Așa începea cântecelul nostru, ce-l învatasem la gradi, reluat apoi și la scoală, când se desprimăvăra. Și acum mi-l amintesc cu drag, însuflețindu-ne, încălzindu-ne. Îl cântam toti, cu drag, din toate suflețelele de pui de om, din toți ”boșogii” – cum ar fi zis mamaia, docili, ascultând indicațiile educatoarei sau invațatoarei. Am un sentiment de duioșie, o sensibilitate extremă și o lacrimă răzleață se furisează în colțul ochiului, amintindu-mi elanul acela copilăresc. Zâmbetele ne luminau fața și uneori iți înghionteai copilul_vecin în joacă, dansând în ritmul unui porumbel, mai mult cu coatele.
Vine, vine primavara,
Se asterne n toată țara.
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii.
Crește, crește iarba verde,
Ciocirlia-n nori se pierde,
Haideți s-ascultăm, copii,
Al ei cântec din câmpii.
Cucul, cucul strigă tare,
Pitpalacu-n luncă sare,
Mieii zburdă pe câmpii,
Haideți să-i vedem, copii.
Începeau sărbatorile primăverii și noi copiii, sigur aveam serbarea pentru mamici.
Neîntelegând agitația momentului, importanța gestului, învățam cântecele și poeziile usoare, în joacă. Decupam cu drag din hârtia cerată, frumos colorată, părticele, trasate cu creionul de ”tovarășa”, pentru a închega o floricică – dar mamei.
Uneori, pentru fotografia nepieritoare – alt dar mamei, venea nea’ fotograful. Întrerupeam tot, orice activitate pălea în fata compoziției momentului foto. Se elibera un loc, ”tova” te striga, pe rând, te asezai pe scaunelul sau banca, artistic asezat(ă), te mai aranja nițel, dacă avea stare, și gata. ”Țoc poc păsărica-i cu noroc!” – amintirea nepieritoare..

Dintr-o poză pierdută printre altele, mă privește Nela, la grădi destul de serioasa, nu?? Nici o fărâma de zâmbet..
Nici eu nu sunt mai brează, deși sunt la scoală, deci mai mare, am o mocuța nițel îmbufnată, sunt ”puțin botoasă”, cum mi-ar zice mama.

Nu pot să nu gândesc că tratam serios chestiile serioase (!!!).
Nu înțelegeam exact ce se vrea de la noi, dar îmbrățișarea firească a mamei, încântarea din ochii ei și zâmbetu-i cald, de la final de serbare, ne liniștea și ne oferea normalitatea apropierii.
Abia după ce cântam noi și ne sărbatoream mamele, ”tovarășele” și bunicile, începea puțin câte puțin, să se dezghețe, să se arate timid razele soarelui, să prindă viață gâzele și ici colo, să apară câte-un pâlc mic de verde crud.
Sunt aproape convinsă că noi provocam primavara să vină. Era o vrajă. Voi nu sunteți convinși??? Aceasta continuua. Vine, vineeeeeee primăvaraaaaaaaa…
P.S. La mulți ani!!! mămicilor, femeilor, dar si taților, bărbatilor, ce ne au în preajma. Împreună, să aveți o primăvară_vis, plină de lumină, culoare si zâmbete.
Sursa foto și foto reprezentativă: arhiva personală
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“Ina S.©Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate”
Așa și era, Ina 🤗
Noi produceam vraja primăverii. Erau tot felul de evenimente pe care le serbam. Mulțumim pentru readucerea aminte a acestui cântecel frumos☺️
La Munți Ani de ziua voastră, sper să reușesc să vin și eu cu ceva..
O Primăvară Superbă îți doresc, Ina.!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos! La multi ani si tie..! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumoase pozele…! În afară de dragul meu pentru pozele vechi 🙂
Serbările sînt chiar ceva despre care nu mai țin minte nimic, dar imposibil să nu fi trecut prin ele 🙂 așa mă mi-a plăcut sa-ți citesc sentimentele de-atunci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pozele fac toti baniii si mocutele noastre.. Altfel o iubim pe mama imens in orice zi. 🙂 Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vine primavara! 🙂 Din cantec mai stiu pe de rost numai prima strofa.
Imi amintesc si eu ce mesteream la scoala si la gradi – un calendar facut pentru mama, la gradi, il mai am (pentru ca l-a pastrat mama). Imi amintesc numai de o „sesiune foto” la gradinita – era prima data cand m-a dus mama la tuns si eram tunsa „baieteste” si perfect bosumflata! (cand e vorba de poze am fost si am ramas o incruntata)
Amintirile tale au ridicat un colt de văl si de pe ale mele. 🙂
Multumesc pentru aceasta atmosfera superba care se simte in articolul tau.
Primavara minunata iti doresc si eu tie si dragilor tai!
Multumesc pentru urare. Pupici!
P.S. Sunteti niste dragalase! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O primavara perfecta sa ai! Si Multumesc multe de randuri si ganduri. Mocutele din poza spun cam ce simteam noi… Pupicii 🙂
ApreciazăApreciază
O primăvară frumoasă și plină de amintiri minunate, pe care să ni le împărtășești cu aceeași bucurie!
Îmbrățișări și felicitări! 🤗🤗💐💐
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos, la fel! Sa ai o primavara plina de flori si veselie. Te mbratisez cu drag! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O primavara calda, sanatate si LA MULTI ANI!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani!! Zuzu, o primavara plina de flori si culare sa ai!!! Pupicii:)
ApreciazăApreciază
La mulţi ani plini de voie bună şi amintiri magice!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, la fel! O primavara insorita si vesela sa ai! 🙂
ApreciazăApreciază
La mulți ani și la cât mai multe astfel de amintiri care ne înveselesc și înmoaie inimile de nostalgie! Să fii iubită și mereu zâmbitoare, Ina! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! O primavara frumoasa sa avem impreuna! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când erai doar o copilita mica, nu îti imaginai cum e sa fii mamica, doar când ajungi sa fii bunica, sa tii în brate pe-a fiicei tale fiica, traiesti din nou, o (9)Noua viata usurica…
La multi ani binecuvântati cu pace, bucurie si fericire, draga Ina !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos! Emotionanta surpriza in video. O primavara cum iti doresti sa ai si tu, Iosif! 🙂
ApreciazăApreciază
Primavara să îți aducă un mărțișor de sănătate, un ghiocel de noroc, o adiere caldă de fericire, un nor de iubire și un soare strălucitor.
La multi ani, Ina draga!
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani!!! Ella!! Si tu sa ai o primavara infloritoare! Te mbratisez cu mult drag! Pupiciii 🙂
ApreciazăApreciază
Faine pozele tale! A trecut ceva vreme de atunci, dar îmi amintesc acele momente. Oricând aștept cu drag venirea primăverii fiind anotimpul meu preferat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si al meu e! Si ma intreb cum sa nu-ti placa primavara? Multumesc, Constanta! Pupiciii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În primul rând, La mulți ani, dragă Ina! Și o primăvară plină de flori și bucurii. Mă bucur că ne-ai reamintit cântecelul drag al copilăriei: „Vine, vine Primăvara!”. Ce-l mai fredonam cu mult drag! Nu mai vorbesc despre multele desene pe care le făceam la școală sau tot felul de creații simpatice la Lucru manual. Mi-ai amintit și de acele fotografii-felicitare pentru Ziua mamei. Așa stăteam cu toți serioși în poze. Nu știam noi de „selfie” sau de hlizeli în poze, cum am devenit cu toți „specialiști” de la cel mai mic, până la bătrân.
Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai facut sa zambesc. Ai dreptate, azi, majoritatea ne hlizim in poze. Primavara traita de noi, a fost aceeasi, vad. 🙂 Numai bine!!
ApreciazăApreciază
Sper ca esti bine. Te-asteptam cu vesti noi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult de grija! Sunt impresionata. Vin cu vești după ce se termina sau mai scade nebunia asta. Mi e dor de voi toți și abia aștept să ne regăsim. 😘❣️ Te îmbrățișez cu drag!
ApreciazăApreciază
Duminica frumoasa, va imbratisez cu drag! ❤ :* ❤ 😛
ApreciazăApreciază