Flashurile memoriei,

Prin iarnă,

Sub masă…

M-a emoționat un pitic, de curand, când l-am vazut sub o masa. Îsi facea de lucru acolo, vorbind singur, însufletindu-si jucariile – niste masinuțe.

Intr-o fracțiune de secundă mi-am regasit propria-mi frantură de viață.

M-am vazut cu ochii minții, iarna, când trosnea focul in soba, sub masa ce trona in camera de zi, la Turu. Era masa aceea, cu fata ei de masa, colorata ciudat, de care mamaia era tare mandra. Aceeasi masa, cu sertarul ei minune. Acolo, in acel sertar gaseai, de puteai cotrobai (cand nu te vedea mamaia) diverse. De la andrele, sticlute vechi de medicamente sau de parfumuri, la cutii de alifii, la doftorii expirate, scrisori ingalbenite de vreme, forme de prajituri, modele incepute de crosetaturi, diverse ziare_jurnale deteriorate de timp, pana si jucarii mici (fluiere de balci, papusi, vreun hopa mitica). In pacea zilnica a diminetii, la caldura si liniste, universul nostru restrans se regasea sub acea masa, chiar sub fata de masa, ce era suficient de lunga ca sa ne ascunda. Era locul ferit privirilor curioase, locul ce ne apara de ”rele” – babau’ri si oameni negrii, asa cum gandeam noi atunci. Era locul unde papusile noastre se rasfatau, dansau, vorbeau, comentau – prindeau viata.

Papusile ce eram, imbracau papusile mici jucarii, visandu-ne la randul nostru mari. Imbracam papusile ca si cum ne imbracam noi. Trimiteam spre ele micile noastre dorinte. Ucenicia noastra, in a deveni mai mari, mai femei, mai mame se realiza sub masa, cu papusile. Le doftoriceam, le imbracam, le hraneam, transferand asupra lor, noian de dragoste inocenta.

Am taiat dantelarii, am taiat ciorapii plasa, am taiat si perdele. Toate acestea au fost sacrificate pe altarul croitoriei minuscule. Chiar eram preocupate si prea ocupate sa nu reusim. Cat ti-e ziulica de lunga asta ne chinuia. Ascundea mamaia acele de cusut si papiotele cu ata ce-o folosea mai des – alba si neagra- restu’ culorilor erau ale noastre. Sa fi vazut o mogaldeata cu un acon in mana impungand in vazduhul cerului.. Zambesc cu gandul aninat acolo. Nu stiam sa punem ata de cusut, mai scurta sau s-o innodam la capat. Noi impungeam acul intr-o uniune mai mult sau mai putin estetica de petece.

Ciorapii de lână unde-s?

Cum ne trezeam la Turu, in diminețile iernii, cautam ciorapii sa-i luam in picioare, musai, in conceptia lui mamaie. Povestea lor, o alta poveste de iarna, iat-o!

Lana o cumparai din targ, daracita, toamna. Vedeai femeile venind pe strada cu baloane imense, in batice legate-n colțuri, pline de lana scărmănată, ziceai ca-s putin extraterestre.

Si erau, gândindu-se ca spre iarna e nevoie de ciorapi grosi. Si mamaia si maia erau harnice si bune gospodine. Faceau niste scule pe vârtelnița din lâna toarsa pe fus. (Nu stiu cum se face că acum nu am nici un fus acas’. Erau in sertarul sifonierului de lemn de cires…). Noi ajutam sa le faca ghem. Nu era chiar usoara tehnologia manuala, a împletitului unor banali, ciorapi de lână.

Cu ghemul lângă, incepeai vârful ciorapului in cinci cârlige (andrele mici). Calcâiul il lasai pe ața si continuai carâmbul (partea de sus a sosetei). Reveneai la calcâi la final. Uff ce frumusețe iesea în serile de iarna, pe soba. Primeai o perechede sosete, de Craiun. Si zambeai cadoului din tot sufletu’. Ce conta ca era mare si nu mai reuseai sa te încalți in ghetuțele noi?? Ce conta ca te mânca si te scarpinai ca un apucat?? Lasa sa-ti fie cald! Erau buni doar pentru gumarii lui mamaia, de pe prag, cu care se ncalta prin curte sau erau bune si prin casa, pe dusumelele de lemn, racoroase, în zilele grele, geroase.

Nu exista iarna fară ciorapii de lână și fara mândria bunicelor, de a-i fi impletit si dăruit.

La untura pe pâine, scoverci si gogoși imense

Între Crăciun si Anul Nou, toate blidele erau ocupate cu câte ceva. Sfâraia plita din tinda casei si nici un om mare nu mai avea vreo treaba cu noi, pișpiricii. In vreo căldare cât roata casei se topea untura, îmbătând cu mirosul câinii din mahala. Si aceștia erau cam îngretosați, primisera destule porcării (resturi) si ei. Untura calduța era pusa in garniță (un fel de vadră – găleată, metalica, cu smalț si capac), se racorea, apoi ”pivniță” scria pe ea. Jumările aurii înflorite poposeau si ele într-o altă garnița, ce cobora, apoi, tot la rece.

În diminetile figuroase, când ne înfloreau bujorii în obraji, cand nu prea aveau timp de noi, mamaia ne ungea repede câte o felie de pâine cu acea untura. Si noi o mancam cu multa placere. Aș vrea si acum sa mai manânc felia aceea, de pâine.

V-am mai povestit ca eram o mândrețe de copii cuminți si frumoși. Pendulam între cele două bunici. La maia, mama mamei, ades poposeam, ca un facut, mai ales in timpul mesei. Cand era zi de facut pâine in cuptor (era de pamânt) si asta se intâmpla des, caci moara era la doi pasi, maia mai oprea din cocă si ne facea scoverci. Intindea o foaie si taia fasii lungi. Le potrivea injumatațind fâsia, apoi si in bucata-fâșie facea o mica taietura la mijoc. Noi copii strecuram capetele pe acolo. Era distracția noastra, sa facem fundita de coca. Mâncam cu drag si poftă uscaturile acelea, date prin zahar tos, imediat ce erau luate dupa foc. Mancam si râdeam ca ne scăpa zaharul sau ne murdăream. Zâmbesc amintirilor dulci.

La vremea rea, când ulița zăcea in nea, neatinsă de picior de om, spre amiază, mamaia decreta Azi facem gogosi! Si așa se intâmpla.

Pregătea coca. Era un ritual. Căpisterea (albiuța mica, de lemn) de frământat poposea in bucătăria de iarna, cu faina proaspat cernuta in ea. Locul ei, altfel, era sus pe lavița din bucătăria de vara, alături de altele (scrobeli, tavi de colivi, linguri de lemn si câte altele nimicuri trebuincioase). Dupa o nucă de drojdie, atunci alergai mult, chiar si dupa lapte. Lăsa la dospit minunea de cocă, ce noi o priveam cu uimire, asteptând să crească în vailing, nerăbdători. Intindea foaia pe masuța mica, de lemn cu trei picioare si ne jucam si noi cu bucățica de cocă primită. In bucataria de iarna, când plita duduia, dădea jos câteva ochiuri de plita si punea cea mai mică crăticioară plină cu ulei, pe foc. Când sfâraia uleiul arunca o gogoasă ce fusese tăiată cu paharul si apoi întinsă în mâna unsă cu ulei. Erau niște gogoși uriașe (asa le vedeam atunci, azi cred ca erau obisnuite), dar moi, pufoase si pudrate, aromate si altfel.. Gustul gogoșii copilăriei voi l-ați regăsit???

Intr-un colt de memorie, toate-s pastrate cu sfintenie si cateodat’ ceva le provoaca si-mi reamintesc…

Sursa foto si foto reprezentativă arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 ”© Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate

26 de gânduri despre „Flashurile memoriei,

Adăugă-le pe ale tale

  1. Câte amintiri dragi și ce frumos le-ai „depănat”!
    O copilărie așa frumoasă rămâne o sursă de bucurie și nostalgie pentru toată viața! Din toate amintirile acestea străbate starea de libertate, de dragoste neîngrădită de restricții absurde și program impus!
    Îmbrățișări pentru frumusețea acestor amintiri povestite! 🤗😘

    Apreciat de 1 persoană

  2. Citind randurile tale m-a lovit nostalgia. 🙂 Am derulat filmul amintirilor proprii care, pe alocuri, seamana cu ale tale. Sub masa nu m-am jucat, dar sora mea si prietenele ei tot pe acolo erau – „in casa”. 🙂
    Felia de paine (de vatra) unsa cu untura mi-o amintesc foarte bine. Si azi mananc, din cand in cand, dar nu are acel gust. 🙂
    Zile senine iti doresc! Pupici!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Doamne, Ina! M-ai trimis iar în casa bunicilor, la sertarul ăla fermecat în care cotrobăiam în prima zi când ajungeam acolo. Ani de zile am avut ritualul ăla şi când găseam câte o bomboană sau o ciocolată, păstrate de bunica pentru mine, parcă găseam o avere. Deşi ştiam toate sticluţele pe de rost, toate papiotele, toate pungile sau cutiuţele, tot mi se părea că acolo e o lume specială.
    La bunica, acelor scovergi le spunea izmene-ntoarse. Şi da, era activitatea mea preferată să trag de colţuri prin gaura aia.
    Iar garniţa cu untură şi carne-n ea, lângă un ochi de ou, dimineaţa, sau pâinea prăjită pe sobă, cu unsoare şi cu boia sau cu castraveţi muraţi sau ceapă roşie erau un deliciu cum nu am găsit pe nicăieri. Nu, gustul ăla nu se poate regăsi. Că nu mai suntem noi cum eram pe atunci…

    Apreciat de 2 persoane

  4. Imi plac pozele tale. Zâmbetul tău, încruntarea Nelei și blândețea bunicii.
    Îmi plac și amintirile din jurul mesei.
    Recunosc că eu mănânc în continuare pâine cu untură. Și fac scovegi. Dar cele descrise de tine, cele ca o fundiță, par a fi minciunele. Gustoase precum amintirile copilului din tine.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mă gândesc că tu ai fost în copilăria mea… Nu m-am bucurat de tot ce ai descris atât de mult ca și tine. Copil de București, cu mama și bunica în București, am avut totuși marele noroc ca bunica să mă ducă uneori la străbunica la țară. Acolo era raiul pe care l-ai descris tu, rai de care mă bucuram împreună cu numeroșii mei veri de toate gradele. Amintirile tale mă ung la inimă și îți mulțumesc mult pentru asta!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și noi eram multi verișori, la maia, mai ales, căci ne plimbam oriunde. Mă bucur așa mult ca am trăit acea atmosfera idilica, împreună ;). Am sa va povestesc și din amintirile de la străbunici. Și acolo ne răsfățau.
      Sigur și în copilăria dumneavoastră trebuie sa fie multa frumusete, căci vorba Potecutei, noi cei de atunci eram frumoși.
      Mulțumesc mult de rânduri, gânduri – bune. Va mbratisez cu drag. O seara plăcută! ☺️😘♥️

      Apreciat de 1 persoană

  6. Pot să zic că ai mei erau scutiți de umblatul după drojdie. În Seini era fabrica de „elesteu”, pentru care veneau săteni și din alte localități. În schimb, bunătățile pe care le-ai descris atât de nostalgic mi-au trezit și mie pofte ce nu vor mai fi niciodată ostoite. Dar îți mulțumesc pentru asta! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ce amintiri frumoase! Îți mulțumesc din suflet, dragă Ina, pentru emoția până la lacrimi ce mi-ai prilejuit-o citind aceste rânduri. Nu știu cum se face, dar tot ceea ce ai amintit tu aici este identic cu amintirile mele. Era o lume fermecată, multiplicată în atâtea variante frumoase, la toți copii de atunci. O lume simplă, dar plină de iubire! O lume atât de naturală și departe de tentațiile artificiale din zilele de acum, când copii se „bucură” mai mult de tehnologia care îi izolează, decât de acea comuniune a iubirii cu toți cei din jur. Jocul sub masă l-am trăit din plin alături de sora mea. Și o ajutam cu sârg la făcut rochițe, pentru că era mai mică decât mine. Sertarul de la masă („cutia mesei” – cum spunea mamaia) era la fel de plină de lucruri interesante.Iar zilele în care făcea scovergi (sau „uscățele”, cum mai glumea mamaia) sau gogoși…. erau zile de sărbătoare. Lăsam și joacă și tot, pentru a ne delecta cu acele bunătăți dulci și pufoase. Untura la garniță, jumările, lipia făcută pe vatră și atâtea alte minunății care ne-au încântat copilăria. Și mai ales iubirea cu care eram înconjurați și care ne-a făcut să creștem frumos în umbra ocrotitoare a acestor oameni extraordinari.Dumnezeu să-i odihnească în pace!
    Numai bine, dragă Ina și zile fericite! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Ciorapii de lână! Noi le zicem colțuni. Fără colțuni nu puteai aştepta iarna. Toată vară împletea mama la colțuni, dar şi eu am ştiut cândva cum se fac. Cu cinci ace. Cum se uscau greu, trebuia să aibă fiecare minim trei perechi. Iernile erau grele în satul meu de la poalele Călimanilor!
    Şi gogoşi…wooow! Cred că o să fac astăzi! Ştii, Ina, la mine e încă noapte…

    Apreciat de 1 persoană

    1. La noi se impleteau ciorapii noi, atunci in toamna, spre iarna, pan’ sa dea geru’. Altfel mai aveam recuperati din iernile trecute. Alta era iarna la campie si alta la munte. Ce frumos trebuia sa fi fost la tine… Uau spor la mancat gogosi. 😛 Uff pai de-i noapte de ce nu dormi?? Ca noi te asteptam aici, nu plecam, nu ne mutam.. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. 😅🤣Uneori visez cu ochii deschişi! Eh, am fost pe la voi, prietenii virtuali, să văd ce mai faceți! Aşa am ajuns şi la tine! Da, iernile în satul meu era grele, cu omături ce depăşeau doi metri…oamenii purtau în acele vremuri reale bătălii cu Iarna. Acum s-a schimbat foarte tare clima. Abia dacă ninge câte 10-15 cm. Cât despre colțuni! Doar femeile în vârstă mai fac…că nici oi nu mai țin oamenii…deh! Ne-am domnit, cum zic bătrânii!
        Doar bine să ai draga mea!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Ce vorba cutremuratoare! Si bunica mai zicea asa… Mi se zbarleste parul ”ne-am domnit!”
        Iar ai dreptate. Nu mai sunt nici bunii, nici zapezile de altadat’ si nici oile, macar.. Numai bine! Pupiciii

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Istoria cu Mari

"Ma misc intre Dumnezeu si neamul meu" - Petre Tutea

Sasha și ale sale gânduri

Arta este puterea de a simți.

Copper Attitude

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Les Jumelles

Le blog des Jumelles - Passionnées par la communication, l'événementiel et le tourisme, nous sommes ravie de vous partager ici notre quotidien (Lifestyle). Nous vous souhaitons une bonne visite ! :)

APort

"Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale

Adrian Petrisor

p h o t o g r a p h y

Dungha

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Lluís Bussé

Barcelona's Multiverse | Art | Culture | Science

DOSAR CU SINE

Povestiri cu final neterminat

Mulțumesc

Cel ce mulțumește e liber

simply bucharest: a league of gentlemen

despre ce se maninca in Bucuresti - si cu ce se maninca Bucurestiul

Atipica

Mereu altfel....

MARIANAROMANICA.RO

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Vultureşti

Auf einmal ist alles relativ

rezonanțe dincolo de pixeli

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

-X-

Rezonanțe Imposibile

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: