Satra

Din copilarie, nu pot sa nu va povestesc de popasul, din fiecare vara, al tiganilor ce cositoreau caldarile si faceau chilpici. Erau tiganii nomazi.

Cum se ncalzea nitel te trezeai cu ei.

Or’ noi copii ii vedeam, cu ”balciul” de carute cu coviltir, trecand spre vale, ori ii auzeam din curte ”Caldariiiiii, cositorim caldariiiiiiii”.

Ori nici una, nici alta.

Ne duceam la joaca pe vale sau cu gunoiul, sa-l aruncam si ne trezeam cu ei, ad_hoc, erau in pregatiri si isi instalau tabara. Era un fel de sarbatoare si pentru noi copii, mai mult decat orice.


Nu m-ar fi lasat mamaia sa interactionez cu ei. Nu-mi amintesc cum se numeau, nici nu mi amintesc sa fii fost prea prietenoasa cu ei, dar precis ii auzeam cum se strigau, unul pe celalalt, ii urmaream curiosi rau.

Nu coboram niciodata singura pe vale, ci alaturi de ceilalti copii. Imi faceam veacul prin apropierea lor, cat sa o pot zbughii, daca ceva, mi se parea nelalocul lui. Si cu toata apostrofarea bunica’mii, din cand in cand dadeam o raita pe acolo.

Jos in vale, dupa ultima casa, a Anicai, urma locul unde noi, la vremea ceea aruncam gunoiul, apoi era canalul de irigatii pe unde ne balaceam si mai departe era cultura de lucerna, cel mai ades. 

Lipiti de gardul ultimei case, a lui tanti Anica, isi instala satra de tigani tabara. Cateva generatii debarcau din doua, trei carute cu coviltir. Puneau cateva corturi, slinii, cenusii, afumate, apoi faceau focul. Nu mi-i amintesc fara foc. Puneau la fiert un ceaun, cu nu stiu ce. Copii mici, mai mult dezbracati, ieseau manjiti, murdari printre picioarele celor mari.

Veneau cu toate utilitatile, de la plapumi expirate, gamele, la gaini si cocosi ce umblau slobozi, dar si nelipsitii cainii. 

Printre ei erau si cativa tigani, nu chiar cei mai tineri, dar nici prea batrini, stiind mestesugul cositoririi caldarilor. Ii vedeai in mijlocul taberei, cu alt foc la indemina bocanind la cate o caldare.

In diminetile noastre prelungite, femeile se straduiau ori sa potoleasca copii, puradeii, ori sa puna in ceaun ceva.

Barbatii mai tineri, intr-un loc mai indepartat, dar cat sa poti fii cu ochii pe ei, framantau tina ceea galbena. Faceau chilpici de case – un fel de caramizi de pamant, amestecat cu paie si baliga. Framantau pamantul acela pe jumatate dezbracati, fluierand o melodie draceasca. Cu incordare, transpirati in vapaia soarelui ii vedeai apoi, chitind caramizile, la uscat, cu un zimbet de satisfactie pe fata. Mai degraba pentru anexele de pe langa casa omului se foloseau si ei le vindeau, cat era vara de lunga.

Uneori mai in gluma, mai in serios, cate un tigan ne lua la goana, ”hai mai duceti-va pe la casele voatre”.

Caii erau frumosi, hraniti din cand in cand, cu hamurile pline de tinte, puse in gardul Anicai.

Pe caldura uneori ii vedeai, la ora pranzului, tolaniti sub carute, chiar pe pamant. Nu erau pretentiosi, pareau fericiti oricum, fie si dormind, cred in vara, chiar sub cerul liber. Nomazi, dar fericiti cred.

Noi copii, la inceput eram emotionati, cand ii revedeam dupa un an, apoi dupa ce-i tineam sub observatie, dupa ce-i vedeam instalandu-se, dupa ce le invatam rutina zilnica, curiozitatea noastra se potolea. Ii pierdeam din vedere.

Altceva ne capta atentia.

Sursa foto reprezentativa: Pexels.com

Sursa foto arhiva personala

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.

Reclame

20 de gânduri despre „Satra

Adăugă-le pe ale tale

  1. M-au fascinate întotdeauna tiganii … îmi par atat de liberi atat de independent si rupti de orice reguli. Eu fiind nascuta în buricul Bucurestiului nu am avut contact cu ei desii .. stai ca o sa-ti spun! :lil:
    Dupa ce m-am casatorit la soacra mea în sat veneau si îsi instalau satra „la cotitura” tiganii! Copilul meu cel mare a fost blond, chiar balai as zice atunci cand a fost mic si avea parul foarte carliontat …. Cateva tiganci erau fascinate de el si chiar una mai batrana a strigat dupa mine „prevazand” ca va avea o viata usoara si va fi domn mare, chiar director! Prea mult nu a gresit pentru ca are firma lui … 😆
    In schimb la mine pe strada (in buricul capitalei!) traiau trei familii de florari (mult mai romanizati, ca sa zic asa decat caldararii) … Cu drag îmi amintesc de Leana, Floarea, Aurora si Mieluta … copii cu care ne jucam ptr ca pentru noi erau … copii normali!
    Sa nu-ti mai spun ca filmul Satra l-am vazut de cateva ori! Cine stie … oi avea inima de tigan! 😆
    Saptamana placuta sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sunt oameni si oameni, tigani si tigani. Eu asa zic.
      Cand eram mica oprelistile, barierele, erau mai mici pentru toti copii. Reuseam sa fugim pe vale sa-i vedem si fara sa patim ceva.
      Si ei erau mai resemnati cu traiul lor simplu. Acum au ”palate” si-s guralivi si deranjanti, cum nu erau in copilaria mea… 🙂
      Toti am vazut si re_vazut ”Satra”. 🙂
      Numai bine! cu drag,

      Apreciază

  2. Faine amintiri ! Acum s-au stabilit si ei pe la periferiile satelor, si-au construit case pe terenurile virane, iar în locul carutelor circula cu masini, cei care au fost mai avuti, iar pe la noi mai trec si propun celor ce-si construesc case, sa le confectioneze jgheaburi din tabla zincata !
    O zi si o saptamâna binecuvântata, draga ina02s !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sunt amintiri dragi…
      Nu mai sunt nomazii, ai dreptate sau sunt foarte putini.
      Cu cei ce pun jgheaburi am o amintire urata. Stiu ca nu mai scapa mamia de ei din curte. Venisera si negociasera un pret, apoi la sfarsit cereau triplu si incepeau sa se uite prin curte sa ia ceva ”de pret”, coplesindu-te cu numarul… cih.
      Cei din tinerete erau pasnici, muncitori si frumosi. Sau asa ii vedeam eu cu ochii de copil. 🙂
      Multumesc frumos de urari, numai bine sa ai si tu!

      Apreciază

  3. Îmi amintești că, pe la noi, în Seini, veneau „corturari” cu mărunțișuri sclipitoare pe care le dădeau în schimbul sticlelor goale. Ședeau cam o săptămână, tot într-un loc viran de la periferia localității, timp în care părinții ne interziceau să ieșim din curte nesupravegheați. Dar tot ajungeam printre ei și ne întorceam măcar cu câte un fluieraș în formă de pasăre sau o brățară. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Așa cum spui „Nu erau pretențioși, dar păreau fericiți”. În ziua de azi, nu mai văd la ei fericirea aceea, așa cum nu o mai văd nici la noi. Timpurile noi ne-au robotizat, indiferent de nație și obiceiuri.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Suntem robotizati pana la un punct, cat permitem noi asta. Am fost robot, recunosc si mi-a luat aproape doi ani sa-mi revin. Acum n-as mai face schimbul, desi aparent am pierdut. Acum visez la casuta la periferie, nepretentioasa, cu verde in jur si natura in maretia ei. Am vise mai mici si impliniri mai mari… Am exagerat vorbind.
      Tiganii nu mai sunt ce-au fost. Nu mai vin, casa Anicai nu mai exista nici ea. Pe vale nu se mai arunca gunoiul, iar o ”rocada”, o strada noua a iesit ca din pamant. S-au schimbat, ne-am schimbat, mai ales eu. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Și pe mine mă fascina lumea lor, dar nu îndrăzneam să mă apropii de ei din cauza amenințărilor bunică-mii, care, de câte ori făceam câte o boacănă (și făceam multe), îmi spunea că mă vor lua ţiganii, dacă nu mă potolesc.
    Frumoase amintiri ai Ina! Evocându-le, le trezești și pe ale noastre.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Catalin Fudulu - Sub sărutul luminii...

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Poveştile mele

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

SabinaLand

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Verde cu Ștef

Aici sunt eu, ștef și gândurile mele, dacă ai intrat din greșeală nu-i bai, important e după ce ai plecat să fi mai fericit, mai bun, mai verde :))

Aila

Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi .

GEORGE SORIN VENETE

#vorbește, sufletul nu te va ierta niciodată pentru tăcere#

Fantezie in Bucatarie

Just another WordPress site

Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata

blog de gradinar incepator, dar indarjit

BLOGU LU' OTRAVĂ

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

BLUES

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Storyspelling

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: