Liceul din Poeților (2)

Pâș, pâș, am aruncat un ochi în lumea aceea nouă, cum se uită un copil, dupa o ușă: jumătate ascuns după ea, jumătate dorind să vadă, să nteleaga, să se joace, să atingă… 

Căminul era un examen nou, de adaptabilitate, de suportabilitate, maturizare…  Acesta era complet diferit de camera mea sau de spațiul meu de acas’. Era megaloman, ca spatiu, o puzderie de mici suflețele, ca și mine îl populau, avea un aer de școală – spital – cazarmă, mult formal în jur, mai nimic personalizat, nimic din caldura unui cămin casnic. Mă întreb retoric, dacă nu ne voiau la nivel de uniforme. Aici erau reguli, erau colegi mai mici sau mai mari, erau ore de masă sau ore de șmotru… Îmi părea un geam îngust cu vedere spre o altă lume. Întotdeauna era cineva în spatele tău, nu exista nici umbră de spatiu personal. Poate doar pătura trasă-n cap îți putea creea iluzia unei mici intimități. 

Amintirile acelei perioade curg ca un pârâu cu apă limpede, susurând și trăgându-se una pe alta afară.

ZaNfica (o colega de camin și de școală, cu care am legat o prietenie, chiar) și caietul de geografie sunt amintiri pregnante. ZaNfica stăruie în amintiri cu discoteca ei, de duminică, de la țara ei – a bunicului ei, undeva prin Prahova. Cu zilele de luni, când se întorcea, în pripă, direct în banca de școală și fredona încă cântecele englezești auzite la discoteca de sat, ce de-abia le mai întâlneai altundeva, ici colo. Televiziunea de stat era „moartă”, numai două ore de program și maxim un serial capitalist pe săptămână: ”Dallas”, cu avidul și răul JR, altfel era muzică numai ostășească, patriotică sau lingușitoare. Și așa venea ZaNfica ca o boare proaspătă cu ”say I love you / but I lied” sau cine știe ce alte versuri… 

Caietul de geografie era ”piatra de încercare” a liceului. Era de o mie de file, îl aveai în toți anii de liceu și avea reguli stricte de scriere, schematizare a lectiilor, era cu săgeți și enumerări colorate, în funcție de importanță. Dacă ți se întâmpla să-ți dispară caietul în camin (și s-a întâmplat) erai distrus. Trebuia să refaci un caiet întreg. O nota la geografie era pe caiet. Una în lucrare și aia era. O profesoară dură și hotărâtă să ne pedepsească, și doar pentru că, la ușa laboratorului, în pauză, ne mai împingeam, râdeam sau stăteam răzleți și nu în rând și în ordinea alfabetică, cum intram acolo.

Pedagoga, doamna Mărgeanu și borcanele noastre de la ghena, urmatoarea amintire ce stă cuminte la rând. Descoperisem noi, ca niște fete istețe ce eram, că se aruncau la ghena destule de borcane murdare (ale pachetelor de acas’ cu gemurile sau zacustile mamelor noastre). Nu erau aruncate, erau puse lângă topogan. Noi le luam, le spalam fain frumos, adunam două trei plase de cârpă și țuști cu ele la Asiana, complexul din apropiere. Tristețea mare era că luam o grămadă de alimente: salamuri, branzeturi, biscuiti, gemuri, muraturi, mustar, dar nu aveam și bani de pâine, căci era un raion cu o caserie diferită. Mâncam fără pâine, na! Sau poate cu câte un rest de pâine de la cantină, deși nici pe acela nu aveam voie să-l aducem în cămin, se mai rătăcea în câte un buzunar de sarafan. Perioada liceului îmi sugerează vesnica înfometare. Aș fi mâncat și lemne uscate, deși eram o aschimodie.

Asiana, dragostea mea, însemna și cofetaria, cu cele mai bune choise a la crème sau amandine mâncate. Aici ne dădeam ultimi bănuți primiti de acasă. Ne îndulceam și ce fericire.. Era în fața, cofetaria, lângă o tutungerie ce mirosea foarte bine. Tutungeria o regăsesc destul de greu in amintiri. Acolo, la cofetarie ne hlizeam și la băieți, acolo noi ne domnișoream. Nu știu a descrie cuvântul. Deveneam, puțin, copile mai mari: comandam în funcție de preferințe, primeam, plăteam. Ocupam o masă, chicoteam, priveam pe sub gene în jur, chestii complet nevinovate. 

Cantina era, iar un element central al vietii noastre de căminiști. Cartela de masă era printre primele lucruri reținute la început de liceu, alaturi de vizita medicală. Nu te cazai până nu plateai cartela de masă, care la vremea aceea avea un preț substanțial – o mie cinci sute lei – era cam un salariu mic. Se știau orele de masă, trebuia să facem coada la cantină, unde puteai  radiografia persoanele din jur, având timp de ars. Vedeam cu o curiozitate de nestăpânit: ordine, tupeu, fețe noi, bucătărese ce nu îndestulau (la fel) farfuriile, șiruri de mese, ocupate sau nu. Meniurile noastre preferate erau pârjoale moldovenesti cu piure, ciorba de fasole și crema de zahăr ars. Era perioada în care ne doream multă pâinee. Desi era raționalizată, pe cartelă, iar la cantină o pâine se taia în șapte, noi ne doream codrul acela de subzistență..  Cantina nu era atractivă doar prin utilitatea ei, uneori se organizau acolo și discoteci, ale întregului liceu. Era un eveniment. Brusc aveam revelația faptului că sunt o mică femeie. Din când în când mă bântuia aceasta bănuială.  

În generală, am trait experiența primelor tocuri – ale unor cisme, destul de comuniste, negre cu o blană crem și puțin ciocate, dar și o căciulă neagră de blana de iepure, primită de la unchiul I. – ce fusese înRusia (o primisem cado’ cu niște vederi de la Ermitaj. Greu sa ma hotarasc ce-mi place mai mult din ce primisem). Ele mă îndreptaseră spre ideea de mică femeie, cu cochetarii pe măsură. Dar acum cresteam, da? 

În liceu, discotecile mă răvășeau nițel. Altfel, eram un animăluț ce socializa, dar își pastra sălbăticia. Niciodată nu m-am simțit singură sau nesigură, cu mine. Dar discoteca însemna o lume nițel agitată, cu alte preocupări, nu învățătura. Totusi învățam în schimb și nu din cărți, să mă machiez de la Luza sau Viana. Învățam să pun preț pe calitate și nu altfel. Învățam, traind în cămin, că poți împrumuta și oferi. Învățam, la vârsta aceea, că poți ORICE. 

.

.

Am mai scris, pe tema: Liceul din Poetilor (1).

Sursa foto: Pexels.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.

22 de gânduri despre „Liceul din Poeților (2)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ești un adevărat tezaur de amintiri fascinante, ca și de fotografii de pe vremuri, Ina! Toate au un ecou în amintirile noastre, ne răscolesc trăiri pe care le-am poleit frumos, să nu ne rănească vreuna. Aș zice că amândoi am făcut armata la școală, dacă putem numi așa viața din internat. Al nostru era la țară, în mijlocul naturii, iar porțile îi erau zăvorâte până în vacanțe, dacă venea cineva să ne ia. Mulțumiri pentru emoțiile împărtășite! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc eu, Petru! Da sunt amintiri din cămin. Am trăit vremurile acelea cu bune și rele, dar fiind copii am trecut cu bine. Știu cum e sa fii închis, trona un lacăt pe ușă de fier, cat toate zilele. 🙂
      O zi buna!

      Apreciat de 3 persoane

  2. Multa forta de evocare in aceste cuvinte! Singurul camin in care am stat a fost cel studentesc. Bine, am stat si intr-un internat de liceeni, dar ca studenti majori noi aveam alt statut si alte libertati, plus ca in anul 2000 s-au mai schimbat lucrurile. Partea asta cu lipsa painii mi-o amintesc din perioada de dinainte de Revolutie, paine tare si putina. Poate de aceea in ziua de azi mananc prea multa paine. 😀 Sau doar fiindca imi place, dar incerc sa nu exagerez.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Evoci trairi pe care nu le-am experimentat, si le citesc cu oarecare strangere de inima, pentru ca stiu din povestitele altora cum putea fi, uneori, viata la internat in vremea „ratiei de alimente”. Pe de alta parte, se simte bucuria adolescentei si, cred, amintirile frumoase „ies la suprafata” de fiecare data, alungand (si estompand in oarecare masura) amintirile mai putin frumoase.
    E foarte fain ca impartasesti „bucatele” din trecutul pe care unii il cunosc numai din auzite (sau nu-l cunosc deloc, ca si cum daca ei n-au trait ceva acel ceva nu exista).
    Zile senine iti doresc, cu drag! ❤️ Pupici! 😘

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu am rămas cu răutăți privind înapoi. Te maturizează căminul, dar nu ai cum sa nu treci și prin greutati. Mai am povesti, căci fiecare amintire se poate întinde pe care-o pagina. Sunt atâtea de spus despre situații, vremuri, colegi, profesori. Mulțumesc mult, Diana! O zi buna! 😘❤️

      Apreciază

  4. Minunat ne-ai purtat într-o lume ce pare atât de departe deşi ne e tuturor în suflet.
    Am râvnit la cămin, să ştii. În facultate am gustat puţin doar puţin din asta cu „la comun” deşi nu se compară cu căminul. am stat în chirie, cu alte şi apoi alţi colegi 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc frumos, Potecuță! E o altă viață la cămin. Totuși căminul de studenție, când ești mai mare, când ești mai liber, nu se compara cu cel de liceu. Mai ales din clasele mai mici. Oricum perioada liceului, pentru mine, a fost o bucățică luminoasă și mi-e tare draga. O zi buna! 😘❤️

      Apreciat de 2 persoane

  5. Asiana mi-a reamintit de o altă cofetărie, soră de-a acesteia, prin urmare 😉 unde mergeam împreună cu o prietenă și… Doamne, ce prăjituri bune păpam noi acolo! 😀 Corso se numea surioara din Brăila (orașul meu natal) a Asianei tale…🤗❤️

    Apreciat de 2 persoane

    1. Daaa! Ce prăjituri..mmm. Ce înghețată! Ce brifcor! Rad. Chiar aveau și sper sa mai aibă (sa se mai bucure și alții) un laborator foarte bun. Chiar erau surori cofetăriile daca mâncai cu aceeași plăcere prăjiturile. Mulțumesc Cri! 😘❤️

      Apreciat de 2 persoane

  6. Ha, ha! Faza cu borcanele (și sticlele goale, la noi) mi-a amintit de activitatea similară, doar că fiind mai mari noi le schimbam pe lichioruri și coniac pentru chefurile din cămin. Să nu fim prinse de profesorul responsabil de cămin (căci aveam și așa ceva) o parte din ce cumpăram la schimb cu ambalajele de sticlă o donam studentei de serviciu la poartă, care avea obligaţia să ne anunţe prin codul nostru secret, bătutul în teava coloriferelor într-un anumit ritm. Instantaneu încuiam ușa, stingeam luminile, opream muzica pentru a crea impresia că dormim. Nimeni nu se atingea noaptea de ușile în spatele cărora era liniște. După ce primeam mesajul că „intrusul” a părăsit căminul, continuam distracția. 😃
    De mâncarea de la cantină nu ne puteam plânge. Uneori „mâncam la dublu”, adică două pe o cartelă. Pe cealaltă o vindeam și împărțeam banii.
    Multe nebunii am mai făcut, chiar a fost o perioadă faină.😃

    Apreciat de 1 persoană

      1. Noi era adulte, iar profesorul era „om cumsecade”, dar tot riscam o exmatriculare din cămin, dacă ne-ar fi prins.
        Era destul de periculos ce făceam, dar ne plăceau provocările. Nici nu m-am gândit ce ar fi zis părinții mei dacă se întâmpla asta, dar nu m-am gândit pentru că eram convinsă că nu se va întâmpla. Și nu s-a întâmplat.😃

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

genovevadans

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Short Prose

Poetry and Short Prose by Gabriela Marie Milton 2019 Author of the Year at Spillwords Press and Author of Passions: Love Poems and Other Writings

Gânduri rebele

Adevărata graniţă a libertăţii este gândirea. - Juliana Mallart

DAVID OAKES - IMAGES.

An Occasional Diary of Everyday Life and Travel in the U.K. and sometimes elsewhere

La o „ceașcă” de carte cu Naty Budu-Grati

Citesc din plăcere și recomand cu drag.

a sophisticated woman

vise de cristal

D'ale lui mutulică

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

De-ale vieții cu Irina

Gânduri în cuvinte

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: