Cutreeeeemuurrrr!!

4 Martie 1977 Huruială!! Un pârâit din străfunduri, un vuiet neomenesc, câteva clipe de zbatere și un timp de încremeneală, și deodată, ceva animalic: un strigăt CUTREMUR!!

Tata?? Mama unde e??? – Stai cuminte că vine. Și nu se vedea, totuși.. M-a apucat plânsu’.

Eternitatea unor clipe în care pământul fugea de sub picioare, oricui. Se auzeau glasuri speriate, plânsete înăbușite. Un radio în surdină.. O frica se instalase pe chipul oricui înțelegea..

Venisem de la joaca de afară. A urmat spălarea și masa de seară. Era un film și eu nu aveam voie să ma uit la film, din motivul că-s copil. Mă întorsesem pe partea cealaltă a recamierului întins și adormisem. La un moment dat s-a auzit un vuiet puternic, un sunet cumva din străfunduri. Trezită brusc, m-am întors sa mă uit după mama. Renunțase să mai urmărească filmul, se ridicase și se uita pe fereastră. Astepta să vadă, pe fereastră, motivul mișcării podelei. Stăteam în apropierea unei unități militare – la gară și câteodată când erau aplicații, treceau multe tancuri pe bulevard, duduia pământul sub ele.  Acum nu erau ele de vină…

În noapte, duduia pământul și țipa din rărunchiuri. Tata a privit lustra descriind jocuri ciudate-n tavan și brusc a țipat: cutreeemurrrrrr!

Mie mi-era complet neclar ce e, dar m-am trezit înfășcată, luată la subraț de tata și țâșnind pe ușă apartamentului, cu mama după noi. Dar s-a întors să-și ia capotul și apoi nu mai venea. Aș fi recunoscut-o sigur, între cei ce apucaseră să coboare. Tata m-a dus departe de bloc, la groapa de nisip. Era îngrijorat din cauza mamei, dar nu voia să mă sperie. Când s-a oprit bâțâiala, m-a pus să stau acolo, să nu ma mișc orice ar fi, că o aduce pe mama și dus a fost. În câteva clipe erau lângă mine, cumva iritați și speriați.

Nu găseam capotu’! Și n-am stat mult, doar ce mi-am luat cheia și-am închis. Coborau atunci, de sus și doamna P. cu soțul. Ți-ar fi placut s-o vezi, era în cămășuța de noapte și nu prea îmbrăcată. E prin jur acum.

Zâmbeau, dar nu era zâmbetul lor. Nimeni nu voia nimic, decât clipele ce trecuseră le voiau înapoi, liniștite și calme, să nu existe agitația, zbaterea, spaimele, cutremurarea, plânsete, vocile în șoaptă sau răstite. Normalul îl voiau toți, dar nu mai era.

În noaptea aceea nu am mai intrat în casă. Se așteptau replici. Nu era lumină, apă și toata lumea era tristă, dar solidară. Se instalase panica.

^^^^^^^^

-Mama, stai așa! Stai numai sub mine! Dacă se întâmplă ceva, tu scapi, mor eu!

Plângea, nu înțelegea nimic, făcea docilă ce voia mamaia, ce se așezase peste ea acoperind-o, aproape sufocând-o.. Erau în sală, sub masă, trezită din somn, brusc, plimbată în fugă prin casa ce începuse să se răcească, până au ajuns așa, neînțelegand nimic… De atunci și de acolo, a rămas un fir nevăzut, între ele, să se ajute una pe cealaltă, cât or fii.

Seara era liniștită, domestică. A spălat fetița pe cap și acum îi punea moațe. Ei ce-s moațele?? Sunt ziare puse pe cârpe cu care-ți înfoi păru’. Voi nu ați avut zulufi?? Răsucești parul pe ziar și innozi cârpa. A doua zi ai bucle și zulufi. După spalat și aranjat s-au asezat în pat. Pe nesimțite le fura somnul, doar difuzorul mai făcea gălăgie în surdină.

Și brusc, mamaia a sculat-o din somn și a zis liniștită – Mamă, hai să ieșim afară! Se auzea un vuiet și mai ales se mișcau de pereții, cu tot cu macate. Și tablourile se strâmbau rău.

Au luat-o spre bucatarie, ca de obicei. Aici, era frig, se vărsase pe jos, apa din vadră, ce sta pe scaun, lângă ușa de iesire. Zăvorul se înțepenise și nu mai putea fii ridicat. Ude, au luat-o înapoi în cameră. Mamaia s-a hotarat și s-au îndreptat spre sală, să iasa în balcon. Era a doua iesire din casă. A încercat câtva timp să desfaca ușa. N-a fost chip, parca era sudată! Cheia nu se rotea și în spaima aceea răsucind și trăgând cu forța, a rămas cu clanța în mână.

Nu mai avea solutii. Resemnată, s-a asezat peste fetița cu moațe, încercând s-o apere de furia naturii. Erau sub masa din sala, într-o încremenire. Liniște și plânsete… Să fii trecut minute bune, o oră, mai mult, când au auzit voci în curte. Era Zorică, țiganul din spatele casei, care sărise gardul și a luat zavorul de la poartă. Deschisese usa pentru Florea, fratele Floarei, ce venise cu bicicleta dupa ea, s-o vadă ce face. Nevăzând-o la poartă, nici afară, s-a îngrijorat și a intrat cu Zorică în curte. Au spart ușa salii și le-au gasit acolo, încremenite.

Auzeau, dar nu reacționau. Plângeau, dar nu se puteau desface din aceea îngemănare. Strângea bine fetița cu moațe și-și astepta moartea. Și n-a venit! A scapat!

Nela de atunci, de când avea câțiva anisori, a ramas cu spaima, dar și cu ideea, darul de-a simții cutremure. Le simte oriunde, din lume sau poate pe cele din apropiere. Uneori spune, de cele mai multe ori nu. Ca să nu fie luată în derâdere. Ea știe că e cutremur și ca se zbat măruntaiele pământului. Într-o zii sunt zeci.

^^^^^^^^

A fost în Martie, 4, 1977…

Au fost orașe rase, au fost pierderi, a fost durere la tot pasul și jale. În fața naturii suntem neputincioși, până la un punct. Au căzut etaje întregi, blocuri taiate în două, cu lucruri nefirești la vedere, s-au prăbușit case, poduri. A fost spaimă. Mulți și-au găsit sfârșitul sub mormane de dărâmături. Era haos oriunde priveai. Unii în toată durerea luau ce li se părea la îndemână, fără scrupule. Știu asta de la televizor, de la știrile de atunci. De atunci, când informația era cenzurată.. Atunci, la cativa anisori, am învățat si trait cuvintele: cutremur, falie, sinistrat, daramaturi, crucea roșie, moarte, haos, replici, ajutoare, prabusiri, scara Richter, corturi, scara Mercalli, crăpături, epicentru, clădiri avariate, moloz și câte altele. Ma ajutati cu altele??

Azi avem clădiri expertizate cu bulină roșie și proprietari neputincioși ce știu deznodământul. Avem și ”inspecția în construcții”. Nu-i trist?? Suntem mai pregătiți decât atunci??

Aveți grijă! Feriți-va, dar mai ales feriți-va copii, dacă puteți și cum puteți!

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.

24 de gânduri despre „Cutreeeeemuurrrr!!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Au fost momente de coșmar, pentru cei din sudul țării. Țin minte că eu, fiind la un campionat de șah în Baia Mare, nu am simțit nimic, iar asta a fost datorită concentrării în care eram toți concurenții. Nici după ce am ieșit afară, iar oamenii vorbeau despre ceva ”zguduieli”, tot n-am înțeles la ce făceau referință. Doar a doua zi, de dimineață, am auzit la radio că a fost vorba de o mare tragedie. Care se poate repeta oricând, cu victime și mai multe.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Am banuit ca despre acel cutremur scrii, dar eu tot m-am speriat cand am citit titlul!
    Am crezut ca sa întamplat ceva acum ….
    Doamne fereste! Nu ar mai fi nimic in picioare in Bucuresti … si nu numai!
    Filmul la care se uita mama ta se numea „Dulce si amar” … si nu o sa uit cate zile am sa am huruitul acela!

    Apreciat de 1 persoană

    1. A fost atunci! Am pus în rezumat data, dar nu știu cum se vede la tine. Doamne ferește! Nimeni nu-l vrea. 😟 Doar că l-am trăit… Nici eu nu-l uit și nici spaimă ce-o vedeam în ochii adulților. 😳

      Apreciază

    1. Știi Issa, nu știu ce nație suntem. Nu învățăm nimic din istorie, ba o și uitam sau ascundem sa nu para că știm. Și totuși oamenii aceia ar trebui comemorați. A fost o durere colectivă și noi trecem nepăsători. A fost Colectivul și copiii aceia au plătit păcatele noastre. Mi-a e teama că vor rămâne într-un film premiat de alții și atât… Uitam până se repetă necazul?? Îl prevenim?? 😟

      Apreciat de 1 persoană

  3. Sunt emotionante amintirile tale si iti multumesc ca le-ai povestit.

    Nu uitam, dar nu prea multe depind de noi. Cand e vorba de cutremur sau alte „furii” ale naturii nu prea avem ce face, cu adevarat. Cand este vorba despre tragedii provocate din neglijenta unora… cam la fel. Putem pretinde una-alta, dar… unii aleg sa mearga in continuare in locuri despre care stiu ca nu sunt sigure (nimic nu-i sigur vreodata, dar macar cat se poate sa fim siguri de ceva), aleg sa-si cumpere apartamente in fel si fel de blocuri fara a se interesa ce tehnici se folosesc la constructie ((siguranta la cutremur, pe cat posibil), ce materiale s.am.d.. Oamenii ar trebui sa invete sa aiba pretentii. Cei mai multi oameni vor „acum” si nu se gandesc la viitor. Cei care continua sa locuiasca/munceasca in cladiri cu „bulina” nu prea au de ales…
    Exceptand cuvantul „cutremur” nu-mi amintesc decat coborarea oamenilor pe scari, in blocuri, sau asteptarea la lift (la cutremurele „prinse” dupa copilarie). Liftul n-ar fi alegerea mea in caz de cutremur, incendiu etc.

    De-ai sti de cate ori am scris, am sters… :)) Sunt atatea de spus, dar asa de putine putem face…
    Noapte buna, Ina. Zile senine! ❤️ 😘

    Apreciază

    1. Știi, Diana, mi-e frica de un eventual cutremur. Și nu pot să înțeleg cum la japonezi se poate și la noi nu, să trăiești trauma unui cutremur mai puțin afectați. Sunt învățați de mici sa se protejeze, sa nu se panicheze, să facă ce trebuie. Apropo in caz de cutremur nu ieși, nu scări, nu lift. Visez sa avem mobile mari ancorate n pereți și bănci școlare, la fel. 😁
      Și să ne amintim de cei ce au murit atunci fara vina. Îmi pare rău că ai scris și șters, știu că nu-i nici ușor și nici plăcut subiectul. Și mie mi-e greu.
      Mulțumesc mult! Noapte buna! 😘❤️

      Apreciat de 1 persoană

      1. Si eu ma tem de un eventual cutremur mare, mai ales ca blocul in care locuim a fost subrezit de „sapatorii” care si-au tot amenajat magazine la parter; de „cioplitorii” care au facut sita zidurile s.a.m.d..
        Sunt unele lucruri simplu de facut: prinderea unor mobile (de podea, de pereti) macar in institutii precum scolile.
        E greu sa ii inveti pe unii sa nu se panicheze… Sunt adulti care urla, efectiv, cand vad un caine mare tinut in lesa! Teoria e una, practica ii ucide pe unii.
        Ma gandesc la cei care au murit atunci, ingropati sub daramaturi… N-am cum sa n-o fac, pentru ca sunt cutremure aproape zilnic… chiar daca de mica intensitate. Pfuuu…

        Weekend frumos iti doresc, Ina. ❤️ 😘

        Apreciat de 1 persoană

    1. Chiar un coșmar. Sa speram că e îndepărtat..
      Te legi de lucruri și de locuri și e și firesc când ești bătrân. Nu-i vina lor. Ar trebui ajutați, pensia e infima, așa cum se întâmplă oriunde. Dar toți trebuie sa fiM ajutați oricum, căci nu ne putem împotrivi naturii. 😟

      Apreciat de 1 persoană

  4. Nu prea vreau sa ma gandesc la astfel de amintiri. Desi stau acolo, pe un raftulet.
    Cu putin inainte am fost pe langa un bloc care a cazut. Ma plimbam cu mama si am fi vrut sa mancam
    ceva, dar era prea aglomerat, asa ca am zis pas si ne-am intors acasa. La scurta vreme a inceput nebunia….
    Si cu atat mai mult nu vreau sa ma gandesc la un repetir, Doamne fereasca-ne!
    Insa e adevarat ca putina pregatire mentala si practica poate fi utila…

    Seara linistita, draga Ina! Pupici si o duminica placuta! 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: