Mamaia

Mor…Morr…

Asta mi-am amintit, gândindu-mă la mamaia. Poate-i printre cele mai amuzante amintiri despre ea.

Mamaia este mama tatei, deci bunica dinspre tata. La ea locuiam, cand eram copii, în toate vacanțele noastre, la Turu.

Turu pentru mine este un loc magic. Și cum să nu fie când toată copilaria, adolescența și chiar maturitatea (mai rar), s-au împletit cu Turu.

Vacanțele noastre, a mea și a Nelei, începeau și se sfârșeau cu Turu. Făcea mama, cum făcea și deși toți ceilalți copii, cantonați în vacanțe la bunici, plecau, macar cu două săptămâni înainte, să se pregateasca de școală, noi plecam în ultimele zile. Când mai crescusem și-i reproșam mamei, zicea: ”lasă, lasă că vă puteți duce la școală cu un caiet, ca apoi să vă pot cumpara exact ce va trebuie”. Mamei i se parea o extravaganță cumparatul caietelor în exces. Atunci în ultima zi de vacanță urma tunsul scolaresc (și eu și Nela am avut parul scurt), tăiatul unghiilor, remediatul_evaluatul uniformelor (lungit, cusut tivuri, găurele). Începea căutarea guleraselor apretate, a cămășilor, a pampoanelor de prima zi, ce oricum nu-mi plăceau, iar mama nu avea timp de ”prostii”, deși era o moda atunci. Uneori alergam dupa o uniformă nouă, de nu primeam, de la o verisoara mai mare, o uniformă cado’, purtată cu multă grijă, nu ca ale noastre ce păreau că au făcut războiul . Iar florile, de întâia zi de școală, erau din trandafirul buchetar de pe marginea drumului, de pe bulevard. Le taia mama cu mare grija, le alinia, le aseza in folia mare de celofan, de ziceai ca infasa un copil. Noi plecam, târșâind mai mult buchetul, ce ajungea destul de chinuit în brațele învățătoarei sau dirigintei. Nu ne complexa deloc, roșul acela grena plin de mănunchiuri de flori trandafirii. Scăpaserăm și de corvoada … începutului. Jos cordeluța!

Ufff! Mă iau cu vorba și divaghez de la subiect…

La Turu, stația de autobuz era în dreptul curții nostre, sub caisul mare, din fața casei, în care uneori, ne faceam veacul și noi copii. Și se strangea lume puzderie, mai ales, când trebuia să se duca oamenii, în oras la Combinat sau când plecau spre el. Sau când erau sărbători sau bâlci.

Era autobuz sau rata sau ce-o fi fost, eu știam că, tot timpul e lume multă și-mi jinduia caisele.

Și intr-un amurg de ziiii, vine mamaia obosită din curte, cred că fusese în grădină, nu-mi amintesc ce făcuse, și așezată pe lada (ei de zestre) de lângă sobă începe să se vaiete, să se văicărească, răpusă de muncă: ‘‘auoleo, auoleo mor! aoleo morrrr!” Aud eu de câteva ori vaietul, mă necăjesc că suferă, și pâș pâș, în liniște, să n-o deranjez, deschid repede geamul și încep să strig cât pot eu de tare: ‘‘Săriți lumeeeeee, că moare mamaia!”.

Într-o viteză uimitoare, cu o agilitate de felină, m-a prins de sus de pe geam și mi-a pus mâna la gură, încercând să nu mă sperie: ” nu mai țipa mamaie! Uite mamaia nu moare! uite-mă!” încercând să mă convingă că-i sănătoasă. Zâmbea larg, și-mi arata mișcând mainile, picioarele, că n-o mai doare nimic.

Eu sunt nepoata ei preferată și o moștenesc întru totul. Rar mi se întâmplă să mă aplec scurt și să nu oftez sau să nu mă sperii, ca ea, de fr’o boală, fie ea și imaginară – de-un timp. Zâmbesc larg amintirii…

Și de mult timp ne aminteam întâmplarea ”uite mor, dar nu chiar”.

Sursa foto reprezentativa: arhiva personală

Sursa foto: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

21 de gânduri despre „Mamaia

Adăugă-le pe ale tale

  1. Eu nu am avut absolut de loc o legătură bună cu bunica din partea tatălui …
    Poveste lungă și nu are rost să o scriu aici, mai ales că nu e veselă deloc, așa că pot să spun că acea „bunica” a fost … invizibilă!
    În schimb bunicii din partea mamei, au fost cei mai dragi și buni și iubitori bunici din lume!
    Mă bucur pentru ține că ai avut o bunica așa de iubitoare!

    Te văd deja cățărată pe geam și rad … 😅

    Să ai o săptămâna frumoasă! Pupici! ♥

    Apreciat de 1 persoană

    1. Rad si eu cu tine. Asa a fost, intamplarea, cu mine o mogaldeata pe geam. 🙂 Multumesc frumos. Am avut parte de iubire si sper sa mai avem, toti. Si tu sa ai o saptamana flu flu, usoara si vesela! 🙂 Pupiciiiii!

      Apreciază

  2. Îmi imaginez dacă și bunicile mele, dispărute prea devreme, or fi făcut la fel. Cel puțin pe mama mi-o amintesc că repeta în fiecare toamnă: „iarna asta io mă duc”, dar, slavă Domnului, a trăit 79 de ierni, a 80-a fiindu-i fatală.
    Poate că și noi ne-am plânge la vârsta lor, dar nu se mai poartă. 😉

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mamaia zicea cand vorbeam de ceva peste o perioada de timp ”nu mai apuc eu vara viitoare”. Si tot asa a ajuns pana la 92 si un pic. Eu ii seman la vaicareli. Odata mi-a spus c-o doare spatele ca s-a ‘nvelit cu patura mea. A ramas iar proverbiala. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Am râs cu lacrimi de aceasta superba secventa, expusa atât de frumos în scris, un extras din filmul amintirilor din copilarie, perceput imaginativ ca pe un déjà vu real… 🙂 ))) Merci !
    O zi superba binecuvântata cu pace bucurie adevarata în Suflet, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  4. ❤ eu cand citesc, cuvintele prind viata si, daca mai am si poze, parca se transforma totul in filmul intamplarii :D.
    Mi-a placut mult sa ma bucur alaturi de tine de aceste amintiri de pret <3.
    Imbratisari cu drag :*

    Apreciat de 1 persoană

  5. Amintiri dragi cu mamaie! Și eu am crescut alături de mamaia din partea mamei. Stăteam în aceeași curte și ce frumos a fost! Iar mamaia era plină de șotii, glume, povești și…. multe bunătăți pentru nepoții ei dragi.
    Dumnezeu să-i odihnească pe toți bunicii!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: