Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Lisa (1)

La străbunici!

Acesta este locul unde veneam în vizita_fulger_de ajutor, la străbunici.

Plecam cu mamaia, dis de dimineață cu un autobuz sau cu fr’o mașină de ocazie, până în prima comună de lângă Turu, ca să ne putem întoarce seara, la fel. Ne mobilizam să ducem pâine și mai ales ca să dereticam, să-i ajutăm la muncile grele ce le aveau de făcut. Îmbătrâniseră..

Eu eram un pui de om, dar implicarea contează. Oricum, eram prea mică, ca să pot rămâne, cateva ore bune singură acas’ la Turu.

Ma’marea și tatamare sunt icoane vii în sufletul meu și al Nelei.

Poveștile familiei străbunicului se pierd în negura timpului. Era nepotul lui popa Costache și baiatul izprăvnicerului Ioniță, din Lisa. Acesta din urmă a avut cu Gheorghița, fata de la oraș, ce traise în mahalaua Odaia patru copii, trei băieți și o fată oacheșă rău. N-a luat-o pe Gheorghița de drag, ci mai ales că-i aducea pământ și spor. Era vrednică și făcăleață. El mergea des la oraș, doar trebuia să trimită banii în Nemția stăpânului fermei Lisa. Asta nu-l impiedica să poposească pe acolo, să oprească să mănânce la restaurant, poate chiar la a’le Salduș (unde erau muzici, antren), întorcându-se greu de pe acolo, după câteva zile de chiolhanuri. Gheorghița era cu gospodaria și copiii.

Tudor, străbunicul meu, a ajuns dogar. Nu orice dogar, ci de care, trăsuri, calești. Ceilalti copii, Florea s-a făcut cismar, Gina a fost casnică, doar era fată, iar Gheorghe a făcut liceul, era cel mai deștept din sat. Și la vremea aceea, să faci liceul era un eveniment rarisim. Pe Gina, fata oacheșă și cu mintea brici au măritat-o cu un ”plontonier”, dar numai după ce i-au dat ceruta dotă (nu știu câte pogoane de pământ).

Toate păreau că intrau pe un făgaș normal, copii aveau o meserie, iar fata se măritase. Dacă nu venea razboiul chiar era bine. A venit și a pustiit locurile și sufletele. Toți bărbații s-au dus la luptă și femeile aveau ”lupta” lor. Ele ajunseseră umbre, au ramas bătute de gânduri, griji și unele, cu plozii prinși de fuste.

Nici familia lui Ioniță n-a scăpat pe război, ca toți din jur. Străbunicul Tudor era tânăr, neînsurat și-a mers la război de bunăvoie, ceilalți frați erau prea mici. S-a întors bine, dar cu sufletul zdruncinat de grozăviile trăite și văzute.

A fost împroprietărit de Rege cu zece pogoane de pământ, pentru că a fost la razboi, așa cum se promisese. Tare mândru a fost, când singur, prin puterile sale a devenit proprietar de pământ.

Tudor avea oricum o mândrie nativă. Era un brad de om, fălos, înalt, dar cu ochii albastrii, blânzi.

Tudor în tinerețe

Și așa, tânăr și cu zece pogoane de pământ, a pornit să ceară de nevastă pe Petra, dintr-o comună vecină, cea mai frumoasă fată din satul ei. A cerut-o și-a luat-o în trăsurile cu care veniseră, după ce s-au invoit părinții. Degeaba au ieșit tinerii din sat, la ceas de seară, să oprească trăsurile, să nu le ia frumusețea. Nu s-a putut opri nimic, Tudor era hotărât ca Petra să fie a lui, și-a fost.

A fost o soție bună și tare dragă. Frumoasă ca o cadră *, ne povestea mamaia, Tudor o iubea mult. Împreună nu aveau piedici. Era chibzuită și bună gospodină. Au facut trei copii. Prima fată Floarea (bunica mea), urmând imediat și doi băieți, Florea și Radu. Erau frumoși tinerii părinți, se completau.

Dar de’odat’ mamaia, mică, avea șase ani a aflat că mama ei nu s-a simțit bine și a plecat la Doamne Doamne. Dar nu pentru că au supărat-o ei, ci pentru că a iubit-o mult Doamne Doamne. Mamaia, nouă, ne-a spus că a făcut tetanos, înțepându-se-n picior (era vremea când oamenii mergeau mult desculți). Târziu, când am fost oameni în toată firea și ea (mamaia) era spre senectutea vieții, ne-a spus adevarul, neștiut – ” a făcut un raclaj’‘.

Astfel ea Floarea, a rămas femeia familiei, cu ceilalți doi frați mai mici. Radu nu avea doi ani. Amintirile mamaiei despre Petra sunt puține. Își amintea cum s-au dus, cu ea, în vizită la frații mamei, în comuna vecină și cum n-a lăsat-o să bea apa ca să nu ia tuberculoza, ce bantuia prin zonă. I-a spus ”mori de sete, dar apă nu ceri”. Când au plecat din sat, a dus-o pe Floarea la o fântână și i-a dat să bea apă pe săturate. Și-și mai amintea că le cusea cămășuțe noi și frumoase, în fiecare iarnă, pentru Paști și că acestea sclipeau de curate.

Uriasul blând rămăsese singur, cu trei copii. A fost răvășit de pierdere, dar a gasit tot în el puterea să reziste, pentru cei mici.

Sursa foto: arhiva personală.

*cadra – de pus în poză, și înrămat (cadru)

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2010-2014 – Toate drepturile rezervate

Publicitate

26 de gânduri despre „Lisa (1)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am mai spus-o: imi place mult sa citesc povestile tale. Unele imi amintesc de povestile pe care le-am auzit si eu, de-a lungul timpului. Pe strabunica mea, din partea mamei, o chema Petra, si doi dintre cei cinci copii ai ei au murit in razboi (una dintre fiicele ei s-a numit Floarea)… 🙂
    Numai bine!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Draga Ina,
    Scuze ca ieri nu am putut comenta, dar a fost o zi tare haotica!
    Imi place teribil de mult cum scrii .. Eu nu îmi cunosc foarte bine strabuncii.
    Nu am idee de ce! Mama îmi povestea foarte rar cate ceva de bunica ei, iar tata … niciodata!
    E tare frumos sa-ti stii radacinile! Multumesc de postarea ta frumoasa, sper ca vei mai scrie …
    O zi placuta îti doresc!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ella, stai linistita! Nu-i nici cea mai mica problema. Eu in weekend am multa treaba si doar duminica seara ma linistesc si am net, deci sunt absenta cam 2 zile, volens-nolens… Scriu ce simpt. Nici eu nu stiu prea multe din partea mamei, dar stiu din partea tatalui, a bunicii de tata, cu schema de arbore genealogic… Multumesc mult de sustinere. 🙂 Numai bine!

      Apreciază

  3. din nou gasesc aici o pagina de suflet, cu un text incarcat de sensibilitate si emotie. Super stii sa asterni amintirile, minunat ar fi sa le publici intr-o culegere, poate intitulata „amintiri din copilarie” 💕
    Trimit ganduri bune si imbratisari din Bavaria 🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc frumos. Nu am prea multe merite, doar amintirile, si vreau sa ma ”dezbrac” de ele, un pic. Sunt atat de frumoase ”Amintirile din copilarie” ale lui Creanga, ca le-as aduce o atingere, folosind titlul.
      Multumesc si de ganduri si imbratisari si eu va transmit toate cele bune, cu drag, din campie! 🙂

      Apreciază

    1. Nu-i meritul meu. Bunica stia foarte multe amanunte si-n ultimii ani ne tot povestea, insisistand. Relua povestile ades. Si cand am pierdut-o, mi-am dat seama ca pierd tot ce stia. Si astfel dupa ceva timp am inceput sa creionez ce stiu, apoi a venit blogul in completare. Ca sa nu pierdem ce-a fost… Cat despre carte, eu sunt inginer… 🙂 Cine stie ce implica… Multumesc mult. Numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: