 1 persoană

  6. Ce amintiri frumoase! Câte mai știau bunicile noastre! Eram copil și veneam de la joacă obosit și pleoștit și îi spuneam bunicii că nu mă simt bine, că am așa… niște amețeli… Și bunica lăsa treaba și îmi spunea repede de deochi. Întâi Tatăl nostru, apoi alte cuvinte pe care nu le auzeam, rostite în taină. Mă trăgea pe mâini și la tâmple , apoi scuipa într-o parte și mă pupa pe frunte cu foc și… eram ca nou! Mă întorceam voios la joacă și nu mai aveam nimic. Ce mult îmi lipsește și acum mamaia, care mă privea cu atâta drag și îmi spunea din inimă: „mânca-l-ar mamaia de băiat!”
    Amintiri….

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: