Soresciana (8)

Shakespeare

de Marin Sorescu

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

Doamne!

de Marin Sorescu

Doamne,
Ia-mă de mână
Şi hai să fugim din lume,
Să ieşim puţin, la aer.
Poate schimbând curenţii,
O să mă simt şi eu în larg,
Lângă Tine.

Sursa foto reprezentativa: arhiva personala

16 gânduri despre „Soresciana (8)

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Iubesc orasul meu

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

MOARA DE VÂNT

BLOG UMORISTIC |"Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul" - MARK TWAIN

Gigi Ţepuş

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

clipe de reverie

un blog despre acele momente pe care ai vrea să le prelungești într-o eternitate, dar și despre momente de încercare

Viata ca o limonada

Site de umor și poezie

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REME STIE

de Andreea Remetan

JURNALUL ZINEI

Jurnal de femeie obișnuită

Pur si simplu eu

Trăiește fiecare clipă, ca și când ar fi ultima!

Praf de stele

"Am citit undeva odată că praful putea să fie chiar particule de stele care au explodat şi care cad pe pământ."

E un mic secret

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Abisuri

Un blog profund

Experientia docet

Ce nu ne omoară - ne face mai puternici, doar dacă credem în Dumnezeu!

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: