Soresciana (12)

Ca în nota obișnuită, va fi Sorescu..

În acest spațiu infinit

În acest spațiu infinit
Ți-am rămas dator o stare de spirit
Mai elevată și asta din cauza ta.
Nu că aș voi să-ți reproșez ceva,
dimpotrivă,
Ia-o drept compliment, adus frumuseții tale
Care – s-o spun pe sleau – prostește.
Nu, nu pe purtător, ce te uiți așa la mine?
Pe spectator,
pe mine în cazul tau, ori al meu,
Ah, logica și poeții de azi!

Sunt spectatorul dezlănțuirii tale de forțe astrale
Planeta asta nedescoperită,
Eu care bănuiam că trebuie să mai existe ceva În acest spatiu infinit,
Dar totul s-a întâmplat pe neașteptate,
Și iată-mă spectatorul frumuseții, buimac
– Și oricât mă scrutam – ideile nicăieri!
Tocmai când voiam să fac și eu pe firoscosul…
Și-așa ți-am rămas dator o stare de spirit
Mai elevată, culmea e că nici acum n-o găsesc.
Unde am pus-o? unde mi-o fi capul, doamne?

Îmi vine sa vorbesc o limbă străină,
De pildă limba florilor,
Pe care le-am cules azi singur.
De fapt, nici eu nu înteleg ce spun,
Totul îmi vine pe buze de-a gata,
Ca vorbele cu sensuri uitate
Dintr-un descântec ciudat, auzit de la o babă…
Vreau sa-mi fac o descântotecă mare de dragoste…
Dă-mi și tu o mână de ajutor,
Pune placa, pune-ți buzele,
Pielea feții, coada ochilor la lucru,
Părul, dă-i drumul pe spate,
Fă așa ca și când ai mătura cu el totul,
Inclusiv pe mine,
Prăfuitul – nu vezi ce sentimental sunt?

Sursa foto reprezentativă: arhiva personală