Update: articolul meu era pregătit și pus la dospit cam din toamna anului trecut, că doar începea școalaaa ha ha.. A trecut ceva timp și mi-a părut că încă mai trebuie să corectez pe alocuri scrierile. De ceva timp îmi doream cartea Issei și mi-am propus să mi-o fac cadou după sărbători.

Citesc la ea, departe de a o termina și mi-e cumva jenă de ce am scris eu. Vă îndemn cu mult drag, dacă vreți să citiți o carte bună, despre adolescență, nu chiar ușoară, cu trăiri pure, simple, impresii și opinii de adolescent, citiți cartea ”Macii sunt întotdeauna roșii‘‘ a Isabelei Costelin. Dar când veți citi articolul meu aveți înțelegere. El e o scriere simplă, pe alocuri puerilă și nepretențioasă. Doar fărâme de suflețel mic simplu, neconvertit, impresii și dorințe ale unui copil.
Examenul de intrare în viață, n-a fost ușor, dar nici greu..
Drumul spre examenul adolescenței a fost un drum de rac, (eu leu fiind), uitându-mi certificatul de naștere acas’. Tata a trebuit să facă cale ‘ntoarsă să-l ia, sărind din tren, pe la Dănești. Căci acolo și aproape atunci s-a descoperit lipsa hârtiei importante. Am continuat drumul spre lume cu mama… Un copil mai sensibil ar fi fost chinuit de pățanie, însă nu și eu. Am continuat puțin necăjită doar, căci trebuia să ajung la foaia mea de examen. La prima probă am intrat fără certificat, urmând să-l aduc la a doua. Ne-am cazat în Piața Matache la un hotel vechi dintr-o altă lume, cu puține stele, nițel sordid, dar într-o clădire ce păstra gustul, rafinamentul trecutului, ce trebuia ascuns sau macar minimalizat în acele vremuri comuniste. O scară cu trepte de marmură tocite, dar ce impresionantă, cu o balustradă de fier forjat dantelată, erau relicvele altor timpuri, altor vremuri. Îmi amintesc și o cameristă prietenoasă, ce ne-a împrumutat fierul de calcat pentru cămașa mea cu biluțe albastre, proaspăt cumpărată, „de examen”. Era prima mea cămașa de adolescentă, dacă nu le socotim pe cele școlare.
Am trăit șederea în Marele_Oraș, ca pe un concediu cu părinții, din care doar Nela îmi lipsea. Nu mai conta cine, cum, cât, ce îmi lipsea de acas’. Era aici o lume mult prea nouă și diferită de-a mea – îmi capta toată atenția.
La proba de mate, mi-a părut ușor, uimitor de ușor, dar am greșit la calcule ca un copil zurliu. Mi-am corectat lucrarea, neobservând greșeala și am fost fericită la iesire și mult timp după. Târziu am văzut greșeala de calcul. Cât am plâns acasă de frică, spaima nereușitei mă paraliza. Noroc că nu am fost depunctată rău. Am trecut peste hop, dar au rămas urme… Am învățat că fericirea zboară într-o clipă și tot ce faci poate avea repercursiuni ulterioare. Parcă-i prea mult pentru o copiliță, nu??
Desprinderea
Urma în toamnă să plec în Marele_Oraș.
Pentru o copilă, ce nu avea încă bulentin, ce abia ieșise pe câteva străduțe ‘acas la Casara, în Marele_Oraș totul era nou și lucios, și mai ales uimitor. Era o mare rumoare, un vuiet, un ritm, o răsuflare, un soi de zgomot permanent într-o oarecare surdină sau nu. Tot ce era ‘mprejur, era de o agitație fără seamăn, ca ‘ntr-un furnicar. Marele_Oras însemna o alergare de cucoane simandicoase, aranjate după mijloacele de transport în comun, însemna o aglomerare de cladiri fastuoase vechi, dar și de altele cenușii_comuniste destul de înalte pentru privirea mea. (Nici acum nu diferă prea mult reprezentarea Marelui.)
Pregatirea de plecare a fost puțin dură pentru mine: ”Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?” (Arghezi)
Asta mi-a venit în cap, acum privind napoi, nițel tristă, cu lacrima ascunsă, retraind clipa desprinderii, ce n-a fost ușoară.
Am ajuns într-o lume nou_noi nouță. Cămin cu pedagoge, fete colege de cameră, cu care ai sau nu multe afinități, școala cu noutățile ei, dar și cu o dirigă mai emancipată, cu mai multă experiența cu elevii – doamna Neser. Mai erau noi: masa la cantină, biletul de voie pentru orice iesire în oraș (un oraș perfect necunooscut), pachetele de acasă, lacăt la ușa caminului și portar- la poarta liceului. Și câte și mai câte…
Eram aceeasi pitică speriată și curioasă și probabil asta m-a ajutat foarte mult.
Voi nu vreți să plângeți cu mine, nițel???
Sursa foto: Pexels.com
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.
Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate”
Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.Reclame
Ina, ador cum scrii … ma pierd printre randuri si traiesc cu tine…
Si da, o lacrima sa prelins pe obraz! Esti grozava!
Te îmbratisz cu mare drag!
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ella, scuza mă, uneori sunt pe drum și n-am un net la îndemână. Plus că la tara, datele sunt că și inexistente, le bate vântul.
Altfel, mă bucur mult sa retraiM împreună perioada aceea atât de frumoasă. Te îmbrățișez la fel și eu, cu drag drag! Pupiciii ❤️
ApreciazăApreciază
Doamne, și cât îmi doream eu viața de cămin, aveam la facultate o prietenă bună, din alt oraș, care era cazată într-un cămin pe Lipscani și mă duceam numai de dragul acestuia, de care se plângeau toți… mi se părea că e libertatea de pe lume!
Ai scris foarte frumos, Ina, nu trebuie să îți faci griji de stil, iar amintirile îi dau întotdeauna un parfum anume, unic 🙂
Mulțam și pentru creditul pe care îl acorzi cărții mele ❤❤ Pupicei!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Viața de cămin studențesc e o altă mâncare de pește. Mulțumesc eu Issa, că te știu și dintre maci, că îmi ești în pic pe aici. M-a impresionat cartea ta mult. M-a surprins că eu m-am uitat in alta parte, probabil în aceeași adolescentă. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cu mult, mult drag 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu plang, zambesc cu nostalgie desi nu am trait astfel de desprinderi. Sunt convinsa ca nu a fost deloc usor, dar experienta te-a intarit, cum se spune.
Multumesc ca ai ridicat un colt de cortina si mi-ai permis sa trag cu ochiul in culise. 😊
Te imbratisez cu drag! ❤️ Weekend frumos iti doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult Diana, că te uiți și spre mine. 🙂 Nu a fost ușor să fii copil sa iei un tren la 14 ani, sa te găsești singur la distanță de ai tăi. Și zâmbetul îmi face bine, când am scris eram răscolită doar. Și eu te mbratisez cu drag! Pupiciii ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru acest crampei atat de frumos scris de viata reala, plina de uimiri si descoperiri!
Mi-am adus aminte de teza la matematica de la examenul din facultate, pe care credeam ca a fost fara cusur.
A doua zi dimineata m-am trezit cu ideea greselii pe care nu o observasem, la unul din puncte. Visasem pur si simplu cum facusem calculul si cum gresisem! 🙂
Si multumesc si pentru recomandarea cartii Isabelei, despre care ne-ai vorbit atat de frumos.
Imbratisari, draga Ina! Un weekend minunat! ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cartea Issei pe mine m-au atins. Am trăit aceeași adolescentă privind aceeași lume cu alți ochi. Eu eram un copil ce se pierde într-un mare oraș..
Uff greșeala aia o am in fata ochilor, era un calcul doar, dar ce neliniști mi-a transmis. Mulțumesc mult. O săptămână buna! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La felul cum povestești această fază a adolescenței, ar fi imposibil să nu-ți compar trăirile cu cele avute de mine, în acea perioadă. Pentru că și eu am simțit cam la fel integrarea în internatul școlii din Marele Oraș, cu bilete de voie, disciplină de fier și un maestru care te îngheța din priviri. Dar acum, tot frumos mi se pare, per ansamblu. Ba aș fi rămas definitiv în acea urbe, dacă mi-aș fi găsit loc de muncă. Duminică faină, Ina! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am trăit aceeași adolescenta, zic eu, sau asemanatoare. 😁 Acum la adăpostul timpului, aceia par cei mai frumoși ani, cu toate micile inconveniente. Dar ce importanta le dădeam atunci…oho. 🙂 Mulțumesc mult!
O săptămână buna Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ina, vrei te rog sa ma scoti din spam sau … sa evaporat comentariul meu?
Pupici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu s-a evaporat, acum îți scriu din drum, cum spuneam. Pupiciii multi ❤️
ApreciazăApreciază
La un moment dat am locuit cateva luni intr-un internat unde erau si elevi – aveam 18 ani atunci, eram de-o varsta cu cei mai mari dintre ei, dar alt statut. Ma tem ca daca as fi stat la internat in vremea liceului le-as fi dat multe batai de cap celor de acolo. 🙂 Frumoase amintiri! Eu nu mi-am gasit certificatul de nastere cand mi-a trebuit sa ma inscriu la liceu, dar din timp – asa ca mi-am facut altul. Dupa o vreme, l-am gasit si pe cel vechi, intr-o carte.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că și eu aveam un alt certificat, copie. Nu mai știu că la un moment erau două. 😁 Din camin va mai spun povești mai târziu, în general eram cuminte și cu_minte. Incercam sa deranjez cat mai puțin. Mulțumesc frumos Ana! O săptămână buna sa ai! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce mult mi-a plăcut, Ina!🙂 Tare frumos ai povestit, atât despre cartea Issei, cât și despre tine însăți, m-ai înduioșat! Așa că da, vreau să plâng cu tine un pic, dar mai ales, aștept nerăbdătoare să te citesc înainte… Te îmbrățișez cu drag și te felicit pentru povestea atât de frumoasă pe care ai început s-o încondeiezi minunat! 🤗❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cri cri! Ai numele unei prietene foarte bune, din copilarie și ei îi cântăm așa și uneori îmi vine să-ți cânt și ție. Daca iti pare că s-ar calul și-i prea mult spune-mi și iarta. 🙃
Mulțumesc mult Cri! Eram o copilă și deschideam ochii. Câte emotiii, câte curiozități, câte mirări.. Te mbratisez cu drag! O săptămână buna! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, n-ai sărit deloc calul, ci dimpotrivă, ador căldura vorbelor tale!😘 Cu același drag te îmbrățișez și eu, Ina! O săptămână minunată și ție!!❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Ina! M-ai purtat pe holurile şcolii mele şi m-ai dus în banca aceea de examen, resimţind emoţii şi retrăind visele de atunci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mulțumesc Potecuță! Că ai trăit cu mine emoțiile și visele, da! O săptămână buna! Pupiciii 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare frumos ai povestit, Ina! Am fost cu tine alături în trenul care te-a adus în marea urbe, am fost cu tine alături în sala de examen și, mai ales, am simțit groaza când ai descoperit nu prea marea greșeală.
Continuă să povestești, nouă ne faci plăcere, iar ție îți faci un bine, oricum ar fi amintirile, te asigur.
Să ai o seară plăcută și o săptămână pe placul tău! ♥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Zina! Emoții inerente oricărui examen, doar că acela era primul și eu prea copila. Uimirea cu care descopeream lumea_Mare. Multe-s amintirile.
O seara buna sa fie și la tine și o săptămână pe măsură! 😘❤️
ApreciazăApreciază
Mi-am amintit, cu sentimente amestecate, despre admiterea mea in comunitatea localitatii natale a lui Petru Racolta – Seini (Maramures). Desi pe atunci Seiniul era doar un centru de comuna, pentru mine era Oxford! (Pe dl Racolta l-am descoperit cu cateva decenii mai tarziu.)
Multumiri si felicitari pentru text!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mă bucur că am stârnit alte amintiri și facem schimb. Mulțumesc mult eu, pentru rânduri, gânduri. O seara buna! 🙂
ApreciazăApreciază
Cam pe-acolo am fost şi eu! Amintiri pentru o viață!
Frumos ai scris!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Uneori alunec pe acolo și mi-a făcut plăcere să mă re_văd. Mă bucur să fiM împreună „pe acolo”. Te mbratisez cu drag Aura! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am şi eu poveşti despre inceputurile mele…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa le caut la tine in blog?? 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu. Am scris câteva poveşti, de fapt întâmplări reale din anii de demult, dar despre începuturile şi/ sau pățaniile din viața de elevă, nu! Nu ştiu de ce nu am scris. Dar te invit cu mare drag, să citeşti despre doi dintre bunicii mei, despre câinii, şi nu numai, din viața mea! M-aş bucura dacă ai poposi din când în când în casa mea, dar şi mai fericită aş fi dacă ți-ar plăcea ce-ai găsi!
Numai bine!
ApreciazăApreciază
Știu doar tablourile și poeziile tale, deci inima îmi dă ghes. O să-mi fac timp. 😘❤️
ApreciazăApreciază
Cu mare drag am citit cât de duios ai povestit tu. Eu n-am trecut prin asta, dar mama mea da și mi-a tot povestit de faza cu pedagoga ei de pe vremuri. Ce amintiri frumoase, Ina, notează-le pe toate, că-s prețioase!
ApreciazăApreciază
Când mă pregăteam să citesc mai bine, s-a încheiat….Aș fi vrut să povestești mai mult. ❤
ApreciazăApreciază
Pai va continua sigur. O sa mă uit prin ciorne și voi încerca să-l finalizez. Am să mă uit și la lungimi (recunosc că n-am fost prea atenta la asta). 😘❤️
ApreciazăApreciază
Ce bine! Abia aștept. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În ce lume frumoasă ne-ai introdus! Abia aștept și continuarea
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! E lumea adolescentei și va continua. Weekend plăcut în continuare! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aștept cu interes. Weekend plăcut! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu cum e viaţa de cămin. Patru ani am locuit la cămin, dar la noi a fost o viaţă faină.
Noi, studentele, făceam de serviciu „la intrare”. Nu se punea problema biletelor de voie. Cu autogospodărirea la cantină nu mă prea împăcam în primul an. În următorii am învăţat cum că mă descurc cu bucătăresele, cum să le câștig încrederea.
Ce vremuri faine!! Și ce mulţi ani au trecut de atunci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu eram doar la liceu, abia ridicam ochii din pământ. Dar în toate e un început. Daa, făceam de serviciu și în școală și la cantina. Ce vremuri! (Zâmbesc larg.) 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană