Au trecut mulți ani de la Revoluție sau ce-o fi fost.
Înainte de bucuria Crăciunului, ca și până acum trebuie să retrăim, să ne amintim și de durerea lunii Decembrie.
Pentru cei ce nu știu, e punctul de cotitură în istorie, când noi toți am scăpat de comunism. Și n-a fost o revoluție de catifea, ca mai peste tot, împrejurul nostru, ci cu jertfe destule, au murit oameni tineri sau nu, copii și bunici, animați, însă, toți de un vis, de a ne fi mai bine, de a fi liberi. Lor, tuturor le datorăm un gând de mulțumire și-o rugăciune, de regăsire a liniștii și odihnei, la sfârșit de Decembrie.
Și celor ce i-au pierdut le datorăm veșnic o frunte plecată și-o îmbrățișare, pe lângă alte gânduri bune și de bine, căci au rămas însingurați și neîmpăcați cu ce li s-a ‘ntamplat, cu vremurile noi, asa imperfecte, cum sunt.
În aceeasi idee, iată gândurile anului trecut: https://ina.home.blog/2019/12/20/remember/
Sursa foto reprezentativă: Pexels.com
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.
Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate”
Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.
O lumânare aprinsă și-un „Mulțumesc!” din inimă, atât mai putem face pentru cei care-au murit acum 31 de ani.
ApreciazăApreciază
Doamne, ocrotește-i pe români!
ApreciazăApreciază
Să-i odihnească Dumnezeu pe cei care-au pierit aiurea sau cu un rost departe de a se fi împlinit, chiar și după 31 de ani…
ApreciazăApreciază
Au platit pretul suprem pentru mai toate libertatile pe care le avem acum si noi, cei care am fost acolo, le au si cei care n-au fost acolo sau nu erau nici macar in proiect (si nu prea li se povesteste ce si cum decat accentuand „ce bine era inainte de 1990”). Sa ne amintitm ca nu au murit degeaba dar – mai important – sa ne straduim sa pastram ce ne-au oferit cu pretul vietii lor.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru ganduri, draga Ina! Chiar daca sunt extraordinar de putini oameni care inca mai stiu ce a fost atunci, iar eu am doar pareri, adica neconcludent, nu trebuie uitat niciodata ca au murit oameni pentru LIBERTATE.
Libertatea este cu siguranta cel mai important lucru pe care il avem, sau credeam ca il avem. Ceea ce se intampla acum, genereaza sentimentul ca au trecut atatia ani plin de falsuri si minciuni.
Pot adauga doar:
Dumnezeu sa ne odihneasca eroii! O lumanare va fi mereu aprinsa pentru ei!
Si noi sa intelegem cu adevarat ce ni se intampla, pentru ne trebuie multa intelepciune sa pricepem ceva!
Imbratisari si seara buna! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câteodată mă gândesc că, bieții de ei, au murit fără rost. S-au sacrificat pentru niște conducători cu nimic mai buni decât Ceaușescu.
ApreciazăApreciază