Paștele copilăriei,

Azi, în zi de Paști, gândul, iar îmi fuge în spate. Paștele nostru, cred că întotdeauna s-a consumat la Turu. Nu-mi amintesc să fi fost altfel. Cum să vină Paștele fără familie, verde, liliac și ceapă din grădina, pentru stufat și mult așteptatul vin??

Acum mulți ani privind în urmă, unchiul Costel, fratele mamei, murise fără lumânare. Și mama, ce de obicei nu-i bisericoasă, atunci s-a comportat ca o habotnică. Eu și Nela, adolescente, am mers și am luat lumină de la trei biserici. Așa trebuia! Mama împărțea batiste albe și cutii de chibrite cu un bănuț în ele, în biserică, în timpul slujbei de Înviere. O altă formă de iertare și oferire a luminii pentru cel plecat..

Și nu era ușor, dar era frumos, trebuia să stai la coada, era puzderie de lume, primeai lumină de la vecinul tău, sfințenia venea din mână în mână. Trebuia să ajungi cu lumină la mormânt. Nu mai știu amănunte, de la o biserică a adus și mama lumina. Și drumul are povestea lui, cu ochii în flacără aceea mică, dar acaparatoare, cu ochii mijiți, nemaivazând altceva în jur, decât contururi de umbre vagi, când ceasul era trecut de doi’spe, părea un drum inițiatic. Dar păzind-o să nu se stingă – flacăra – am intrat fix într-un stâlp metalic subțire de pe trotuar. Mă durea lovitura primită și ochii nu puteau zării nimic în jur, dar părea ceva misterios, magic și mai puțin lumesc. Oare ce voi fi greșind?? Poate că nu credeam, din toată inima, în ce faceam.. poate îndoiala..

Intrarea în cimitir mi-a produs o mare uimire. Din fiecare mormânt se întindeau raze de lumină. Candelele aprinse pâlpâiau la capetele blajinilor. Și locul nu era fioros sau gol. Erau – puzderie de oameni ce aduceau lumină celor plecați în lumea cealaltă. Fusese curățit în ajun, era plin de flori și ramuri de copăcei. Era însuflețit locul și nimic nu mă va convinge că nu era așa.

Asta-i latura noastă mai puțin lumească sau dimpotrivă..

Dar după ce duceam lumină la ”ai noștrii” ne reîntorceam la biserică și asistam la slujba de Înviere. Trebuia să luăm Paștele.

Tradus din greceste, paștele, ca și cuvânt, înseamnă trecere. Oare trecem prin credință, în bunătate, spre lumina interioară?? Simbolistic, „Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi.. acesta este sângele Meu, care se varsă pentru voi..„, este bucuria Învierii cu care ne binecuvântează Domnul. Nu??

Și când eram mici-mici, mai totdeauna, eu și Nela, primeam de Paști ”aceiași” rochiță, (ne luau rochițe identice, se vedea că suntem surori de la o poștă), mărimea fiind diferită. Era surpriza ce-o așteptam cu emoție, în fiecare an. Fiind primăvară, erau niste rochițe de stofă, un pic mai grosuțe, cu câte un mic volănaș și o broderie delicată. Eu mă simțeam prințesă. Aveam și pantofiori roșii de lac. Nela avea o mică problemă, îi primise cu două mărimi mai mari. Pantofii ni-i lua tata, de la Bacău, atunci când ajungea, complet ocazional, cu ceva treburi de serviciu. Din mijlocul câmpiei și până la Bacău e cale lungă, n-a avut cum să-i schimbe, a rămas să-i crească Nelei piciorul.

Luam Paștele, curățiți, cu hăinuțe noi, cu veselie și apoi acesta, rămânea agățat în liliacul din pragul casei, cu brazda de „verde”, fierul și roșelile sub el. Toate într-un amalgam, să ne dea putere, în credință. Noi copii nu cred că înțelegeam, dar copiam ritualul, căci și noi eram bucuroși. Era o veselie ce ne făcea să trepidam. Ouăle roșii, colorate erau pentru noi bucuria supremă. Ciocneam și roșeam în obraji, voiam să avem cel mai tare ou.

Stufatul de miel, cu usturoiul înnodat, drobul plin de verdețuri proaspete și cozonacul uns cu ou mult și zahăr presărat – să aibă față. Acestea țineau isonul ouălor roșii, de Paște.

Toate acestea le păstrăm și acum, cu sfințenie. Încercăm macar…

Sursa foto: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “©Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate”