Visur și Gnaal

Despre inimă albastră cum scrii?? Voia să-și amintească.

Privea din întunericul ce-i oferea liniște și anonimat. El n-o bănuia acolo. Și se purta firesc, nu se controla și ei îi plăcea să-l vadă alergând de ici colo ca și într-un maraton, fara oprire. Uneori sudoarea se aduna pe fruntea-i lată, alteori se împiedica. Erau momentele pe care ea le savura. Îi plăcea firescul lui. Ori se ștergea în viteză cu palma ori își ținea în palmă piciorul frecționandu-l. Îndepărta obiectul din calea-i și fără alte gesturi în plus se reapuca de treburile lui. Nimic nu-i schimba regulile și nu trăda vreo emotie. Era un metronom.

Ea boțită, respirând regulat să nu se dea de gol, se ‘nvățase să-l privească cu orele. Stătea cât mai chircita și doar ochii galben-verzi-albastrii-caramizii îi puteai vedea dacă stăteai lângă ea. Mici fulgere. Mirosul de umed din labirint era apăsător. Ea nu era nici tristă nici veselă, ci curioasă. Tiptil se întoarse acas’. Se strecura încet pe coridoarele pline de vegetație. Își schimbă culoarea și-și dădu jos lentilele de contact. Le așeză cu o grijă uimitoare într-un fel de seif ciudat. Ca și cum ai pune fise într-un aparat. Oglindindu-se în geam era un fluture frumos colorat. Relieful din jur era ceva nevăzut, neștiut, neînțeles. Jocuri de linii, de stări, de fractali. Totul era așa armonios. Când îl gandea pe el, acum îl „vedea” tot un fluture, ca și ea. Își închipuia o duioșie a bătăilor lui de aripi, un puf altfel și o amplitudine a aripilor cumva, ce ei îi placea… Dar sigur, asta dacă și el ar fi putut trece bariera timpului, spațiilor ca ea.. Oare putea cumva sa-i procure și lui acele lentile?? Un fluture n-ar fi gândit asta… nu putea, dar eA, da.. Fluturele trebuia să se oglindească în micul lac de pe ERA și mai ales să aibă curajul să intre în el. Atunci avea loc transformarea și ajungea om pe ATA cu acele lentile de contact. Seiful oferea putere lacului. Avea nevoie de lentile. Cu ele mașinăria te ajuta să faci saltul în timp și spațiu. Numai cu ele avea ocazia să vadă lumea magică, alta decât cea în care trăise ea.

Ar fi putut descrie, dar n-ar fi putut face, ce reușea el. Și era ziua 18 din luna Nopții_blânde, când înmugureau salcamii argintii. Zilele erau lungi și verzui. Astrul zilei blând și luminos, Eton strălucea cald ca un opal.

Antenele ei „fluture”, aveau boboci. Era semnul îndragostelii. Pelegrinarile ei o afectaseră..

El nu avea o fată_pereche_tornadă ca toți ceilalti. El voia să-și facă treaba și atât. Își amintea ziua aceea, când n-a mai putut s-o privească pe Zela, la grupa mare de instrucție. Ea l-a luat de gât și el a zgariat-o să scape, tremurând. Era o emoție și acum plângea uneori amintindu-și-o. Zela s-a mutat în Detla și el n-a mai aflat nimic de ea.

Uneori simte că e ciudat, ar vrea să poată mirosi părul unei fete, dar nu s-a întâmplat. Azi s-a împiedicat ieșind în viteză, val-vârtej neașteptat pe culoar și ceva s-a miscat în balansoarul mov din canalul de la hubloul lor. Îl știa acolo zgâlțâindu-se când adia, era locul de unde el auzea oceanul în surdina. Altădat’ i s-au părut sunete de gânduri acolo. Mirosea a fată! Să fie o fată acolo i se părea imposibil. Nu aveai ce să faci acolo. A ieșit intenționat și a intrat în balansoarul mov. Era! A văzut-o față schimonosită și niște ochi galben-verzi-albastrii-cărămizii speriați, uimiți, bulbucați, înfloriți. Nu i-a cerut decât scuze și de frica mirosului ei s-a îndepărtat, cu ochii plecați, fugind aproape. Gândul i-a zburat la Zelda mică, cum și-o amintea de nenumărate ori.

Și de atunci, deși n-o vedea, era bine camuflata, ea era acolo. Inima lui nu mai bătea cu putere ca în primele dați când o afla în preajma-i. O scanase de atâtea ori.. ea neștiind asta. Ea se credea ascunsă și chiar era. El bănuia că doarme acolo. Nu putea înțelege ce face acolo ore întregi. Nu înțelegea de ce pierde vremea. Oare și citea?? Și gândul lui poposea ades la ea, la ochii fulger. Se împiedica mai des. Și-a propus să fie mai atent și era.. dar la fata. Odată a văzut puțin din galbenul pielii ei prin hublou și s-a mirat. Instantaneu a vrut și el să încerce culoarea și pielea lui a împrumutat-o. Imediat ea s-a înverzit, el a făcut la fel. Când rozul a îmbrăcat-o el a copiat-o, iar. La culoarea ciclam ea i-a ieșit în cale râzând: sunt Gnaal, tu?? El, bâlbâindu-se a șoptit doar ușor: Visur. Când ea a mai ras  el s-a îmbrăcat în gri. Ea l-a copiat. El a fugit pe coridorul umbrit emoționat. N-a mai privit-o, dar s-a ascuns în locul drag ei urmarind-o prin hublou, cum făcea ea ades. Gnaar a înmărmurit stând în locul lui. Singura, în mijlocul spațiului lui. Neputând face ce făcea el,  s-a apucat doar să-l  imite, dar numai după un timp, când a trecut surpriza. Era un dans aproape. A fost momentul în care el a fost vrăjit. Încet, pas cu pas a revenit lângă fata. Timid. Făceau împreună treaba, sincronizandu-se ca într-un dans.

Ea pleca ades, trecea prin culoarele labirintului verde, găsea lacul Osup și o pierdeai în zare..

El începuse s-o aștepte nerăbdător. Când venea, ea nu se mai ascundea. Îl ajuta, „dansând” cu el, în timp ce el trebăluia. Se întâmpla ades ca aroma ei să-l învăluiască, ba chiar și părul să-i biciuiască umeri. El tresărea, locul acela al pielii capăta culoarea ei și ea zâmbea lung. Ochii ei fulgere îl învăluiau într-o privire miere. El timid lăsa ochii în jos și muncea mai cu sârg. Ea abia se putea tine după el. Realizând își încetinea mișcările.  O urmărea când ea pleca, dar teama necunoscutului îl reținea pe loc. De câteva ori și-a înmuiat picioarele în Osup, dar cam atât. Ea pleca liniștită și nu înțelegea de ce revine. Nimeni nu se întorsese așa des aici. Toți voiau să vadă desfășurarea de timp și spațiu.. Ea se cramponase în coridorul acela. Flutura veselă după ce renunța la lentilele monezi. Îi crescuseră muguri. Fluturii ceilalți nu înțelegeau ce floare o zăpăcise, erau circumspecți, dar nu o judecau. Culorile ei erau mirifice.

El era neliniștit. Ea nu mai apăruse ieri. Când a revazut-o, a lăsat totul baltă și ca într-un basm a împrumutat culoarea ei,  dar a transformat-o instantaneu într-un curcubeu în timp ce-o privea. Era semnul iubirii înflăcărate și el nu se mai putea ascunde de ea, de cei din jur. Ea jucăușă se făcu instant ca el, dar nu știa motivul culorilor. Mierea privirii ei îl debusola și acum ca la început. Dar învățase să o poată privi din când în când. Sfios, era clar îndrăgostit de fată. Când el lucra și-l însoțea, ea fredona în surdina imitând sunetele oceanului sau ale unei pasări sau ce-o fi fost.. În jurul lor se stârneau mici tornade pline de flori colorate stârnite de sincronul lor. Ea era fermecată și fermecătoare. Uneori câte o tornada stârnită de ei, îi amețea.. Înghițindu-i. Se regăseau într-un câmp de culori. Îmbrățișați, pierduți unul în celălalt. Câmpul acum se colora ușor în culorile pielii lor. Dar treptat se regăseau, câmpul își revenea și el. Dar întotdeauna pastra o amprentă a lor. O amprentă de stări, mirosuri, idei, vise, gânduri.

Se aude o sirena in departare…

E ceasul! Alarma!! Se întinde spre noptieră, încearcă să-și regăsească povestea_vis printre genele mijite. A fugit!

.

Am vrut să particip la concursul anunțat de Florina, (pe blogul ei, pe care vi-l și recomand) aici. Dar cum universul are alte planuri cu noi, n-a fost să fie și iata, vă bucurați voi, acum, aici de prima mea bucățică de ficțiune.

.

Sursa foto reprezentativă: Pexel.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar si a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres.Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.

20 de gânduri despre „Visur și Gnaal

Adăugă-le pe ale tale

  1. O altă iubire… de vis 🙂
    Te-am citit însă și pe tine, și pe Florina și nu știu de ce-i ziceți ficțiune, chiar am crezut că-i alt concurs… 😀
    Cred că „ficțiune” vine de la faptul că ați vrut să inventați o poveste care să nu fie reală 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. M-am delectat cu bucatica ta de fictiune si mi-a prins bine, chiar asa, la ceas de noapte!
    Esti chiar surprinzatoare, draga Ina cu un vis atat de frumos colorat!
    Un weekend minunat si plin de inspiratii sa ai! Pupici! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  3. Am privit și eu prin ”ochii galben-verzi-albastrii-caramizii”, într-o lume interesantă și inedită, care m-a fascinat. O dovadă că imaginația ta poate crea și alte povestiri fantastice pe care să le savurăm cu ochii larg deschiși.
    Week-end plăcut și frumos îți doresc, Ina! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: