Soresciana (16)…

Este micul meu cadou pentru sărbătoriții de azi. La multi ani!! de Sfintii Petru și Pavel, cu sănătate și voie bună. Și pentru noi, ceilalti, cu drag..

Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
– Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

Cum?

Mă doare golul dintre scări
Şi golul dintre cuvinte
Şi dintre celule –
Atâta spaţiu pierdut
Şi care nu va fi arat niciodată.

Cum să mai fie belşug
Când lumea nu mai poate creşte
Din cauza păsărillor răpitoare
Care-o tot ciugulesc?

Nimic nu se poate umple
Bine de tot,
Nici măcar spaima.
Cum să mai fie belşug?

19 gânduri despre „Soresciana (16)…

Adăugă-le pe ale tale

  1. „Dă-te jos în cer,
    Prietene de-o viaţă,
    Te iau când revin.”
    Și sufletul va fi coborât? Eu tot nu l-aș fi lăsat.
    Iar versurile care urmează spun esențialul despre existenţa noastră:
    „Când lumea nu mai poate creşte
    Din cauza păsărilor răpitoare
    Care-o tot ciugulesc?”

    Apreciat de 1 persoană

      1. Simetrie

        Mergeam aşa,
        Când deodată în faţa mea,
        S-au desfăcut doua drumuri :
        Unul la dreapta,
        Şi altul la stânga,
        După toate regulile simetriei.

        Am stat,
        Am făcut ochii mici,
        Mi-am ţuguiat buzele,
        Am tuşit,
        Şi-am luat-o pe cel din dreapta
        (Exact cel care nu trebuia,
        După cum s-a dovedit după aceea).

        Am mers pe el cum am mers,
        De prisos să mai dau amănunte.
        Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
        Prăpăstii :
        Una la dreapta
        Alta la stânga.
        M-am aruncat în cea din stânga,
        Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
        Grămada cu mine în cea din stânga,
        Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
        Târâş, m-am urnit mai departe.
        M-am târât ce m-am târât,
        Şi deodată în faţa mea
        S-au deschis larg două drumuri.
        „V-arăt eu vouă !” – mi-am zis –
        Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
        În vrăjmăşie.
        Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
        Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
        Şi la prima răscruce
        M-am dăruit cu toată fiinţa
        Celui din dreapta. Tot aşa,
        Celălalt trebuia acum, celălalt…
        Acum merindea îmi e pe sfârşite,
        Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
        Nu mai dau din el muguri,
        Să stau la umbra lor
        Când m-apucă disperarea.
        Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
        Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
        C-am ţinut-o tot într-o greşeala…

        Şi iată în faţa mea iar se cască
        Două ceruri :
        Unul în dreapta.
        Altul la stânga.

        Apreciat de 1 persoană

      2. O stiu! Este la fel de speciala pentru mine, ca multe multe altele ale lui. 🙂 Imi place greseala mai mult decat perfectiunea imbatosata. 😛 O sa vad daca n-am si postat-o in blog…
        Oricum multumesc frumos! Ce bucurie s-o recitesc! Pupiciii

        Apreciat de 1 persoană

  2. Eu imi inchei ziua cu postarea ta! Multumesc mult, draga Ina!
    „Cum să mai fie belşug
    Când lumea nu mai poate creşte
    Din cauza păsărillor răpitoare
    Care-o tot ciugulesc?”
    Simplu si genial exprimat!

    Pupici si noapte buna! O saptamana frumoasa, draga Ina!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

Călătoriile mele prin lume și sfaturi utile pentru a ști cum să te ferești de înșelătorii

-awake but dreaming-

Simt.Trăiesc.Iubesc.

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Short Prose

Poetry and Prose by Gabriela Marie Milton #1 Amazon Bestselling Poet & Editor, Award Winning Author, Pushcart Prize Nominee

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe