Mamaia (4)

Treburile se așează în fața omului, ca și cărarea ce’i stă în cale.

(Continuare) Se întorcea mamaia de la pâine… Mai nimic nu făcui și uite că se duse dimineața de juma’te.

Fuguța ia crăcanul din coșare, repede, urmează albia de lemn, ce stă lângă putină, în picioare, apoi apa clocotită gata, de pe vatră. Albia tocită, are culoarea părului ei – albită de vreme.. Cum să nu fie albă, că era luată din balci, de la cioplitori sau țiganii lingurari, să tot fie, că nu mai știe de când. Cum comandai așa-ti făceau, parale să ai. Îi găseai la marginea bâlciului, lângă plopi. Scăunele cu trei picioare, masă mică rotundă_soare, covată de frământat, cepuri, butoaie, putini, linguri de lemn, tocatoare, toate acolo le găseai. Pe pofta inimii toate, dar parcă, acum, vin din alt anotimp. Anotimpul tinereții, maică?!

Uite ce bună e! Nu, nu ca mă laud da’ așa ‘ie. E ndopată cu cârpe, da’ cât să țiie?? A fost un dop de lemn. Și-a căzut. „Și-a trăit traiu’ și-a mâncat mălaiu’ „. O țin pe partea de sus a crăcanului, cu dopu’ unde pun rufele la nmuiat. Acu’ spăl cămășile, hainele de stat în casă și cârpele de mâini, că toate zbiară. Și pernele, iar trebuie lăute și barișele și dantela de la capu’ patului, că nu știu ce-mi cazu’ pă ia. Săpunu’ de casă, plin de leșie, două ape și o zbatere în găleata de clătit, rece gheață. O să-mi cadă deștele și fr’o tre’ patru zile o să-mi dea niște cuțite de te seacă la ficați, da’ ce sa fac dacă’s o biată femeie, na. Apoi pe culme la scurs, prin copac sau prin sârmele de la boltă. Ce rost are să le duc mai departe?? Un regiment spăl, nu ca alte pucioase de plânge pământu’ sub iele.

Săpunu’ asta e făcut și el cu sudoare, cu trudă. Că de-aia zic „muncești ai, nu – stai, privești cu ochii și vrei”. Păi tot cu noaptea în cap e, pui pirostriile in mijlocu’ curții. Căldarea mare o dai jos din pod, cu o zi nainte. Și untura, la fel, ia’ de-o adună de prin toate blidele, toate ciubucurile. Soda o cumperi, de cum ai drum, la oraș. Apoi, pofta de muncă, ai n-ai o ca’ți și-o găsești. Și mesteci și potrivești chiar și cu sare, pân’ e alb săpunu’ și rămuie leșia neagră drac. O dai jos și când se răcește scoți roata și o tai pe poftă. Leșia așa urâtă cum e, spală orice negreală și sufletul omului! Mare grija că au murit destui prosti, bând-o! O pui în sticle și-o ascunzi un’e a ‘nțarcat mutu iapa.

Ce vremi, maică! Acu’ vrei miros. Da’ ăsta ce are?? Că mă duceam cu un codru de săpun pe piața, îl dam la cucoane și veneam mintenaș cu litra de coaste. Poate și pere pe deasupra. Ce știți voi?! V-ați învățat cu de toate!

După atâta ger, hai în casă pe sobă. Vorba vine! Pe lada de zestre de la tata, aproape lipită de sobă. A cioplit-o săracu’ tata, din pluta din pădurea noastră dintre ape. Atâta pustie de vreme și încă E. A făcut-o odat’ cu geamantanele băieților, de cătănie. Nu am avut eu mare zestre, da’ avea Tonică de toate și nu mă pierdea din ochi. Mama nouă Ioana, nu știa țese, nu știa să ne facă cămăși, de un’e zestre? Io ce mai făceam câte-o cămașă, învățată de fete. Nu eram săraci, că macatele le-am plătit să ni le facă o femeie de la Uda. Da’ na, lasă, că mi-a dat pogoanele de pământ promise, tata. Și pământu’ din vale, ăl mai bun, la mine a fost. Că mă tot amâna tata să mă mărit anu’ următor, doar să mai apuce o recoltă. Io plângeam, că toate fetele mele, leat s-au măritat, tata nimic. Un an cât bați din palme zboară. Și avea dreptate, da’ când ești tânăr, că la omu’ bătrân noaptea pare an. Eiii, cum a venit, pământu’ – așa a plecat. „Ducă-se! Comuniștii s-au bucurat de el! Pusti-i-ar, că rău au făcut lumii!”

Eiii, hai să vedem ce-oi mânca. Pâinea cea de toate zilele.. și-și face o cruce largă cu ochii lipiți de icoana. Pai cin’ ne ține??

Și gata, azi ciorba dă ieri, din sitar, de oase, cu zeamă de varză și mintenaș fac orez în gamelă, cu peștele ăla de la Marița, prins de fiis’o. Mi l-a dat din frigider, cică, io i-am dat un pahar, mai bun, cu țuică. Păi ce-i puțin?? E făcută cu lacrămi pă obraz! Când stai la foc și la fum, nu nu, nu-i ușor! Începe să miroasă bine. Gamela asta, e urâtă, da’ e a lu’ Tonică de pe front. Cu ea a venit și cu spaimele. Bine, el a fost în spatele frontului, da’ tot cărunt a venit acas’. Urâtă gamela, da’ intră la fix pe gura sobii. Și așa în iarna, eu o gură, îmi fac pofta. Ce mai îmi trebuie mie butelie. O schimb la juma’ de an. Să vezi ce frigărui îmi fac uneori. Din vișinu’ dinspre Livia, rup câteva crengi tinere și gata țepușele mici. Păi altaieri, când a tăiat porcu’ frate’mio și a trimis-o pe Paraschiva cu carne, cum mi-am făcut pofta?? Și cum a mers cu murăturile alea, puse cu sare în putinica și cu un pahar de vin! Vinu’ roșu, de buturugă, chihlimbar curat, muncit și el din greu. Să-i tot zâmbești, când îl privești, în lumina becului, soarelui, ridicând paharu’..

Deci cu mâncarea, azi, am scăpat. Acum tot cu soba în spate, să ne liniștim un pic. Uite că după sobă sunt biscuiți puși la uscat și covrigi. Mă mai țin dinții? Să-i pun în gura sobii, că nici nu i-am zgâriat, s-or mai muia. Aș vrea o bomboana cu lapte, da-i sus pe șifonier și nu mă mai scol. Mai iau la copiii ăia, că vin, de la oraș.

Găinile încep să se agite, sirena se aude din oraș, gata fabrica, încep să vină și oamenii. Drumul prinde viață și glas. Dau la găini o mână de boabe și le mai pun nițică apă caldă, ca-s și ele suflete. Păi dacă-mi place mult oul mestecat, c-o ceapă, pân’ se bat calicii la gura ta!

Focul îl face iute, mult e pân’ se aprinde, lemnele-s uscate. Flăcări limbi joacă pe pereții înserați. Ușița aia mică de jos face loc altei lumi. A visării. Vătraiul trezește tot, împrăștie jarul. Cărbunii ajung și ei în lumea aceea roșiatică și-și revarsă mirosul. Oricât ar fi de frig, geamul se deschide și aerisește camera. Când focu-i potolit ușița se închide. Și-o lume – a visării.. dispare. Și ce nu visează, de la copilărie, la copii plecați departe..

Trebuie închisă bătătură. Drugu’ la poartă, gainile în coșare și gata. Hai că sare sufletu’ din mine! Omu’ bătrân obosește ușor, din puțin i se trage. Vedeți voi când io n-oi mai fii și o’ți ajunge ca mine!

Uite că începe să se nsereze și e spre cinci. Ce o mai fii de cusut?? La ciorapi le-am făcut căputa cu pâslă, mai țin. Să cos capoadele. Uite pe la mâneci, acolo le distrug. Ăsta e de la Caterina lu’ Negruș de pomană. Eram prietene, s-a dus! ‘Muie un’ a nserat! Seara nu-i bine să vorbești de morți. Uite șosetele astea, mici, acu’ le-am găsit, s-au găurit în călcâi. Și acoane nu mai am, să-mi iau de la oraș, de n-oi uita. Mâine îmi iau ietamina și poate mă duc la cuscra să mai vorbim, să cusem, dar mai ales să văd ce mai zice. E și Inculeasa fieru’ plugului, toți îi caută în voie și ca ia se face! Eh, ce-mi trebuie mie! Io la o vorbă doar..

Să nu uit de rufele de afar’ că le-a geruit destul. Toate stau în picioare. Acum îmbracă soba, de n-or doborâ-o, zici că-i pom de Crăciun.

Și apa de pe sobă e caldă, se pune în ligheanul, cu smalț, de sub pat și lipa lipa o spălătură. Ia cămașa de noapte si așternuturile, din sală, reci, da’ nviorate. Gata și patu’. Se terminară toate pe ziua de azi. Mâine ce ne-o mai da Domnu’??? O rugaciune de seară și-o speranță de bine… Televizorul ar mai turui, da’ nu-i place. Plus că trebuie să iasă din pat să-l stingă. „Are o privire (televizoru‘) că-mi ia lumina ochilor.” Așa că dă drumu’ difuzorului, în surdină, o muzică, câteva vorbe, apoi îl opresc aia..

Par opriți împreună, difuzorul și ea.. până când, iar se va vedea în dimineața, cu difuzorul pornit: „uite că trecu’ și noaptea asta! Da’ până-n vară e un an! Ce știți voi, maică??

• crăcan – obiect pe care se așează albia, să fie la înălțimea femeii ce spala;
• lăute – spălate;
• barișe – batice;
• leșie – solutie cu sodă, folosită la spalat;
• dește – degete;
• puciose – leneșe;
• rămuie – rămână;
• litră – 250gr – un sfert de kilogram;
• sitar – bufet cu ramă de lemn și îmbrăcat în sită;
• drug – zăvor;
• căpută – partea opusă a talpii;
• ‘muie – rămuie – rămână.

Daca mai vreți să recitiți:

Mamaia, Mamaia 2, Mamaia 3

Sursa foto reprezentativă: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.