Poveștile florilor..

.. acestei veri

Fiecare are o poveste.. E o poveste și a culorilor și a interacțiunilor și a familiei și a dragostei.

Floarea lui Piti, primită cu ocazia unei sărbători se simte bine. Am replantat-o, căci era într-un vas mic de plastic. Acum a devenit mai robustă, deși prin iarnă era cât pe ce s-o pierdeM. Vecina de vis-a vis, a văzut-o îmbobocita, printre celelalte, la ușă, pe sala de la intrare și a vrut s-o ferească, la dânsa în casă, de frig. Noroc că s-a răzgândit. A îmbumbit, iar în vară pentru noi. Și ne încântă..

Floarea leandru este moștenire de familie, de la mamaia. Mi-e foarte dragă indiferent ce-ar spune Nela. Ea zice că aduce ghinion leandru, să-l arunc. Eu refuz. Este leandrul copilariei mele, era uneori și bradul copilariei mele, de la Turu.

Mamaia îmbătrânind nu-l prea mai putea urni: de pe scările balconului, toamna în sală și invers, primăvara. Când l-am văzut într-un sac mare de plastic și a zis că-l aruncă, l-am revendicat. Are 40 de ani, dacă nu mai bine, eu îl știam acolo – dintotdeauna. L-am luat și l-am adoptat. El, cu toane, m-a adoptat mai greu. Îi plăcea aerul de Turu și nu mirosul de la mine, de asfalt, vara. Și deși ”mă uitam la el ca la soare” (zicere de la mamaia) nu înflorea. Acum ne-am împrietenit mai bine, ne bazăm unul pe celalalt și de când îl dau pe sală, la răcoare și el trăiește iarna acolo, într-o hibernare benefică, primăvara-i nu scos pe balcon, îmi arată frumusețea lui. Are un vas mare pe măsura dragului meu de el și al lui de mine. S-a uscat parte din leandrul vechi ce era cât genunchiul meu, cât gamba mea, dar au ieșit lastari noi din pământ și mă răsfață. E si răsfățul vostru acum leandrul meu_moștenire, nu????

Teiul este copacul copilăriei mele la Casara, unde mărginea toate aleile și erau destule. Tot cartierul era plin de tei și aroma lui în primăvara-vară, continuă să mă ‘mbete peste ani..

Noul tei este la doi pași de mine, la o casă în care cineva a deschis o mică terasă. Liniștită, calmă, umbrită frumos de acest tei mare. Este teiul diminetilor mele fericite de vară. Înmiresmează cu parfumul său străduțele mici din juru-i și pe mine mă face să mă agăț de el. Când mă apropropii îl adulmec fără să-l văd, apoi îi zăresc câteva ramuri, apoi îmi amintesc că n-am o punguța să culeg flori. Apropiindu-mă sunt cu nasul în el, pun flori peste pachetul de mâncare, ferindu-mă de priviri curioase și de albine. Cu capul în tei culeg câte-o mâna de tei în fiecare dimineață și în iernile friguroase am motiv să-mi gândesc teiul, înverzit înfrunzit, înflorit, nu???

Sursa foto si foto reprezentativă: arhiva personală;

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate”