Început de …lume? de viață? de (ano_)timp? Cine știe?
Povestind de-ale mele, uneori interlocutorul mă apostrofa ”De ce nu scrii?”. Iar când bunul meu prieten I., ce știa că scriu uneori, a întrebat curios cum mai stau cu scrisul.. și mi-a sugerat – blogul, m-a pus pe gânduri.
Și ideea blogului a rămas agățată, s-a lipit undeva în subconstient.
Nu știu dacă am atât de multe de spus, nu știu cât de bine scriu, departe de mine ideea de scriere pretențioasă, dimpotrivă. Nela e cel mai bun critic al meu dintotdeauna. Am trait împreună tot ce voi veți citi, din ”spatele” meu; și acum suntem, încă, la sfârșit de săptămână, împreună. Sora mea! Și când am rugat-o să-și arunce ochii pe scrierile mele, s-a amuzat pe seama mea, nepărându-i-se importante. A zis că toți au trait banalitățile astea și să nu uitam că „eu încurc cozonacul cu mămăliga”, deci greu de presupus că am vre-un talent ascuns. Nu-i loc de iluzii…
Pentru mine sunt doar mici însemnări, mici urme, mici trăiri ce le împart. Atât!
De când am pierdut ”fetele”, la un interval scurt – cinci luni, una de cealaltă, am simțit nevoia să-mi caut, să-mi gasesc.. amintirile. Mi-a fost clar că-n scurt timp memoria îmi va juca feste, voi uita. Simpt că trebuie să fac ASTA!
cu Ina hai_hui 