Toamna copilăriei sau copilăria toamnei,

Încerc să scrutez în memorie, amintiri despre toamna copilăriei mele. Greu se aleg câteva amintiri mici.

Ghindele

Mică fiind, îmi amintesc stejarii din jurul blocului. Eram în pădure. Așa se și numea zona din Desu, la ”Pădure”. Am crescut câțiva anișori cu ei, și acolo am învățat mirosul pădurii, acolo am învățat sunetul ce-l fac în toamnă, vreascurile uscate, călcate în fugă. Acolo am văzut cum măreția copacilor ramane la picioarele tale, chiar de ești un ghemotoc de copil. Știi senzația când calci frunze proaspat căzute prin pădure?? Să le răvășești, să te joci cu ele, să le arunci în sus. Ați încercat?? Vă provoc să faceți asta cu prima ocazie, apoi să-mi spuneți cum v-ați simțit. Acolo ne jucam cu toate, dar și cu ghindele. De acolo am căpătat obiceiul, deprinderea, de-a ma apleca și lua în căușul palmei rotunjimile mici, fi ele ghinde, castane, măceșe. Ghindele copilariei mele mi-au întregit povestile, când Alba ca Zapada a fost găsită de alesul ei, numai după ce palaria i-a fost agățată de câteva ghinde. (Zambesc larg povestilor de odinioara..)

Crizanteme

Ne mutasem de curand la parter. Veneam din Desu, unde grădinița mea era pădurea. Sufeream puțin după pădurea mea, in care ne agața tata leaganul de sfori, unde ne jucam cu frunzele căzute și unde apoi, urma să ne faceam derdeluș.

Eram la parter tsi mama la geamul sufrageriei plantase în locașul acela ceva. În vară crescuseră, înverziseră fereastra, dar în toamnă, trăisem mirajul florilor grena închis, mari grațioase. Crizanteme ciufulite, mari zâmbitoare. Miroseau a toamnă. Toata lumea se bucura privindu-le. Sunt vrăjită de toate tufenicile, crizantemele de toamnă. Dar Crizantemele acelea, de atunci, nu le-am mai regăsit niciunde. Dar ele mi-au bucurat sufletul și au facut mai ușoară acomodarea în noul loc. Și aici erau minuni în jur, trebuia doar să privești în jur, cu ochi de copil.

Gutuile

Toamna copilariei de la Turu are ”puf galben ca de pui”.

În toamnă, noi plecam de la Turu, începeam scoala, dar amintirile acestea sunt din copilaria mai mică. Era în grădină, la usa grădinii chiar, spre Ligia – vecina un gutui mic, chircit, ce înflorea uimitor. Floarea de gutui mă frapa. Era cea mai mare floare din copacii înfloriți, era cumva roz și foarte frumoasă, decorativă. Din toate florile legau doar câteva fructe. Ele nu erau prea aratoase. Le urmaream cu privirea creșterea, erau pufoase și de-un verde nedefinit. Toamna, gutuiul ce avea doar câteva gutui mari și galbene, devenea vedetă.

Și gându-mi zboară la o alta amintire cu puf galben. Eram deja adolescentă, eram cu mama în Gara de Nord și ca să ne putem plimba în voie la magazine, până să ajungem la căminul unde mă cazam, lăsam bagajele la ”Bagaje de mână”. La întoarcere, deși aveam chitanța, ia bagajul de unde nu-i. Și a trebuit să dea o declarație mama cum arată și ce conține. Hilar a fost când s-a ivit neînțelegerea domnului de acolo: ”Doamnă, eu gem de gutui n-am mâncat niciodata. Nu cumva e dulceață”??? Și nu știu de ce pe mine m-a impresionat controversa, mai mult decât pierderea bagajului. Totuși bagajul, s-a gatsit și-am ramas cu povestea.

Varza

Și acas’, ai mei s-au împrietenit cu I. B., fiul lui tanti Botogan, la care puneam varza toamna. Și-au cumparat ai mei o putinică și au instalat-o la dânșii în pivniță. Locuiau la casa, peste bulevard, peste drum de blocuri. Tanti Botogan era fica mosierului de pe Valea Oltului, de la Baciu, dar asta e o altă poveste. Amintirea mea despre pusul verzei este, ca despre un lucru plăcut, niciodată corvoadă. Era întâlnirea, vizita, conversațiile, apoi urma dezbrăcarea verzei, în curte, de câteva foi, scobirea cotorului, ce-l primeam ofrandă și apoi așezarea în putinică. Cotorul de varză este o placere maximă, îl ronțăi cu drag și acum. Nu-mi amintesc nimic din pivniță, cred ca eram prea mică să cobor, dar nu voi uita, cât voi fi, inelul lui Tanti Botogan și muzica la pickup a lui I.. Era Phonix.

Asta-i reprezentarea succinta, cu povesti mici din copilaria destul de mică. Altfel e frumoasă și colorată, putin friguroasă. Ultimul, este motivul, poate pentru care, nu i-am dat mai multă importantă.

Sursa foto reprezentativă: Pexels.com

Sursa foto arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.

Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright 2019 Ina S. – Toate drepturile rezervate”