Mamaia (3)

Dis de dimineață strângea gerul, nu glumă. Focul de cu seară trecuse. Răzbise iar prin noaptea grea. Avea o vorbă: până mâine e un an, sperând să ajungă la zori noii zile. Și uite că și azi o scosese la capăt.

Repede, cu broboada și cojochița pusă peste cămașa de noapte, fugea la privată. Necesitate. Se întorcea mai bine dispusă, mai calmă. Avea putere, deși gerul ciupea bine, să privească în grădină după urme, prin gardul de plasă, avea putere să se uite-n sus după soare, să vadă păsărelele la streșini, ba jucându-se n zăpada. Uite-le urmele! Nu-i plăceau ciorile ce lăsau pată neagră pe albul maiestos așezat în curte, croncănind și speriind puii noi de găină, ce intraseră în prima lor iarnă. Nu mai spun cât ura graurii ce-i zeciuia munca la vie, toamna. Deschisese ușa coșării, când a trecut în fundul curții, dar gainile încă își făceau curaj, pe prag. Cocoșii nu, erau veseli, alergau proaspeți în zăpadă, chemând și găinile. Ele cântau croncănind, răspunzandu-le. Hotărât lucru gândea Floarea, văzând cerul luminos, senin:  azi după pâine, pun albiaa în bătătură și spăl rufării.

Planificată era, căci altfel cine-i ținea ei casa?? Tonică o „lăsase” singură când nu avea patruzeci și opt de ani. Și se descurcase. Uite, deși nu-i plac ciorile, guguștiucii chiar îi hrănește, unu’ o fii omul ei, mai știi?

În casă, la adăpost aprecia bine ce avea, de la căpătâi la așternutu’ curat, de la căldură și masă la liniște. Doar nu era proastă să se mai mărite, omu’ meu s-a dus la ale lui și io să împart averea băiatului cu tărăgăi?? N-oi fii Dominica?? Și încet, cu ochii pe aleea din fața casei și cu urechea la difuzoru’ din perete începea să se îmbrace. Gros, ca de iarna, că de-un timp începuse s-o taie șalele și genunchiul drept nu mai voia s-o asculte, dar se consola tot singură, în gând, las’ că n-o să împărățesc lumea, tot la lilieci, la ai mei ajung.

Așa vorbea, singură, în gând, de-o puzderie de ani. Omu’ i se prăpădise, baiatul plecase departe, era la casa lui, nepoții, frații, treceau rar, când puteau. Bine că știa și ea că e cam înțepată. Cum să se lase, când toată viața doar ea a dictat??

Sta mai mult de vorbă vara, la pătuș, pe înserat, când se alina dogoarea de peste zi. Acum însă, în iarnă, doar la pâine, vis_a vis, la Măruța, mai schimba o vorbă. Acolo mai întreba de-a lui cutare sau auzea femeile vorbind, ba de televizor, ba de dări, ba de biserică, chiar de câte unu’ dus. „Rău e sa fii cuc!” se trezea gândind, contrazicandu-se. Noroc că ziua de iarnă-i scurtă, acu’ noptează.

Încet, stând pe ladă, își trăgea ciorapii. Ăștia de casă, peticiți, că ăia noi și câți are, îi ține în cutia mesii, că poate oi cădea la pat, oi face pe mine, să am acolo. Nu se îndura să ia unii buni în picioare, ei și ce, cine mă vede? Curat să fie.. da. Las’ că pun căldarea de aramă pe vatră, acuș fierbe. Le mai las la scurs și la aer, apoi toiag pe sobă și gata mâine. Au miros de farmacie! Își pune cu grijă și șosetele de lână cu carâmbi lungi pân’ la genunchi, fusta groasă de lână ce-a lepadat-o noră’sa, nu-i mai place, ete na, uite ce bună e! Pe corp are cămașa de zi, tot de ea făcută.

Păi da, a dat-o ta’so la croitorie, da’ hoața aia, toată ziua o punea să aibă grijă de copiii, că-i avea mici de lapte, abia i-a arătat cum să facă o butonieră. Degeaba venea ta’so încărcat, ba cu malai, ba cu o rață, ba cu damigeana de vin. Hoțoaica zicea că-i bine, că se pricepe, că învață mai greu. Da’ când n-a mai răbdat, după juma’ de an, i-a sărit în brațe lu’ ta’so venit s-o vadă,  „ia-mă acas’ că eu aicea nu mai stau, pai ce m-am băgat să am grijă de copiii?? să ferește și nu-mi arată”, și luată a fost. Îi luase Tudor și mașina de cusut Singer, din Nemția, un car de porumb a dat pe ea, de s-a tăvălit în bătătură fra’so, Florea, sfadindu-l pe al’ bătrân, păi ce, ei îi ei și mie nici muzicuță, barem nu-mi iei! Ea știa una și bună că ta’so ține la ea, doar era singura fată în bătătură. Și bătrână tot cu ta’so se sfătuia, nu soț, nu soacra, nu copil. Cât a mai fost, că apoi a făcea doar cum o tăia capu’. Și uite că nu-i ‘e rău.  Mașina de cusut de-ar avea gura să spună! Câte cămăși n-a făcut, deși ea era copilă îi îmbraca pe toți ai casii. Le lua finet de cămăși, deftină de fuste sau șoarte din balci. Eii, asta acum, că atunci întâi țesea cânepa din câmp și apoi cusea cămăși la toți. Nu făcea cine știe ce, lucruri simple, un cearșaf, un capot, cămăși, reparatii mici. Dar unde era ea era și mașina. O privea ca pe ochii din cap. După ce termina lucru, o ungea, o muta unde-i era locu’. Ba chiar vorbea cu ea, da’ n-avea gură să spuie..

Lua un cârpei de pulovăr lânos, cu guler închis în față, în nasturi mărgele, îl trăgea peste capot și gata. Încotoșmănată se pregătea de pâine. Plasa de cârpă, cusută tot în mașină și  bănișorii. Mărunții toți îi strângea sub fața de masă din bucătăria de iarnă, să-i aibă la îndemână. Câte o hârtie era pe etajera în căni. 

Nainte de pâine, să strâng vreascuri uscate, să pun pirostriile în vatră, pân’ mă ntorc e gata apa.

Fuga la găini c-o mâna de boabe. Îi place să le vadă înfoiate în juru-i. Dragele ei! Uite-l și pe Gheorghiță, țanțoș, pintenat. Numele venea de la primul ei bărbat și acum îl aveau toți cocoșii ei.

Și fuga la poartă, dă jos zăvorul mare, dă repede zăpada nouă, ori cu măturoiul, ori face cărări cu lopata de-i mai multă. Na’ că’n stradă nu-i nime’, nici mașina de pâine n-a ajuns. S-o fii împotmolit, sărăcuța! Nici în ulița din vale nu-i țipenie, biata Anica, cum o sta acolo ca un cuc, ultima casă, frică mi-ar fi!

Pân’ nu dă imnu’ la difuzor, ce rost are să ca’t la pâine?? Mă dezmorțesc strângând cenușa.

Și fugi în spate și-o arunca pe poteca ei spre privată, să nu cadă și uite cum a rănit albu’ zăpezii luminos.

Deh! albu’ asta îl aveau fetele la horă-n cămeși, da’ io dacă n-am avut mamă?? Învățasem miticuță de le spălam în trocul gâștelor, tata dus la muncă nu știa. Negre ieșeau. Și pe ale băieților, la fel. Am crescut, mi-a arătat muma (mama tatii), da’ apoi mama asta nouă, Ioana. Era bună, da’ nu avea ea copii și nu prea știa. Nu i se îndemâna prin casă, la andrele sau cu acu’. Da’ tata era bucuros că la sapă facea cât un Om, și ea era o mână de femeie. Na, unde mă duce gandu’…

Și se auzi mașina pâinii sau îmi pare?? Iar drum din prispă pe cărarea prin zăpadă, apoi pe piatra de lângă cais și aruncă ochii în drum: nu-i! fu alta.

Din coșare aduce lemne bune pentru soba din casă, din camera ei. Lăsă pe prag unele și altele le duce pân’ la cenușar. Cotrobăie acum în magazie după cărbuni. Dai soba jos dă lemne, da’ cu o mână de cărbuni faci treabă.  Păi jaratecu’ tre’ să țină n noapte pân’ spre ziuă. 

Pai acu’ vine căldura, de o putea să se vadă-n primăvară, după ce-o curge streașina, s-o duce cum o putea după lemne, da’ mai ales după cărbuni. O tocmi un căruțaș tigan și-o veni cu ele acas’. Să se vadă la poartă cu ele, că și de trage cu dinții le baga ea în bătătură. Și de acolo, sparte, în coșare. Le-o sparge apoi pe-o litră de țuică, vede ea cine o cădea.

N-are cin’ s-o râdă pe ea ca pe altele. Nu stă ea fără căldură. Sunt altele ce forfotesc a băutură de nu ntelegi ce zic și le e soba toiag. Rece că mortu’. De foame poate răbda omu’ bătrân, maică, da’ de căldură nu! Și uite ce bine îi stă cu coșarea plină acu’ în iarnă, de-ar da Domnu’ să n-o fure, pulifricii ăștia tineri, că nu mai au nici o rușine. Pai nu s-a trezit într-o noapte cu băiatu’ lu Zorica, după ce se lăuse, pe la stâlpii prispei. L-a văzut când a aruncat apa din lighean afar’. L-a spus lu’ ta’so Zorica a doua zi și el l-a potolit. Ce să facă pe prispă, că ea la geamuri punea ștergare.

Se făcu rând, că uite câți așteaptă. Neagră, albă, ei franzela ii place. Nu mai poate mușca bine nici cu dinții. Ce mărgele_dinți avea când o ducea Tone la restaurant și o punea să cânte ca o bulgăroaică.  Se uită in jur și gândește. Tot timpu’ ăștia sântem primii, trezim satu’. A lu’ Gherăuța, de pe Oboare, că are drum mai greu și mai lung de făcut, vine și stă pan’ aduce pâinea, se vede cu oamenii; Gheorghe al lu’ Mielul, îl trimite nevasta’sa că ea e grasă și frumoasă ca o balenă și-o ține pe bătătură; Ioana a lu’ Castravete din vale, zice că după aia pleacă la oraș și să apuce; baba Rada, cu ale două ciumege, abia se ține pe picere da’ nu vrea să-i scoale pe-ai cășii și astia-s.

Eiii hai uite că veni pâinea!

Miroase bine pâinea, nu e caldă, la vremea de acu’, a ntoiegit și ea săraca, da’ e proaspătă.  Când ajung acasă o și pup, să nu mă vază careva. Ce știu ei!??? Eram pe vale, pe ropot de soare, douăj de oameni cu secerile să dăm la batoză. Era căldură de curgea transpirația pe văgăuna curului și soarele sus. Nu se mai găta!.. Apoi la moară, nu oricum, era coadă, apoi drojdie ia de un’e nu-i, păstrează maiaua de la o frământătură la alta, dospește, fă foc, cuptor, tăvi. Muncă nu glumă. Și acum pâș pâș și pâinea în traistă. Ne-am domnit!

Hai că aflai că băiatu’ lu’ Ion al Luncșoarei se nsoară, ia pă fata lu’ Gherghina lu Oaca. Și cică a băgat osânză la magazin ăl’ de la Stan, ar merge o litră, să pun în gura sobii, să-mi ung mațele. Cică a lui Lică, a mică, fata a nceput un model nou de macat nemaivăzut. Ei na! Știe pitică aia, da’ o laudă ma’sa să zici că i lună, nu alta.

Uff! Hai la trebile mele că stau și așteaptă și io-s dusă-n lume.

Va urma.

.

.

Daca mai vreți să recitiți:

Mamaia, Mamaia 2,

.

Sursa foto reprezentativa: arhiva personala

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.

29 de gânduri despre „Mamaia (3)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce fain crampei din viata! Imi place de numa’ cum povestesti, pastrand limbajul Mamaitei. ❤️ Hazlie Mamaia!
    Greu de tinut, singura, o gospodarie mare, dar omul care nu fuge de munca le face pe toate, si tot ii ramane timp sa mai coasa un macat, o camasa… Ups! Alunec pe panta amintirilor! Si e bine! Multumesc.
    Pupici! ❤️
    Weekend minunat iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc Aura. Sigur trebuie să-i închei ziua de iarna. Mi-e dor grozav de ea. Probabil că bunicile noastre au ceva comun, o liniște, o împăcare, o resemnare, o lupta a lor.
      Te mbratisez cu drag! 😘❤️

      Apreciat de 2 persoane

  2. Nu-i deloc ușor să fii bătrână singură, dar viața te învață cum să te descurci în toate, dacă ești vrednic ca mămăița Floarea. Frumos ne-ai povestit o dimineață din iarna ei, de parcă o vedeam în fața noastră cum gândește și își face fiecare lucru planificat cu socoteală.
    Week-end plăcut și revigorant îți doresc, Ina! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mamaia a fost o femeie apriga și calculată, buna și harnică. A trecut prin toate cum se cade și uneori de dor va mai „rup” aici, câte o bucată din ea.
      Mulțumesc frumos, Petru! 🙂Weekend plăcut și tu să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Un vis de poză și de poveste! Și mi-ai adus aminte de drumurile alea de iarnă la privată… nici nu-mi vine să cred că erau așa cum au fost 😀
    Și de mașina de pâine, cum venea în sat…
    Mamaia ta e o mamaie universală, cum zic criticii literari. Îi recunosc chipul muncit, broboada, pledurile de pe pat (am avut și eu modelul ăla!) și de pe pereți. Parcă văd și acele, pe mărimi, înfipte în țesătura de pe pereți…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc mult, Issa! De dor m-am apucat s-o scriu și a curs ușor dimineața ei din iarnă.. Devenise aproape un reflex, ceea ce făcea și zicea. Mamaia, bunica e universala, într-un fel, ca și copilăria noastră. Te îmbrățișez cu drag! Weekend plăcut! 😘❤️

      Apreciază

    2. Mi-ai amintit! Acele, diverse mărimi le avea înfipte într-o pernuță mică, cat un pod de palma plină cu nisip. Era sub râturile etajerei din bucătărie. Bine că mai rătăcea câte unul și n marginea cusăturii de pe perete. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Potecuță dragă, o puteM împărții uneori, dar a mea rămâne. Zâmbesc larg. Că ne regăsim e așa de plăcut, cu ele in preajma, cumva ocrotiți și încălziți de luminile ochilor lor. Mulțumesc din suflet! Te îmbrățișez cu drag! O zi buna! 😘❤️

      Apreciază

    1. Mă bucur că retrăim împreună întoarcerea în bătătură, cu toate ale ei. Meritul e al mamaiei, care transmitea atâtea. Mulțumesc mult eu Nima! Te mbratisez cu drag! ❤️😘

      Apreciază

  4. Este o binecuvantare ca ai astfel de amintiri despre mamaia ta atat de harnicuta! Mi-a placut tare ideea „Ba chiar vorbea cu ea, da’ n-avea gura să spuie.. ” referitor la masina de cusut! Eu multumesc masinii de spalat pentru ajutorul acordat… 🙂
    Minunat mod de a scrie amintirile tale, draga Ina! Multumesc mult de tot!
    Weekend placut sa ai! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Suzana, n-ai idee cate-mi amintesc, cu ea, despre ea. Am vrut s-o evoc. Sa o știe și altcineva decât noi, familia mică din jurul ei. Pe măsură ce îmbătrânise lumea ei devenise destul de strâmtă. Mă bucur mult că ai aflat-o, că ai placut-o. Mulțumesc mult mult eu!
      Avem multe ajutoare azi, de la apa curentă la frigidere. Evoluția.
      Noapte buna! Te mbratisez cu drag! 😘❤️

      Apreciază

  5. Minunată pagină cu amintiri, dragă Ina! Bine au zis cei de mai sus, că mamaia ta este… „bunica universală”! Citind aceste minunate amintiri, regăsim fiecare câte ceva din bunicile noastre dragi, ale căror „icoane” le păstrăm cu sfințenie în inimă…Femei simple, de la țară, dar oameni adevărați, cu tărie sufletească și adevărate luptătoare cu greutățile și încercările vieții. Oricât de grele au fost vremurile pe care le-au prins, au știut să răzbească prin toate cu un curaj pe care noi, cei de azi, nu-l mai avem…
    Mi-au plăcut tare mult cuvintele (regionalismele) folosite, pe care mi le-am reamintit cu plăcere. Bine ai zis că se „încotoșmăna” vârtos, când afară era ger. Și focul de la sobă, ciorapii și mănușile din lână, pe care le împletea la andrele, la lumina ferestrei. Și cum vorbea cu găinile („fetele lui mama”). Și cum se mai gândea la celelalte băbuțe de pe stradă… Amintiri! Cele mai frumoase amintiri!
    Numai bine, dragă Ina și zile pline de bucurii! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult, Alex! Știu deja că bunicile noastre seamănă și-a chiar icoane vii pentru noi. Retrăim amintirile și renasc și ele puțin prin noi. O săptămână buna! 🙂

      Apreciază

  6. Asa faceau. Imi povestea si Buni ca erau dati copiii sa invete de mici meserii si ajungeau sa aiba grija de altii mai mici…. :).
    Cand citesc, simt cum se limpezeste lumea si pasesc intr-un loc cunoscut. Am crescut cu impresia ca oamenii asa-s. Eram inconjurata de Oameni.
    Merg sa citesc si partea a doua (pe prima o citisem). Abia astept sa mai scrii <3.
    Imbratisari cu drag!!
    :*

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult, Ruxi! Mamaia nevorbita, când ne vedea povestea vrute și nevrute. Știu poveștile ei de viață, unele le-am trăit împreună. Te îmbrățișez și eu cu drag! Sa ai un weekend frumos! 😘❤️

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: