Vine, vine primăvaraaaa..

Așa începea cântecelul nostru, ce-l învatasem la gradi, reluat apoi și la scoală, când se desprimăvăra. Și acum mi-l amintesc cu drag, însuflețindu-ne, încălzindu-ne. Îl cântam toti, cu drag, din toate suflețelele de pui de om, din toți ”boșogii” – cum ar fi zis mamaia, docili, ascultând indicațiile educatoarei sau invațatoarei. Am un sentiment de duioșie, o sensibilitate extremă și o lacrimă răzleață se furisează în colțul ochiului, amintindu-mi elanul acela copilăresc. Zâmbetele ne luminau fața și uneori iți înghionteai copilul_vecin în joacă, dansând în ritmul unui porumbel, mai mult cu coatele.

Vine, vine primavara,
Se asterne n toată țara.
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii.

Crește, crește iarba verde,
Ciocirlia-n nori se pierde,
Haideți s-ascultăm, copii,
Al ei cântec din câmpii.

Cucul, cucul strigă tare,
Pitpalacu-n luncă sare,
Mieii zburdă pe câmpii,
Haideți să-i vedem, copii.

Începeau sărbatorile primăverii și noi copiii, sigur aveam serbarea pentru mamici.

Neîntelegând agitația momentului, importanța gestului, învățam cântecele și poeziile usoare, în joacă. Decupam cu drag din hârtia cerată, frumos colorată, părticele, trasate cu creionul de ”tovarășa”, pentru a închega o floricică – dar mamei.

Uneori, pentru fotografia nepieritoare – alt dar mamei, venea nea’ fotograful. Întrerupeam tot, orice activitate pălea în fata compoziției momentului foto. Se elibera un loc, ”tova” te striga, pe rând, te asezai pe scaunelul sau banca, artistic asezat(ă), te mai aranja nițel, dacă avea stare, și gata. ”Țoc poc păsărica-i cu noroc!” – amintirea nepieritoare..

Dintr-o poză pierdută printre altele, mă privește Nela, la grădi destul de serioasa, nu?? Nici o fărâma de zâmbet..

Nici eu nu sunt mai brează, deși sunt la scoală, deci mai mare, am o mocuța nițel îmbufnată, sunt ”puțin botoasă”, cum mi-ar zice mama.

Nu pot să nu gândesc că tratam serios chestiile serioase (!!!).

Nu înțelegeam exact ce se vrea de la noi, dar îmbrățișarea firească a mamei, încântarea din ochii ei și zâmbetu-i cald, de la final de serbare, ne liniștea și ne oferea normalitatea apropierii.

Abia după ce cântam noi și ne sărbatoream mamele, ”tovarășele” și bunicile, începea puțin câte puțin, să se dezghețe, să se arate timid razele soarelui, să prindă viață gâzele și ici colo, să apară câte-un pâlc mic de verde crud.

Sunt aproape convinsă că noi provocam primavara să vină. Era o vrajă. Voi nu sunteți convinși??? Aceasta continuua. Vine, vineeeeeee primăvaraaaaaaaa…

P.S. La mulți ani!!! mămicilor, femeilor, dar si taților, bărbatilor, ce ne au în preajma. Împreună, să aveți o primăvară_vis, plină de lumină, culoare si zâmbete.

Sursa foto și foto reprezentativă: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Ina S.©Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate

28 de gânduri despre „Vine, vine primăvaraaaa..

Adăugă-le pe ale tale

  1. Așa și era, Ina 🤗
    Noi produceam vraja primăverii. Erau tot felul de evenimente pe care le serbam. Mulțumim pentru readucerea aminte a acestui cântecel frumos☺️

    La Munți Ani de ziua voastră, sper să reușesc să vin și eu cu ceva..
    O Primăvară Superbă îți doresc, Ina.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce frumoase pozele…! În afară de dragul meu pentru pozele vechi 🙂
    Serbările sînt chiar ceva despre care nu mai țin minte nimic, dar imposibil să nu fi trecut prin ele 🙂 așa mă mi-a plăcut sa-ți citesc sentimentele de-atunci!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vine primavara! 🙂 Din cantec mai stiu pe de rost numai prima strofa.
    Imi amintesc si eu ce mesteream la scoala si la gradi – un calendar facut pentru mama, la gradi, il mai am (pentru ca l-a pastrat mama). Imi amintesc numai de o „sesiune foto” la gradinita – era prima data cand m-a dus mama la tuns si eram tunsa „baieteste” si perfect bosumflata! (cand e vorba de poze am fost si am ramas o incruntata)
    Amintirile tale au ridicat un colt de văl si de pe ale mele. 🙂
    Multumesc pentru aceasta atmosfera superba care se simte in articolul tau.

    Primavara minunata iti doresc si eu tie si dragilor tai!
    Multumesc pentru urare. Pupici!

    P.S. Sunteti niste dragalase! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. Când erai doar o copilita mica, nu îti imaginai cum e sa fii mamica, doar când ajungi sa fii bunica, sa tii în brate pe-a fiicei tale fiica, traiesti din nou, o (9)Noua viata usurica…

    La multi ani binecuvântati cu pace, bucurie si fericire, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Primavara să îți aducă un mărțișor de sănătate, un ghiocel de noroc, o adiere caldă de fericire, un nor de iubire și un soare strălucitor.
    La multi ani, Ina draga!

    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    Apreciat de 1 persoană

  6. În primul rând, La mulți ani, dragă Ina! Și o primăvară plină de flori și bucurii. Mă bucur că ne-ai reamintit cântecelul drag al copilăriei: „Vine, vine Primăvara!”. Ce-l mai fredonam cu mult drag! Nu mai vorbesc despre multele desene pe care le făceam la școală sau tot felul de creații simpatice la Lucru manual. Mi-ai amintit și de acele fotografii-felicitare pentru Ziua mamei. Așa stăteam cu toți serioși în poze. Nu știam noi de „selfie” sau de hlizeli în poze, cum am devenit cu toți „specialiști” de la cel mai mic, până la bătrân.
    Numai bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult de grija! Sunt impresionata. Vin cu vești după ce se termina sau mai scade nebunia asta. Mi e dor de voi toți și abia aștept să ne regăsim. 😘❣️ Te îmbrățișez cu drag!

      Apreciază

Lasă un răspuns la Zuzu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: