De Floriii și de Paște…(1)

Primenitul*

Și era o agitatie-n primăvară, ziceai că ai dat peste un stup și l-ai stârnit.

Nimic nu se termina până nu decretai că ai obosit rău și cădeai lat. Lăsai masa mai încolo, lăsai lenea pe mai târziu. Nu te puteai sustrage.

Mamaia se apuca de tăiatul viei, de era cald, chiar din februarie în ultima vreme, căci termina din ce în ce mai greu. Încă voia să țină pasul cu ceilalți, nu se resemnase cu propria-i neputință.

Spre final, venea cu noi în vie, pe un scaun de plastic ușor syi ca un vechil de plantație, ne arată, ridicând ciomagul scorburos, ce-i era pe post de baston, locul de unde trebuia să tăiem via: ‘’asta dă-o jos, are prea mult lemn’’, ‘’asta las-o, lăstaru’ ăsta crește și va face struguri, că nu mai apuc io!”..etc

Începeai cu florile, ce trebuiau desfăcute nițel, să ia aer, să le faci să-ți zâmbească.. ‘’Nu te uiți la ele, nu se uită nici ele la tine..’’, trandafirii de dezgropat, de săpat, de plivit și refăcut rondul din fața casei. Scoteam din pivniță mușcatele și din sală leandrul (ce acum l-am moștenit.. să tot aibă patruzeci de ani). Începeau să înflorească zambilele și ghiocei galbeni. Pomișorii ornamentali, într-o emoție – înfloreau și ei, timizi, dar roz sau galben. Urmau lalelele, roșii ca focul, aproape că te ciupeau de ochi, înflorite sub bolta din grădină. Acolo urmau și bujorii mari, grena, înfoiați și frumoși să se arate în toată splendoarea. Verdele acapara pe furiș, pe nesimțite gradina.

Liliacul din buza casei trebuia și el primenit. Primea o bidinea de var pe tulpină, cât să vadă soarele că-i nou nouț îmbrăcat și el, în alb. Ca și toți ceilalti pomi, ba chiar și pietrele ce mărgineau rondurile. Nu venea Paștele fără alb.

Treceai în casă. Altă corvoadă. Înlocuiam zăbunele de iarnă, cojoacelele de miel le mai purtai până spre Mai, totusi.. Dar lâneturile treceau la locul lor. Până prin toamna tarzie nu te mai uitai la ele. Dădeam afară macatele, plăpumile, și alte greutăți să ia aer. Și pe ele le mânca naftalina în camera de la stradă. Camera de la stradă era/ este camera comorilor, o lăsăm pe altă dată.

Începea curățenia – de la scuturatul păienjenilor până la datul cu gaz sub pat, să moară toți ‘’scaraoschii’’. Așa ne speriau că acolo, sub pat, e necuratul. Întretimp s-a dovedit că erau cel mult gâlme de praf ce zburau ici colo și ‘’piatra’’ de tămâie, o farfurie ciobită de pământ ce aducea spiritul bun în casă la nevoie. Oglinzile și geamurile trebuiau lucite. Puneai fețele de masă nou lucrate-n iarnă. Toate ‘’muștele’’ din ață, croșetaturile, albite, apretate, trebuiau întinse, altfel cum??

Căzănelul cu apă proaspătă pe foc, albia mare de lemn, pe crăcan și țin’te cu spălăturile. Perdelele se spălau cu leșie și scrobeală. Urmau lenjeriile cu colțișori, apoi celelalte haine de om. Și aici într-o anume ordine. Săpunul de casa își făcea treaba cu prisosință și sodă. Rar avea mamaia o cutie de Perlan**.

 Uneori și câte-o pensulă de vopsea poposea pe fr’un gard.

Era imposibil să nu ajungi și la cimitir să stai de vorba cu cei duși, eventual, să le dai un raport, să știe și ei cum stai. Uneori lacrimile poposeau pe obraz, dar graba de-a curăța și acolo, făcea ca acestea să încremenească și să se zvânte. Cine avea timp de nimicuri?

Despre mancaruri o alta poveste..

Eii voi ce mai trândăviți pe aici??? Vine Paștele mâine și voi va că’tați de lucru! Hai că-i zor.. Vă aștept să m-ajutati?! (zâmbesc larg).

*primenit – îmbrăcat curat, nou;

**perlan – denumirea unui detergent românesc; orice detergent era numit perlan sui_generis;

Sursa foto reprezentativă: Pexels.com

Sursa foto: arhiva personală

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.