Pierdute în timp.. Pierduți în timp??

Lucruri, meșteșuguri și meserii pierdute sau pe cale de dispariție… Amintiri, simțiri, vise_pierdute??

Ele se pierd sau noi ne pierdem, în timp, timpuri??

Nu vreau să vă obosesc, vreau doar să ne amintim împreună, să ștergem de praf.. Timpul a pus praf peste ce am trăit, folosit și chiar pe ce am simțit. Vă încumetați să ne întoarcem zâmbind, înapoi, doar să ne amintim, să trecem în revistă, să ne jucam chiar??

Vă mai amintiți oare??

Mai stiți sticla de lapte, cu gura largă, chiar din sticlă?? Se formau cozi mari la alimentarele unde se vindea lapte. Te trezeai în miez de noapte, cu gând să pui sticlele la rând. Găseai un șir de sticle și unele chiar cu banii în ele, așteptând cuminți aprovizionarea.

Marmelada, borcanele cu șerbet, de diverse culori – ce construiau aproape un pisc de munte lângă un stâlp din magazin – ce să povestim?

Sifonăriile și sifoanele vechi vă spun ceva?? Mie da. Ne duceam cu drag la Lucica, să umplem sifoanele și ne duceam în grup, în liotă.. Era o doamnă respectabilă, pe care noi copii ne chinuiam s-o salutăm primii, doar era un eveniment când o întâlneam, când ajungeam la ea. Mi-o amintesc cu un coc neschimbat, ”croissant”, strâns bine în agrafele vizibile, ici colo. Dar nu persoana era cea mai importantă, ci mașinăria de acolo. Cu niște butelii, roți, curele, apă, ceva coșuri de plasă, ne lua ochii. Culca cu duioșie sifonu’, cu fundul în sus, îl sprijinea de sortul mușama și apăsa ceva pedale, manevrând și niste comutatoare. Eram vrăjiți. Era plin sifonul și noi veseli nevoie mare. Plecând, pe drum puneam gura pe gura sifonului, beam, ne stropeam, ajungeam acas’ cu el juma’te. De câte ori bulele și acidul nu ne înlăcrima, dar ce fericiți eram și ce zeița ne părea Lucica…

Tocul cu penițe din clasa întâia, cu sugativa de rigoare, ba chiar și stilourile chinezești cu penițe de aur și pompița de alimentare, cu banala cerneală, cumva ceaușiste? Dar călimara – sticluța cu cerneală v-o amintiți?? Off cerneala ce aproape o beam, așa des o schimbam…

Dar de ziarele în format mare, ce mai știți?? De difuzor, de ceasurile mecanice și ceasornicarii ce aveau ocheanul aproape lipit de un ochi, ce să povestim?? Dar la voi mai există geamurile și geamgii?? Nu au fost închiși, falimentați de termopane??

Cismarii ce reparau orice și chiar la dorința clientului! Cuseau, lipeau, caputau. Puneau pe tocuri plachiuri metalice, cu care țăcăneai, pe trotuar, nervii oricui… Ce modă!

Vitrinele vechi cu oglinzi, în care se desfăta te miri ce, le mai știți? Și bibelourile asemenea, vechi. Vă amintiți peștii de sticlă??

Pickupurile geamantan, pe care ne urcam cu drag să ne învârtă și pe noi. Și plăcile negre, ușor zgâriate, nu mai zic de stilurile și muzicienii perioadelor trecute.

Seturile de pluș, carpetele de perete gen „Răpirea din Serai”. Off ce modă și ce strădanie să o ai, căci nu se găsea. O aduceau vaporenii, parcă (și câte puteau aduce și ei, o lume??).

Centrul fotografic de la oraș, unde poposea orice alai de nuntă din zonă, în ideea de a-și păstra amintirile, cu decorurile de acolo, zorzoanele, reflectoarele acelea, mai exista în memoria cuiva??

Eleganța, costumele de damă sau bărbătești, croitoriile cu ștaif, chiar de cartier, câte îmi spun.. Pălăriile pe comandă și pălărieri artiști. Tocile pentru femei sau alte ”fistichii” de pus în/pe cap, dar și voaletele.. Și acum doar curțile regale au în ”ținuta obligatorie” aceste repere, nu?

Ghergheful (un fel de lucru manual – cum îl stiu eu), războiul de țesut cu suveica și ițele lui, preșurile țesute la țară, cusăturile, fețele de masă cusute cu muște? Lucrate mai ales în fața porților țărănești, pe băncuțe sau scaune, când nu erau sărbători și numai după ce potoleai bătătura. Dar fețele de masă brodate, mileurile de lasetă vi le amintiți?? Se mai poartă?? Sunt aruncate?

Împletiturile de coșuri pentru piața le-ați mai văzut?? Acum, doar dacă mai e o serbare/ sărbătoare a orașului și mai vin – de te miri unde – meșteșugari, îți mai poți procura un coș împletit.

Droaga cu măgăruși (un fel de căruță mică, ca a cailor, de dimensiuni reduse) a ramas și ea doar în amintirea mea.

Au devenit rarități. Voi ce mai știți??

Și pe lângă toate astea, copilaria și tinerețea a fugit cu naivitatea și fragilitatea și delicatetea noastra.. Nu??

Sursa foto reprezentativă: arhiva personală, prelucrată de E.C.

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea in mail.