Început de …lume? de viata? de (ano_)timp? Cine stie?
Povestind de-ale mele, uneori interlocutorul mă apostrofa ”De ce nu scrii?”. Iar când bunul meu prieten I., ce stia ca scriu uneori, a întrebat curios cum mai stau cu scrisul.. si mi-a sugerat – blogul, m-a pus pe gânduri.
Și ideea blogului s-a lipit undeva în subconstient.
Nu știu dacă am atât de multe de spus, nu știu cât de bine scriu, departe de mine ideea de scriere pretențioasă, dimpotrivă. Nela e cel mai bun critic al meu. Am trait împreună tot ce voi veti citi, din ”spatele” meu, iar acum suntem, încă, la sfarsit de saptamina, împreună. Ea este sora mea. Si când am rugat-o să si arunce ochii pe scrierile mele, s-a amuzat pe seama mea, neparandu-i-se important. A zis că toți au trait banalitățile astea și să nu uitam că „eu încurc cozonacul cu mamaliga”, deci greu de presupus că am vre-un talent ascuns. Deci nu-mi fac iluzii…
Pentru mine sunt mici însemnări, mici urme, mici trăiri ce le împart. De când am pierdut ”fetele”, la un interval scurt – cinci luni, una de cealaltă, am simțit nevoia să nu le las să se piardă.. amintirile. Mi-a fost clar că-n scurt timp memoria îmi va juca feste, voi uita. Simpt că trebuie să fac ASTA!
