Rădăcini

Am inceput sa cred despre ai mei, ca au fost un pic diferiti de altii, numai dupa ce intr-o zi, am ajuns sa scotocesc cu Ela, prin sertarele bunicii. Era spre toamna, trecuse culesul viei si faceam si curat prin „mostenire” si pregateam ceva de bog’daproste pentru tata.
Am dat intamplator de stiutele, dar si de nestiutele rochii ale bunica’mii. Le cunosteam pe cele de ”batranete”, ce nu erau sterse, aveau culori vii, erau lucrate cu bun gust, nimic iesit in evidenta. Mamaia zicea ca trebuie sa-ti tii varsta, nu sa-ti pui conci in cap, cu trimitere evidenta la o matusa, pe care n-o suporta, sora sotului ei, care-i dorea averea – casa, paminturile, pana si butoiul:P. Nu era modesta mamaia, dar mare ne-a fost mirarea sa gasim rochiile de tinerete, taiate fara maneca, cu pliuri si falduri, materiale numa’ unu si unu ..asa incat daca as fi fost pe talia bunica’mii m-as fi batut cu Ela pe ele. Care, imediat s-a pus pe probat si maimutarit la oglinda (eii si ce oglinda, va spun mai tarziu…) … si nu-i statea nimic rau….dimpotriva. Abia astept sa revad ”carpele” astea, cum imi place mie sa zic, imbracate. Nu degeaba se lauda ca ea-si lucra tot ”la modista”.  Mamaia era un pic laudaroasa sau asa am crezut-o cat a trait. Era o femeie darza si vanitoasa. Parea cand prea mandra, cand prea ”biata femeie” fara noroc, ramasa singura prea devreme.

Mi se mai deschisese mie ochii odat’, la cimitir, cand un gropar zisese ca ”fu’ cripta plina de oase” si cand am vazut sacu’, ce popa il boteza cu vin, dar in momentele acelea grele, n-am realizat imediat. M-au urmarit imaginile si vorbele-n timp.

Eiii si mi-a mai parut mie ceva ciudat si cand mi-am gasit costumul popular de copil, al serbarilor de gradinita. ia mea cu trandafiri, dar si fota, intr-o fotografie veche  cu zimti. O fotografie veche de zeci de ani, multi  napoi, in care costumul meu popular era purtat de o fetita cu breton si parul ca si mine. Fetita era nepoata strabunicii mele din partea tatalui, tatalui meu. Nu stiu exact cum o chema, eu ii spun Ilenus.

Eu, privind-o încă din copilărie – pe mamaia – și acum mi-e greu să nclin balanța.
Zicea că la 60 de ani era ‘balenă’ și ‘întorci omu’ din drum ori îl faci să stea-n loc‘, chiar la aceea etate.
Părea plină de ziceri, unele erau savuroase, dar mie, care am trăit cu ele mi se pareau firesti. Trec nepăsătoare (?!) printre ele. În gura bunică’mii care accentua nițel, prin repetiție, mai ales – nu cumva să uiti, erau firești și zise ca să știi, să ții minte și să rămână.
Dacă m-as putea întoarce, aș fi nițel mai atentă.

Sursa foto arhiva personală

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar  reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu  expres