Bâlci în vară până-n seară..(2)

O altă zi de bâlci, o altă poveste..

Și toată lumea noastră atunci, în zilele acelea, se învârtea în jurul bâlciului, ca intr-un carusel. Eram cuminți să ajungem la bâlci, în bâlci eram cuminți să primim te miri ce. Seara ne întorceam din bâlci cu gândul rămas la vreo tarabă sau o estradă de circ, la vre-un ineluș sau la câteva alvițe. Ne propuneam ca a doua zi să ni le luăm cu mărunțeii strânși și tot așa. Dimineața ne sculam cu noaptea-n cap și gândul dus în bâlci era. Spre prânz se auzeau, cumva în surdina, de departe, sunete dinspre bâlci și noi începeam să batem nerăbdători din picior: ”Când mergem în bâlci, mai e????”

Și pe înserat, zilnic, iar băteam aleile bâlciului.

De mare anvergură în bâlci erau tiribombele. Cum intrai în bâlci, de la înălțimea copilului le zăreai ”creștetul”, fie că erau înfoiate sau nu. Erau câteva tiribombe, din care înfloreau scaunele, iar muzica se revărsa inundând fonic împrejurul. Eiii si ce descriere să le fac??? Lanțuri lungi de trei-patru metri, scaune metalice, dar și corpul propriu-zis al tiribombei, cu motorul ce învârtea măgăoaia, desenat în fel și chip. Erau desene cu sirene, care mai de care, mai dezbrăcate, mai colorate, erau și cu balauri ce aruncau foc pe nări, lăsându-ti să zburde imaginația, erau becuri vopsite și difuzoare – boxe mari, ce sculau sufletu’ în tine.

Tiribomba medie

Și de când mă stiu, de tiribombă mi-a fost frică. Părea că această caracatiță te aruncă în aer cu brațele-i lungi, încercând cumva să te piardă. Când cineva de lângă se agăța de scaunul tău, ca o ultimă frântură de real, rotindu-te, învârtindu-te, jocul devenea și mai periculos. Fie și privit…

Nu m-am dat decât o singură dată, într-o tiribombă mai mică, nu în cea mare și atunci am avut ghinionul, în picioare – să am niște saboți cu tălpi de lemn. Și nu mi-am putut trăi spaima de-a fi în aer și-n tiribombă, caci mai mare era spaima să nu scap în capul cuiva un sabot, așa rigid și la viteza aia amețitoare mai că-l omoram. Șii în mirajul bâlciului mă și vedeam arestată – cu alai – asta țesea mintea mea de adolescentă, parcă.

Bâlciul era populat cu o grămadă de călușei sau parașute sau cicrice, toate învârtindu-se până amețeai, chiar și privindu-le. Erau și carusele și valurile mării, iar noi copii strângeam o vacanță întreaga, bănuții, să-i avem de bâlci. Era singurul moment în care ne simteam ”mari”. Puteam cheltui niște mărunți, pe ce ne doream, după ce primeam acordul unui adult și ne supraveghea tranzactia. Nu a fost așa la voi??

Caruselul masini_figurine și animăluțe, numai bune pentru copiluți

Copii urcau în diversele mașinării, părinții rămâneau jos, urmărindu-i cu privirea, însoțindu-i, făcându-le cu mâna, ca și cum își regaseau propria copilarie. Sau poate unii își luau la revedere de la aceasta. Ce vor fi făcut oare??

Erau și bărcile, o altă atracție a bâlciului. Bâlciul cu barcile ce se dădeau peste cap, ce amintire! Se oprea lumea-n loc, erau chibiți pe margine, se numărau rotațiile, trepida barca si trosnea din încheieturi. Se faceau întreceri.

Bărcuțele copiilor..

Te împotmoleai în mulțimea de oameni ce mergea în ritmul său pe aleile bâlciului. Erau mulțimi ce se deplasau zgomotos de la o atracție la alta. Și erau voci și muzici întrepătrunse. Era un zgomot de fond cu care trebuia să te împaci…

Erau țiganii ce vindeau vată de zahar, pe băț, dar și unii ce frigeau floricele de porumb la foc, acolo sub ochii tăi. Mere caramelizate, vata pe băț, ce îți poftea inima?? Pe tăciuni încinși, plimbau o tavă și sub ochii tăi înfloreau floricelele, într-un dans săltăreț și amețitor. Ce credeti că poate fii mai minunat???

Pitica, când era bolnavă de roz, in bâlciul copilăriei ei. Remarcați la gât salba, aproape terminată de turta dulce, da?

Eii, dar era și vremea porumbului fiert sau copt. Mamaia nu ne lua niciodată, așteptându-l pe al ei, din grădină să se coacă. Și, ca să nu ne smiorcăim întotdeauna, invariabil, ne sătura bine, înainte de bâlci. Eram mâncate, dar oricum ne îmbătau aromele bâlciului.

Și ce drag ne era bâlciul nostru, cu toate.. bune și rele. Bâlciul cel de toate zilele, și povestea continua.. (va urma)

Puteți reciti:

Mergi în balci??

Bâlci în vara până-n seară (1)

Sursa foto si foto reprezentativă: arhiva personală.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate

24 de gânduri despre „Bâlci în vară până-n seară..(2)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce rememorări sublime! Cu tiribomba din copilărie m-am reîntâlnit în urmă cu vreo zece ani. Am vrut să mai trăiesc aceleași emoții, dar mi-a fost prea greu să ocup scaunul, iar jandarmii din apropiere mi-au dat de înțeles că trebuie să renunț. Așa că ringhișpilul copilăriei a rămas doar în dulcile nostalgii. Pentru care îți mulțumesc și de această dată!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu stiam ca-i zice si ringhișpil. Suna ”altfel”. Ce interesant! Mie mi-e frica. 😛 Imi raman toate celelalte, (asta-i consolarea mea). Ma bucur sa retraim insa ”dulcile nostalgii” cum frumos ai spus. Multumesc si eu. O zi buna, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Noi nu aveam balci… Insa in fiecare seara la bunica, toata strada (ulita) staea ”la foc”… Baieti, fete… jucam flori fete sau baieti.. Desigur, era un motiv pt ”a pune mana”.. aduceam casetofoane, era nebunie pana tarziu in noapte.. Jucam prinselea.. Ce vremuri…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eiii ce nebunie era atunci. Probabil nu erați chiar mici. Casetofoane nici vorba! 😁
      La noi bâlciul era o joacă copilărească, însoțiți de părinți, bunici. 🙂
      Dar sunt de acord, „ce vremuri”! 😄

      Apreciat de 1 persoană

  3. Nu prea am fost pe la astfel de evenimente. Mi-a facut o deosebita placere sa citesc povestea ta.
    Mi se par pline viata, culoare si bucurie. Culegi impresii cat pentru un roman intreg! 🙂
    Multumesc, draga Ina! Un final de saptamana plin de frumos! Pupicei!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pai la tara nu-s prea multe evenimente și orice intalnire și dacă nu era, devenea un eveniment. Ce-i drept, și acum mă bucur de sărbătoarea din bâlci, dar mai ales de „autentice”. S-a transformat într-un mic kitsch. Și noi ne-am transformat. Eu mi-am cumpărat 6 străchini de la olari, dar nu prea mai au multa căutare. Nici fotografii nu mai au ” ca’tare”, cum ar zice mamaia. Și na.. e altceva acolo și ochii de copil iubea tot ce avea atunci sub priviri. 🙂 Mulțumesc frumos și eu pentru tot! Weekend frumos!! Pupiciii ❤️😘

      Apreciază

  4. Ce amintiri frumoase! Bâlciurile erau adevărate evenimente în viața comunităților. Dacă noi, copiii, eram topiți după distracții și dulciuri, cei mari erau cu alte socoteli. Cumpărături de sezon. Ai descris exact „tentațiile” după care erau topiți cei mici: acadele, halviță, inele, brățărele, fluiere și tot felul de jucărele, dar mai ales caruselele (comediile). Muzică și hărmălaie. Atmosferă… de bâlci! În satul bunicilor, bâlciul era de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. A doua zi începea școala. Într-un fel, era ultima distracție, înainte de începutul anului școlar.
    Numai bine, dragă Ina! Zile frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, Alex. La noi ținea bâlciul două săptămâni și avea „temeiul” de S’ânta Maria. Îți dai seama că zilnic mergeam în bâlci?? Aveam treabă nu gluma! 😁

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: