Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Liceul din Poeților (1)

Update: articolul meu era pregătit și pus la dospit cam din toamna anului trecut, că doar începea școalaaa ha ha.. A trecut ceva timp și mi-a părut că încă mai trebuie să corectez pe alocuri scrierile. De ceva timp îmi doream cartea Issei și mi-am propus să mi-o fac cadou după sărbători.

Fotografie de Ronald Z pe Pexels.com

Citesc la ea, departe de a o termina și mi-e cumva jenă de ce am scris eu. Vă îndemn cu mult drag, dacă vreți să citiți o carte bună, despre adolescență, nu chiar ușoară, cu trăiri pure, simple, impresii și opinii de adolescent, citiți cartea ”Macii sunt întotdeauna roșii‘ a Isabelei Costelin. Dar când veți citi articolul meu aveți înțelegere. El e o scriere simplă, pe alocuri puerilă și nepretențioasă. Doar fărâme de suflețel mic simplu, neconvertit, impresii și dorințe ale unui copil.

Examenul de intrare în viață, n-a fost ușor, dar nici greu..

Drumul spre examenul adolescenței a fost  un drum de rac, (eu leu fiind), uitându-mi certificatul de naștere acas’. Tata a trebuit să facă cale ‘ntoarsă să-l ia, sărind din tren, pe la Dănești. Căci acolo și aproape atunci s-a descoperit lipsa hârtiei importante. Am continuat drumul spre lume cu mama… Un copil mai sensibil ar fi fost chinuit de pățanie, însă nu și eu. Am continuat puțin necăjită doar, căci trebuia să ajung la foaia mea de examen. La prima probă am intrat fără certificat, urmând să-l aduc la a doua. Ne-am cazat în Piața Matache la un hotel vechi dintr-o altă lume, cu puține stele, nițel sordid, dar într-o clădire ce păstra gustul, rafinamentul trecutului, ce trebuia ascuns sau macar minimalizat în acele vremuri comuniste. O scară cu trepte de marmură tocite, dar ce impresionantă, cu o balustradă de fier forjat dantelată, erau relicvele altor timpuri, altor vremuri. Îmi amintesc și o cameristă prietenoasă, ce ne-a împrumutat fierul de calcat pentru cămașa mea cu biluțe albastre, proaspăt cumpărată, „de examen”. Era prima mea cămașa de adolescentă, dacă nu le socotim pe cele școlare.

Am trăit șederea în Marele_Oraș, ca pe un concediu cu părinții, din care doar Nela îmi lipsea. Nu mai conta cine, cum, cât, ce îmi lipsea de acas’. Era aici o lume mult prea nouă și diferită de-a mea – îmi capta toată atenția.

La proba de mate, mi-a părut ușor, uimitor de ușor, dar am greșit la calcule ca un copil zurliu. Mi-am corectat lucrarea, neobservând greșeala și am fost fericită la iesire și mult timp după. Târziu am văzut greșeala de calcul. Cât am plâns acasă de frică, spaima nereușitei mă paraliza. Noroc că nu am fost depunctată rău. Am trecut peste hop, dar au rămas urme… Am învățat că fericirea zboară într-o clipă și tot ce faci poate avea repercursiuni ulterioare. Parcă-i prea mult pentru o copiliță, nu??

Desprinderea

Urma în toamnă să plec în Marele_Oraș.  

Pentru o copilă, ce nu avea încă bulentin, ce abia ieșise pe câteva străduțe ‘acas la Casara, în Marele_Oraș totul era nou și lucios, și mai ales uimitor. Era o mare rumoare, un vuiet, un ritm, o răsuflare, un soi de zgomot permanent într-o oarecare surdină sau nu. Tot ce era ‘mprejur, era de o agitație fără seamăn, ca ‘ntr-un furnicar. Marele_Oras însemna o alergare de cucoane simandicoase, aranjate după mijloacele de transport în comun, însemna o aglomerare de cladiri fastuoase vechi, dar și de altele cenușii_comuniste destul de înalte pentru privirea mea. (Nici acum nu diferă prea mult reprezentarea Marelui.)

Pregatirea de plecare a fost puțin dură pentru mine:                                   ”Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?” (Arghezi)    

Asta mi-a venit în cap, acum privind napoi, nițel tristă, cu lacrima ascunsă, retraind clipa desprinderii, ce n-a fost ușoară. 

Am ajuns într-o lume nou_noi nouță. Cămin cu pedagoge, fete colege de cameră, cu care ai sau nu multe afinități, școala cu noutățile ei, dar și cu o dirigă mai emancipată, cu mai multă experiența cu elevii – doamna Neser. Mai erau noi: masa la cantină, biletul de voie pentru orice iesire în oraș (un oraș perfect    necunooscut), pachetele de acasă, lacăt la ușa caminului și portar- la poarta liceului. Și câte și mai câte…

Eram aceeasi pitică speriată și curioasă și probabil asta m-a ajutat foarte mult.

Voi nu vreți să plângeți cu mine, nițel??? 

Sursa foto: Pexels.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.Reclame

Publicitate

40 de gânduri despre „Liceul din Poeților (1)

Adăugă-le pe ale tale

    1. Ella, scuza mă, uneori sunt pe drum și n-am un net la îndemână. Plus că la tara, datele sunt că și inexistente, le bate vântul.
      Altfel, mă bucur mult sa retraiM împreună perioada aceea atât de frumoasă. Te îmbrățișez la fel și eu, cu drag drag! Pupiciii ❤️

      Apreciază

  1. Doamne, și cât îmi doream eu viața de cămin, aveam la facultate o prietenă bună, din alt oraș, care era cazată într-un cămin pe Lipscani și mă duceam numai de dragul acestuia, de care se plângeau toți… mi se părea că e libertatea de pe lume!
    Ai scris foarte frumos, Ina, nu trebuie să îți faci griji de stil, iar amintirile îi dau întotdeauna un parfum anume, unic 🙂
    Mulțam și pentru creditul pe care îl acorzi cărții mele ❤❤ Pupicei!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Viața de cămin studențesc e o altă mâncare de pește. Mulțumesc eu Issa, că te știu și dintre maci, că îmi ești în pic pe aici. M-a impresionat cartea ta mult. M-a surprins că eu m-am uitat in alta parte, probabil în aceeași adolescentă. 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  2. Nu plang, zambesc cu nostalgie desi nu am trait astfel de desprinderi. Sunt convinsa ca nu a fost deloc usor, dar experienta te-a intarit, cum se spune.
    Multumesc ca ai ridicat un colt de cortina si mi-ai permis sa trag cu ochiul in culise. 😊
    Te imbratisez cu drag! ❤️ Weekend frumos iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc mult Diana, că te uiți și spre mine. 🙂 Nu a fost ușor să fii copil sa iei un tren la 14 ani, sa te găsești singur la distanță de ai tăi. Și zâmbetul îmi face bine, când am scris eram răscolită doar. Și eu te mbratisez cu drag! Pupiciii ❤️

      Apreciat de 1 persoană

  3. Multumesc pentru acest crampei atat de frumos scris de viata reala, plina de uimiri si descoperiri!
    Mi-am adus aminte de teza la matematica de la examenul din facultate, pe care credeam ca a fost fara cusur.
    A doua zi dimineata m-am trezit cu ideea greselii pe care nu o observasem, la unul din puncte. Visasem pur si simplu cum facusem calculul si cum gresisem! 🙂
    Si multumesc si pentru recomandarea cartii Isabelei, despre care ne-ai vorbit atat de frumos.
    Imbratisari, draga Ina! Un weekend minunat! ❤

    Apreciat de 2 persoane

    1. Cartea Issei pe mine m-au atins. Am trăit aceeași adolescentă privind aceeași lume cu alți ochi. Eu eram un copil ce se pierde într-un mare oraș..
      Uff greșeala aia o am in fata ochilor, era un calcul doar, dar ce neliniști mi-a transmis. Mulțumesc mult. O săptămână buna! 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  4. La felul cum povestești această fază a adolescenței, ar fi imposibil să nu-ți compar trăirile cu cele avute de mine, în acea perioadă. Pentru că și eu am simțit cam la fel integrarea în internatul școlii din Marele Oraș, cu bilete de voie, disciplină de fier și un maestru care te îngheța din priviri. Dar acum, tot frumos mi se pare, per ansamblu. Ba aș fi rămas definitiv în acea urbe, dacă mi-aș fi găsit loc de muncă. Duminică faină, Ina! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Am trăit aceeași adolescenta, zic eu, sau asemanatoare. 😁 Acum la adăpostul timpului, aceia par cei mai frumoși ani, cu toate micile inconveniente. Dar ce importanta le dădeam atunci…oho. 🙂 Mulțumesc mult!
      O săptămână buna Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  5. La un moment dat am locuit cateva luni intr-un internat unde erau si elevi – aveam 18 ani atunci, eram de-o varsta cu cei mai mari dintre ei, dar alt statut. Ma tem ca daca as fi stat la internat in vremea liceului le-as fi dat multe batai de cap celor de acolo. 🙂 Frumoase amintiri! Eu nu mi-am gasit certificatul de nastere cand mi-a trebuit sa ma inscriu la liceu, dar din timp – asa ca mi-am facut altul. Dupa o vreme, l-am gasit si pe cel vechi, intr-o carte.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Cred că și eu aveam un alt certificat, copie. Nu mai știu că la un moment erau două. 😁 Din camin va mai spun povești mai târziu, în general eram cuminte și cu_minte. Incercam sa deranjez cat mai puțin. Mulțumesc frumos Ana! O săptămână buna sa ai! 😘❤️

      Apreciat de 2 persoane

  6. Ce mult mi-a plăcut, Ina!🙂 Tare frumos ai povestit, atât despre cartea Issei, cât și despre tine însăți, m-ai înduioșat! Așa că da, vreau să plâng cu tine un pic, dar mai ales, aștept nerăbdătoare să te citesc înainte… Te îmbrățișez cu drag și te felicit pentru povestea atât de frumoasă pe care ai început s-o încondeiezi minunat! 🤗❤️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cri cri! Ai numele unei prietene foarte bune, din copilarie și ei îi cântăm așa și uneori îmi vine să-ți cânt și ție. Daca iti pare că s-ar calul și-i prea mult spune-mi și iarta. 🙃
      Mulțumesc mult Cri! Eram o copilă și deschideam ochii. Câte emotiii, câte curiozități, câte mirări.. Te mbratisez cu drag! O săptămână buna! 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

  7. Tare frumos ai povestit, Ina! Am fost cu tine alături în trenul care te-a adus în marea urbe, am fost cu tine alături în sala de examen și, mai ales, am simțit groaza când ai descoperit nu prea marea greșeală.
    Continuă să povestești, nouă ne faci plăcere, iar ție îți faci un bine, oricum ar fi amintirile, te asigur.

    Să ai o seară plăcută și o săptămână pe placul tău! ♥

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, Zina! Emoții inerente oricărui examen, doar că acela era primul și eu prea copila. Uimirea cu care descopeream lumea_Mare. Multe-s amintirile.
      O seara buna sa fie și la tine și o săptămână pe măsură! 😘❤️

      Apreciază

  8. Mi-am amintit, cu sentimente amestecate, despre admiterea mea in comunitatea localitatii natale a lui Petru Racolta – Seini (Maramures). Desi pe atunci Seiniul era doar un centru de comuna, pentru mine era Oxford! (Pe dl Racolta l-am descoperit cu cateva decenii mai tarziu.)
    Multumiri si felicitari pentru text!

    Apreciat de 2 persoane

      1. Nu. Am scris câteva poveşti, de fapt întâmplări reale din anii de demult, dar despre începuturile şi/ sau pățaniile din viața de elevă, nu! Nu ştiu de ce nu am scris. Dar te invit cu mare drag, să citeşti despre doi dintre bunicii mei, despre câinii, şi nu numai, din viața mea! M-aş bucura dacă ai poposi din când în când în casa mea, dar şi mai fericită aş fi dacă ți-ar plăcea ce-ai găsi!
        Numai bine!

        Apreciază

  9. Cu mare drag am citit cât de duios ai povestit tu. Eu n-am trecut prin asta, dar mama mea da și mi-a tot povestit de faza cu pedagoga ei de pe vremuri. Ce amintiri frumoase, Ina, notează-le pe toate, că-s prețioase!

    Apreciază

  10. Știu cum e viaţa de cămin. Patru ani am locuit la cămin, dar la noi a fost o viaţă faină.
    Noi, studentele, făceam de serviciu „la intrare”. Nu se punea problema biletelor de voie. Cu autogospodărirea la cantină nu mă prea împăcam în primul an. În următorii am învăţat cum că mă descurc cu bucătăresele, cum să le câștig încrederea.
    Ce vremuri faine!! Și ce mulţi ani au trecut de atunci!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Issabela Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: