Vine, vine primăvaraaaa..

Așa începea cântecelul nostru, ce-l învatasem la gradi, reluat apoi și la scoală, când se desprimăvăra. Și acum mi-l amintesc cu drag, însuflețindu-ne, încălzindu-ne. Îl cântam toti, cu drag, din toate suflețelele de pui de om, din toți ”boșogii” – cum ar fi zis mamaia, docili, ascultând indicațiile educatoarei sau invațatoarei. Am un sentiment de duioșie, o sensibilitate extremă și o lacrimă răzleață se furisează în colțul ochiului, amintindu-mi elanul acela copilăresc. Zâmbetele ne luminau fața și uneori iți înghionteai copilul_vecin în joacă, dansând în ritmul unui porumbel, mai mult cu coatele.

Vine, vine primavara,
Se asterne n toată țara.
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii.

Crește, crește iarba verde,
Ciocirlia-n nori se pierde,
Haideți s-ascultăm, copii,
Al ei cântec din câmpii.

Cucul, cucul strigă tare,
Pitpalacu-n luncă sare,
Mieii zburdă pe câmpii,
Haideți să-i vedem, copii.

Începeau sărbatorile primăverii și noi copiii, sigur aveam serbarea pentru mamici.

Neîntelegând agitația momentului, importanța gestului, învățam cântecele și poeziile usoare, în joacă. Decupam cu drag din hârtia cerată, frumos colorată, părticele, trasate cu creionul de ”tovarășa”, pentru a închega o floricică – dar mamei.

Uneori, pentru fotografia nepieritoare – alt dar mamei, venea nea’ fotograful. Întrerupeam tot, orice activitate pălea în fata compoziției momentului foto. Se elibera un loc, ”tova” te striga, pe rând, te asezai pe scaunelul sau banca, artistic asezat(ă), te mai aranja nițel, dacă avea stare, și gata. ”Țoc poc păsărica-i cu noroc!” – amintirea nepieritoare..

Dintr-o poză pierdută printre altele, mă privește Nela, la grădi destul de serioasa, nu?? Nici o fărâma de zâmbet..

Nici eu nu sunt mai brează, deși sunt la scoală, deci mai mare, am o mocuța nițel îmbufnată, sunt ”puțin botoasă”, cum mi-ar zice mama.

Nu pot să nu gândesc că tratam serios chestiile serioase (!!!).

Nu înțelegeam exact ce se vrea de la noi, dar îmbrățișarea firească a mamei, încântarea din ochii ei și zâmbetu-i cald, de la final de serbare, ne liniștea și ne oferea normalitatea apropierii.

Abia după ce cântam noi și ne sărbatoream mamele, ”tovarășele” și bunicile, începea puțin câte puțin, să se dezghețe, să se arate timid razele soarelui, să prindă viață gâzele și ici colo, să apară câte-un pâlc mic de verde crud.

Sunt aproape convinsă că noi provocam primavara să vină. Era o vrajă. Voi nu sunteți convinși??? Aceasta continuua. Vine, vineeeeeee primăvaraaaaaaaa…

P.S. La mulți ani!!! mămicilor, femeilor, dar si taților, bărbatilor, ce ne au în preajma. Împreună, să aveți o primăvară_vis, plină de lumină, culoare si zâmbete.

Sursa foto și foto reprezentativă: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Ina S.©Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate”