Mamaia (2)

Mamaia, mama tatălui meu a avut o personalitate foarte puternică și ne-a influentat, pe toți cei ce i-am fost în preajmă.

A fost o femeie aprigă, voluntară, care s-a luat la trântă cu viața, a trăit simplu, frumos și uneori greu.

A fost o femeie iubită (Tone o iubea ca pe ochii din cap), dar și respectată.

A fost o femeie care a muncit toată viața, dar care a știut să găsească un echilibru între muncă și odihnă. A fost echilibrată din multe puncte de vedere. A mâncat cumpătat, a băut un pahar de vin la masă, dar numai atât, a făcut mișcare și uneori își facea mici plăceri (plimbarile în bâlci, bomboane cu lapte, carton cu prăjituri, o rochie, un batic de mătase, cu părăluțe).

Îi plăcea să iasă-n lume (am vrut să scriu socializeze, dar n-ar fi înțeles cuvântul’), în tinerețe cu bunicul meu, se ducea la chermeze, unde cânta ”ca o bulgăroaică”, la câte un restaurant, l-a însoțit într-o grămadă de orașe, unde Tone muncea. După marea tristețe – pierderea bunicului – ieșea doar pe bancă, la pătuș și despica firu’ în patru acolo, al lumii ei mici.

Spre bătrânețe, au fost ani întregi în  care n-a mai ieșit din obor*, nici măcar după pâinea cea de toate zilele. În curte însă, încă se mișca și făcea tot ce trebuie, să nu rămână în urmă, s-o râda lumea. Când au început s-o lase picioarele a hotărât, decretând: ”o să vin la voi” și s-a întâmplat.  Vara nu se îndura și se întorcea la casa_ei_”școală”, cum îi plăcea ei să zică, la grădina ei, la via ei… Zicea că nu vrea să apuce ziua ”când or’ crește bălării prin curtea ei”. Nu-și dorea să moara, dar uneori când era necajita îl certa ”Doamne, cât mă mai lași??? nu vezi că nu mai am cu cin’ vorbi?? și leatu’ meu e de mult dus??’

Era foarte curată. În tinerețea ce-o știu eu, spala niște cârpe de mâini și le geruia și le dădea cu leșie – se rupeau, dar ieșeau foarte curate. La bătrânețe suferea tot de mania curățeniei. Și ea se spala săptămânal, inclusiv pe cap – trebuia s-o piepteni (era un fel de corvoadă) și avea de făcut coc, să refaci – de nu stătea bine și totuși nu pregeta, caci bătrânul trebuie să fie curat, să nu-ți fie greu să stai lângă el. Nelei i-a urat de multă sănătate, când ea(mamaia), n-o mai fii, numai pentru cât a spălat-o.

Căpătase însă un obicei, ce nouă, atunci, ne parea ciudat, nu și acum, privind în urma – devenise mai temătoare.. ”eii maică cine știe de mai apuc s-ajung în vară”, ”până-n seară e un an”, ”dacă ies din noapte nu-mi mai e frică”, etc.

Se ruga la Dumnezeu să-i dea minte. Era peste puterile noastre de-a ntelege. ”- Ce-ți trebuie minte?? Cere ceva ce-ți e util, te ajută. – Eii na, dacă n-ai minte nu mai esti, ce știți voi?? ”

Era foarte înțeleaptă și cam zgârcită (ea se descria chibzuită).  Dar era și foarte încăpățânată. Făcea numai cum voia ea. Te bătea la cap, prin repetiție până-ti anihila orice urmă de rezistența și faceai ca ea, doar ca să scapi de bătutul la cap.

Îi placea să învețe, să citească, să știe și să afle mersul lumii. Avea mintea deschisă la nou, deși trebuia ”să-ți pui sacul cum ți-e petecul” – știa să aibă o decentă în toate. Se îmbrăca cu mult bun_gust. În tinerețe haine-i cumpara Tonica, căci el ajungea foarte des în oraș.

Ne punea să învățăm, ne învața să fim corecte și uneori exagera, lăudându-ne te miri cui, fără nici un scop. Noi ne cam ofruscam când o auzeam povestindu-ne, când ne întâlneam. Ne învăța din mers, știm atâtea citate ale ei, că ne minunam, repetându-le și azi, uneori și zâmbind. Am moștenit diverse citate_sfătoase, o să încerc să fac o colecție.

Am moștenit de la ea o frică de boală, era (și sunt) cam văetuș.

Parea o femeie dură, nu era prea indulgentă, nici cu ea nici cu alții. Cerea corect să faci un lucru și-l plătea corect, dar te verfica. Nu se lăsa păcălită și nu accepta nimicuri. Nu-i plăceau compromisurile și nici nu făcea.

Te ”atingea” glumind, corecta falsurile cu zâmbetul pe buze. Nu aceepta nedreptățile sau lauda falsă sau minciunile. Era dintr-o bucată, dar avea și mici răutăți. Se întâmpla să o supere rău pe mama și dându-și seama că a greșit, la apostrofările noastre răspundea ”eiii, da’ ce i-am făcut??? am zgâriat-o?? să pună și ea la fund”. Tot acum bătrână ne zicea că ei nu-i mai este rușine, că-și poate cere drepturile, că poate să zică ce vrea: păi la anii mei cum să mai am rușine??? (I se părea normal ca ceilalți să fie jenați de vârsta ei.) Și au fost nouăzecișitrei, fără o lună.

Cu toate cele bune și toate cele rele,  mi-e grozav de dor de ea. Și Nelei îi este, precis.

*obor – curte;

Sursa foto: arhiva personală.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Ina S. Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate

29 de gânduri despre „Mamaia (2)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Mi-ai amintit de bunica din partea mamei!
    A fost o femeie la fel de harnica ca si bunica ta!
    Astfel de oameni se spune ca „nu au facut umbra pamantului, degeaba”
    Foarte speciala bunica ta, o adevarata „carma” a familiei!
    Ca si a mea, de altfel!
    Multumesc, Ina! Mi-ai reamintit lucruri foarte faine din copilarie!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    Apreciat de 1 persoană

  2. Frumoase poze, frumoasă bunică, frumoase amintiri… totu-i frumos.
    Ai observat și tu că parcă vine o vreme cînd toate bunicile seamănă între ele…?
    Să ții cu drag în suflet tot ce-ai scris aici și ce mai ai 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. O descriere de roman! Pur și simplu am văzut-o și am auzit-o pe bunica ta și cred că și dânsa a primit știre despre evocarea ta și se bucură mult acolo unde este acum. Cred că există legături nevăzute cu aceia pe care i-am iubit mult.

    Zile frumoase, dragă Ina!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îmi faceți o mare bucurie spunandu-mi că mamaia știe. Îmi place să cred asta, că ai nostrii, de acolo, știu despre noi, că știu cum o ducem, că se bucură pentru noi, cu noi.. E așa de puțin din personalitatea bunicii. Am pus atâtea poze ca sa mai vorbească și ele. Mulțumesc mult. O săptămână buna! 😘♥️

      Apreciat de 1 persoană

  4. Sunt oameni care ne marchează existența și care sunt un exemplu pentru noi „despre cum să trăiești frumos”! Cred și eu că de-acolo de „sus” ea este mulțumită de impactul exemplului ei asupra celor apropiați.
    Mulțumesc, m-ai dus cu sufletul și gândul spre buna mea dragă. Emoționant articol! 🙏💖🥰

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa-i, ne-a marcat, ne-a influențat. Sper că-i mulțumită. Mulțumesc mult eu, că rezonezi cu mine. Buna ta, sigur s-a oglindit și dansa, in emoțiile de pe aici. 😘♥️

      Apreciază

  5. „Se ruga la Dumnezeu sa-i dea minte” – Inteleapta femeie! Daca o ai poti inainta, oricat de greu ar fi.
    Daca nu, esti cumva pierdut.
    Amintirile mele despre bunici sunt tare modeste. Imi place mult ce citesc la tine! Multumesc, draga Ina!
    Pupici!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cu cât înaintăm în timp, incepem să-i dăm dreptate. Uneori, de complezență ii spuneam „bine, bine, așa i”, dar gândeam că n-are dreptate. Timpul a cernut adevărul. Sunt sigură că v-ar fi vrăjit bunica mea, căci știa și să se facă plăcută. Mulțumesc mult, Suzana. 😘♥️

      Apreciază

  6. Când mă uit la poză, parcă o văd pe bunica mea din partea mamei. Poate că imaginea mi s-a estompat în mintea mea și îmi place să o găsesc în fotografiile cu alte bunici vrednice, precum o descrii tu și după cum se poate citi pe chipul ei. Frumoase amintiri!

    Apreciat de 1 persoană

  7. cat de mult mi a placut ❤️ Ina draga, iubesc pur si simplu sa citesc amintirile tale, asa descrieri frumoase faci, atat de mult suflet pui… Daca aduni toate arricolele scrise aici, poti publica un roman. Va fi de mare succes 💕
    pupici si imbratisari 😘🤗

    Apreciat de 1 persoană

  8. Minunat portretul bunicii tale, dragă Ina! M-a emoționat până la lacrimi, și mi-am amintit cu dor și drag de mamaia mea – Marioara – care mi-a fost la fel de scumpă și de dragă. Femei simple, dar atât de înțelepte, cu o frumusețe sufletească cum nu mai întâlnim în zilele noastre. Le ascultai cu plăcere și mereu aveai ceva de învățat de la dânsele. Și tot ca un „numitor comun”, erau pline de proverbe, zicători și cuvinte înțelepte, izvorâte din experiența lor de viață, dar și din moștenirea primită de la generațiile dinainte. De-am ști și noi să lăsăm în urmă asemenea cuvinte și învățături, pentru care să nu fim uitați.
    Îți doresc numai bine și zile frumoase! 🙂 Și…. să ne mai povestești. O faci așa de frumos! Sunt sigur și eu că ele se bucură de Sus pentru aceste evocări pline de iubire.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc frumos și pentru că te regăsești în „bunica mea”. Cum bine ziceai și tu o femeie simpla, dar întorcea lumea pe deget de-ar fi vrut. Lumea mea, precis și mă și bucur c-a făcut-o. ☺️ O seara buna!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Ai dreptate! Încet, încet pierdem fărâmă lor de înțelepciune. Ne pierdem echilibru și rămânem în vâltoarea vieții. Ne revenim de dragul celor din jur și ei, dușii sunt cu noi, oricum, în inima noastră. 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: