Pierdute în timp.. Pierduți în timp??

Lucruri, meșteșuguri și meserii pierdute sau pe cale de dispariție… Amintiri, simtiri, vise – pierdute??

Ele se pierd sau noi ne pierdem, în timp, timpuri??

Nu vreau să vă obosesc, vreau doar să ne amintim împreună, să ștergem de praf.. Timpul a pus praf peste ce am trăit, folosit și chiar pe ce am simțit. Vă încumetați să ne întoarcem zâmbind, înapoi, doar să ne amintim, să trecem în revistă, să ne jucam chiar??

Vă mai amintiți oare??

Mai stiți sticla de lapte, cu gura largă, chiar din sticlă?? Se formau cozi mari la alimentarele unde se vindea lapte. Te trezeai în miez de noapte, cu gând să pui sticlele la rând. Găseai un șir de sticle și unele chiar cu banii în ele, așteptând cuminți aprovizionarea.

Marmelada, borcanele cu șerbet, de diverse culori – ce construiau aproape un pisc de munte lângă un stalp din magazin – ce să povestim?

Sifonăriile și sifoanele vechi vă spun ceva?? Mie da. Ne duceam cu drag la Lucica, să umplem sifoanele si ne duceam în grup, în liotă.. Era o doamnă respectabilă, pe care noi copii ne chinuiam s-o salutăm primii, doar era un eveniment când o intalneam, când ajungeam la ea. Mi-o amintesc cu un coc neschimbat, ”croissant”, strâns bine în agrafele vizibile, ici colo. Dar nu persoana era cea mai importantă, ci mașinăria de acolo. Cu niște butelii, roti, curele, apă, ceva coșuri de plasă, ne lua ochii. Culca cu duioșie sifonu’, cu fundul în sus, îl sprijinea de sortul mușama si apăsa ceva pedale, manevrând și niste comutatoare. Eram vrajiti. Era plin sifonul și noi veseli nevoie mare. Plecând, pe drum puneam gura pe gura sifonului, beam, ne stropeam, ajungeam acas’ cu el juma’te. De câte ori bulele și acidul nu ne înlăcrima, dar ce fericiți eram și ce zeița ne părea Lucica…

Tocul cu penițe din clasa intaia, cu sugativa de rigoare, ba chiar și stilourile chinezești cu penițe de aur și pompita de alimentare, cu banala cerneală, cumva ceaușiste? Dar călimara – sticluța cu cerneală v-o amintiți?? Off cerneala ce aproape o beam, așa des o schimbam…

Dar de ziarele în format mare, ce mai știți?? De difuzor, de ceasurile mecanice și ceasornicarii ce aveau ocheanul aproape lipit de un ochi, ce sa povestim?? Dar la voi mai există geamurile și geamgii?? Nu au fost închiși, falimentați de termopane??

Cismarii ce reparau orice și chiar la dorința clientului! Cuseau, lipeau, caputau. Puneau pe tocuri plachiuri metalice, cu care țăcăneai, pe trotuar, nervii oricui…

Vitrinele vechi cu oglinzi, în care se desfăta te miri ce, le mai știți? Și bibelourile asemenea, vechi. Vă amintiți peștii de sticlă??

Pickupurile geamantan, pe care ne urcam cu drag să ne învârtă si pe noi. Si plăcile negre, ușor zgâriate, nu mai zic de stilurile și muzicienii perioadelor trecute.

Seturile de pluș, carpete de perete gen „Răpirea din Serai”. Off ce modă și ce strădanie să o ai, căci nu se găsea. O aduceau vaporenii, parcă (și câte puteau aduce și ei, o lume??).

Centrul fotografic de la oraș, unde poposea orice alai de nuntă din zonă, în ideea de a-și păstra amintirile, cu decorurile de acolo, zorzoanele, reflectoarele acelea, mai exista în memoria cuiva??

Eleganța, costumele de damă sau bărbătești, croitoriile cu ștaif, chiar de cartier, câte îmi spun.. Pălăriile pe comandă și pălărieri artiști. Tocile pentru femei sau alte ”fistichii” de pus în/pe cap, dar și voaletele.. Și acum doar curțile regale au în ”ținuta obligatorie” aceste repere, nu?

Ghergheful (un fel de lucru manual – cum îl stiu eu), războiul de țesut cu suveica și ițele lui, preșurile țesute la țară, cusăturile, fețele de masă cusute cu muște? Lucrate mai ales în fața porților taranesti, pe băncuțe sau scaune, când nu erau sărbători și numai după ce potoleai bătătura. Dar fețele de masă brodate, mileurile de lasetă vi le amintiti?? Se mai poartă?? Sunt aruncate?

Împletiturile de coșuri pentru piața le-ați mai văzut?? Acum, doar dacă mai e o serbare/ sărbătoare a orașului și mai vin – de te miri unde – meșteșugari, îți mai poți procura un coș împletit.

Droaga cu măgăruși (un fel de căruță mică, ca a cailor, de dimensiuni reduse) a ramas si ea doar în amintirea mea.

Au devenit rarități. Voi ce mai știți??

Si pe lângă toate astea, copilaria și tinerețea a fugit cu naivitatea și fragilitatea și delicatetea noastra.. Nu??

Sursa foto reprezentativa: arhiva personala, prelucrata de E.C.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.

33 de gânduri despre „Pierdute în timp.. Pierduți în timp??

Adăugă-le pe ale tale

      1. Asa erau si-n Bucuresti, stiam citeva prin Centrul Vechi de cind lumea. Alea nu mai sint. Nici n-am intrebat, ce-i drept, de altele… Dar am vazut ca argintul se vinde acum in mall-uri si la tarabele de la metrou 🙂

        Apreciat de 2 persoane

  1. De toate cele imi amintesc. 😊 Droaga – n-am stiut ca asa se numeste – am vazut numai la tara.
    Imi amintesc dugheana de unde cumparam bors – de sarbatori era coada, nu gluma! si de „Zmeura! Zmeura vindem” imi amintesc; si de vanzatorii ambulanti de ibrice si ceaune; de omul care umbla prin cartier si striga „Reparaaaam umbrele! Umbreeeele reparam!” si de cei care strigau ca vor sa cumpere haine vechi.
    Geamgii – in adevaratul sens al termenului – nu mai sunt in Bv, dar in magazine mititele poti comanda geamuri (eu stiu doar unul, unde fac si rame pentru tablouri si/sau inrameaza, dupa caz).
    Sunt cizmari prin oras, dar nu prea aproape de mine, asa ca ce pot repar singura.
    Cosuri impletite n-am mai mai vazut, de vanzare, in piata, dar sunt cei care vand diverse obiecte din lemn: linguri, mojare etc. si maturi din nuiele (tarnuri).
    Ca de acestea imi amintesc acum, pe repede inainte.
    Am si cateva ceasuri mecanice in colectie (si unul cu cuc) 😊 Si multe mileuri! (cele mai multe sunt nefolosite, pentru ca mama nu prea folosea). Cat de mult imi placea razboiul de tesut! O verisoara a tatalui a vrut sa-mi dea unul (imens!) dar la acel moment nu aveam unde sa-l pun, nici macar demontat. Am pastrat, de la una dintre bunic, rama pentru facut plapumi! 😊 Una singura am facut, si am rama de aaaaani!
    Sunt cizmari prin oras, dar nu prea aproape de mine, asa ca ce pot repar singura.
    Gata! Te las! 😊
    Weekend frumos in continuare! Pupici! ❤️

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ce bine-ar fi, un reparator de incaltaminte am si eu la doua blocuri de mine, si-i merge bine si, din fericire, rezista, caci mare nevoie e de el!
      Dar e greu azi, in lumea lucitoare in care traim, sa te mai remarci prin ceva manual, simplu si util…

      Apreciat de 2 persoane

      1. Toți avem nevoie și de cizmari, încă. Deși am inceput sa aruncăm când se strica.
        La noi, azi, nu mai are preț lucrul manual. Să trăiască industrializarea! Eu sper sa realizăm și să ne întoarcem spre natură, spre pamant , spre om. 😘❤️

        Apreciat de 1 persoană

      2. asta era și speranța mea… cu omul nou, bla bla, dar mi se duce pe măsură ce trec zilele pandemice, în loc de întoarcere la natural, parcă a devenit o goană și mai nebună după o falsă supraviețuire „normală” 🙂

        Apreciat de 1 persoană

    2. Oho. Borș, venea o doamnă în vârstă cu o plasa grea de rafie. Avea abonați si-ti punea sticla la ușă. Banii îi primea in avans sau erau sub sticla. Ceasuri am și eu, dar locul unde era ceasornicarul pietii a fost evacuat acum ceva ani și au apărut termopane și afaceriști obișnuiți. Despre război de țesut nu am mai văzut de zeci de ani la cineva. S-a renuntat, cred.
      Mulțumesc de gânduri, rânduri! O Duminica frumoasa! Pupiciii, Diana. 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  2. De toate îmi amintesc și eu cu dulce nostalgie, dar după meseria mea mi se rupe inima. Foarte rare sunt motoarele care se mai rebobinează (de la mașina de spălat, frigider, aspirator). Acum se aruncă și se cumpără electrocasnice noi, că-i mai rentabil (?).

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cred ca toate aceste faine amintiri realizate de mâinile harnice si dibace, prezentate de tine în acest superb articol al vremurilor de generatia aceasta uitate, înca mai supravietuesc în satul meu natal sau prin cele din împrejurimi, însa cred ca sunt cam pe cale de disparitie, iar acest fapt parca provoaca o stare de nostalgie, regret si DOR dupa aceste capodopere naturale, origininale românesti, care simbolizeaza si este „Marca” întelepciunii acestui popor neagresiv, rabdator, smerit, asuprit, si batjocorit de mii de ani de catre vrasmasii pacii, omeniei, dreptatii, justitiei si Iubirii de AAAE.
    Merci pentru calatoria memoriei, spirituala, aspatiala, atemporala în trecutul arhaic, rustic, minunat, al magiei basmelor, traditiilor si¨Întelepciunii elevate, ignorate, batjocorite, neglijate, uitate, al tineretii fara batânete si Vietii fara de moarte
    O duminica Luminata,binecuvântata cu bucurii, pace, sanatate si fericire, alaturi de toti cei apropiati de Sufletul tau frumos, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Sper ca nu de tot! Nu am inteles niciodata cum a fost posibil un astfel de declin. Sunt atat de multe cauze, adica este cumva un cumul, dar tot nu inteleg cum oamenii au inceput sa alunece in uitare astfel de idei, care erau chiar viata lor.
    Am fost foarte departe de viata la tara, asa ca nu pot cu adevarat sa spun ca inteleg ceea ce se intampla acolo, dar chiar si asa… Pana la urma, oricat ar suna de prozaic, poate sa fie si un fel de lene. Pentru ca acele lucruri pe care le-ai amintit, presupuneau pe langa imaginatie si talent si multa munca.

    Multumesc pentru articol, draga Ina! Pupici! 😘❤️

    Apreciază

    1. Societatea se modernizeaza. A apărut societatea de consum. Și educația pe alocuri. Nu se mai pune preț pe ce-i într-adevăr valoros, natural, manual, etc. Și e mai greu să faci plăcintă in casa decât să iei de la cofetărie. Și cine își mai coase o lenjerie?? Îmi amintesc că mama avea o prietenă și ne-a făcut o lenjerie cu colțunași atât de grea. Acum poate și dacă vrem nu avem timp. Suntem și pe fugă, am pierdut liniștea și pacea, siguranță de atunci. Multe au provocat schimbarea. Acum ar trebui s-o luam în sens invers, da redescoperim ce a fost bun și bine in trecut. 🙂
      Mulțumesc Suzana! Săptămână buna! 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  5. Cum să nu-mi amintesc, doar cu ele mi-am petrecut copilăria și adolescenţa, chiar și mai tarziu. Mai păstrez într-un sertar niște mileuri macrame și o faţă de masă chilim. Nu le-am cusut eu, n-am fost în stare. Uneori îmi place să le privesc și nu știu ce mi-e mai drag, frumuseţea lor sau amintirile stârnite.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Am și eu scoarța de la tara și nu am unde s-o pun. Niste macrameuri la fel.. prin sertare și dau de ele când caut ceva acolo..
      Ne sunt dragi ele, frumoase, nimic de zis, dar-s înfrumusețate și de mâinile ce le-au lucrat și de care ele ne amintesc.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Imi amintesc de ele, uneori chiar cu o urma de nostalgie care, in general, nu ma caracterizeaza. De exemplu sifoanele – tata ma trimitea sa le umplu, era intr-adevar fascinant procesul si amuzante meciurile cu sifon din strada. Sau painea aceea fierbinte de la „Cuptorul de Aur”, pe care o imparteai cu tovarasii plin de incantare, dupa atatia ani de paine tare ca piatra de dinainte de ’89. Sau TEC-ul si fresco in culori imposibile. Si cate si mai cate, din anii ’90, colorati si plini de verva. O nostalgie mare, recunosc, o am pentru muzica acelor zile, atat de superb de diversa, in opozitie cu ceea ce se intampla azi – doua trei ritmuri lesinate.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Daaa! „Cuptorul de aur” l-am descoperit mai mare. Dar când ne duceam după sifoane mirosea a pâine proaspăt coapta de la fabrica de pâine din apropiere. Despre aromele copilăriei cred că ar trebui alt post. De sucuri aceeași poveste. 🙂
      Muzica noastră eu zic că a avut voce, nu țâțe (scuze🤭).
      Mulțumesc Ana! 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  7. Mi-a făcut bine să-mi amintesc de unele din cele enumerate de tine. Am crescut, ca să zic așa, în casă de croitor și m-am uitat ani întregi pe Neckermann-uri de parcă erau cine știe ce minunății…

    Apreciază

  8. Câtă dreptate ai, dragă Ina! Mi-ai trezit atâtea amintiri dragi, care mă fac să realizez că au trecut destul de mulți ani. iar nostalgiile noastre sunt realmente dintr-o altă lume, din care s-au păstrat atât de puține… Multe, foarte multe au dispărut, altele mai sunt păstrate doar prin case mai bătrânești, pe la părinți sau bunici în vârstă, iar altele au fost înlocuite cu „minunățiile” ultimelor generații. Cred că aș putea să-ți scriu aici mult, mult de tot, căci îmi e tare dor de oamenii dragi de demult, de lucrurile acelea simple și frumoase, cu care am crescut și ne-am bucurat. Cum frumos ai amintit de sifoanele grele, din sticlă, de demult.
    Mi-am amintit de tocuri și de stilourile din primii ani de școală. Ce mult îmi plăceau, mai ales când le scoteam noi, din cutie. Acum 2-3 ani, am găsit la părinți, într-un dulap, o călimară veche cu cerneală Student. Ții minte că era cea mai bună pe vremuri? Și nu costa chiar puțin. Era într-o cutie de carton și nu fusese deschisă niciodată! Am fost tare curios dacă mai e bună de ceva. Știi ceva? După atâția ani de zile, era la fel de grozavă. Mi-au căutat stilourile mele dragi și am scris cu ele, folosind cerneala cea veche. Toate celelalte cerneluri din casă, îmi venea să le arunc, atât de mediocre calitativ erau, cu tot numele lor „de firmă”. Și ce culoare intensă, perfectă!
    Tot de la părinți, de la țară, mi-am recuperat ceasul de masă Slava, pe care tata mi l-a cumpărat când am plecat la liceu. L-am dus la un ceasornicar bătrân, care mi l-a curățat și uns bine, spunându-mi că e un ceas încă foarte bun. L-am pus pe birou. Așa îmi place cu ticăie. Și să-l întorc în fiecare seară…
    Sunt nostalgic rău!
    Sărut mâna și numai bine, dragă Ina! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Alex mi-ai amintit de celebrele ceasuri de masă.. da, Slava era.. cat de bine! Și cernelurile noastre, le aveam și pe pereți și pe mâini și pe fata, evident. 😁 Eu cred că nu-i rău să fii nostalgic, din când în când. Mulțumesc! O zi buna! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Short Prose

Poetry and Short Prose by Gabriela Marie Milton 2019 Author of the Year at Spillwords Press and Author of Passions: Love Poems and Other Writings

Gânduri rebele

Adevărata graniţă a libertăţii este gândirea. - Juliana Mallart

DAVID OAKES - IMAGES.

An Occasional Diary of Everyday Life and Travel in the U.K. and sometimes elsewhere

La o „ceașcă” de carte cu Naty Budu-Grati

Citesc din plăcere și recomand cu drag.

a sophisticated woman

vise de cristal

D'ale lui mutulică

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

De-ale vieții cu Irina

Gânduri în cuvinte

Cugiria

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

cocinaitaly

comida italiana

Istoria cu Mari

"Ma misc intre Dumnezeu si neamul meu" - Petre Tutea

Copper Attitude

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Le journal des Jum's

Nous avons créé ce journal pour mettre en avant les marques, le tourisme, la gastronomie, le lifestyle.. pour créer un lien de proximité avec notre communauté et comme nous sommes deux, échanger sur nos avis respectifs. Si vous souhaitez avoir une trace sur notre journal, c'est le moment :-) Utilisez la rubrique contact :-) A tout de suite !

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: